În opinia mea, Mega Sutra (Paralela 45) reprezintă cel mai puternic volum de versuri al lui Leonard Ancuţa. Îmi amintesc ce impresie a produs lectura unei părţi din manuscris într-un club bucureştean aglomerat: lumea era şocată, uimită sau pur şi simplu plângea de râs.
Ginsbergianismul este împins până la ultimele lui posibilităţi: „am auzit cele mai triste voci poetice ale generaţiei mele scheunând isteric unele către altele,/către propria lor nuditate maculată de virtuţi promiscue şi pornisme glossy şi ieftine”. Lista poeţilor cu care a băut poetizând Ancuţa îi include mai ales de doimiişti, dar face loc şi optzeciştilor. Mega Sutra este uriaşa iubire-împreunare a boemei anilor 2005-2010: „cei care şi-au vomitat minţile după fiecare scriere ca apoi să-şi cureţe limba prin lătrat la luna/căzută ca o curvă drogată în bălţi/de pişat, obscenă şi frigidă, ca o virgină moartă”.
Hiperbolele sunt bubuitoare şi susţinute de metafore valabile. Versurile se desfăşoară compact în masivitatea lor şi depăşesc ca energie tot ce au produs un Ianuş sau un Gălăţanu. Deşi negii pornografici înfloresc fără reţineri, ţinta este sublimul. Procedeul este arghezian: „zorile se-mput-de-atâta-frumuseţe”.
Iniţial, comparaţiile – căci retorica e o viitură furioasă – se mulţumec cu vocabularul comun: „ochii mi-au îngălbenit ca două cămăşi albe uitate pe sârmă în soare”, după care irump formulările provocatoare: „celor care şi-au uscat chiloţii pe propria cruce, viziune:/faţa mea trece prin pereţi ca o respiraţie de dragoste”.
În al doilea ciclu, Abatorul privat, extazele anatomice fac tot mai mult loc montajelor tehnologice ori ştiinţifice: „în jurul fiecărei axe orbitează generatoare sincrone/de gravitaţie ne apropiem cădem în particule/ultrafine” (ATOMIC). Infinitezimalul se împleteşte cu enormul viziunii unui telescop atomic. Dar mai presus de orice, sub această implozie-explozie, descoperim un Leonard Ancuţa edgarallanpoeian, lucid exact în momentele demenţiale. O luciditate specific americană, aşa remarca: „vorbesc despre acea luciditate teribilă care m-a invadat,/desprea acea limpezime demonică a gândurilor/ca şi cum aş fi văzut distinct fiecare flux electric luând naştere în neuroni,/acea stare de contemplare totală/de parcă întreaga cunoaştere a universului s-ar vărsa în mine şi/nimic nu mi-ar mai fi străin”. Simbioza cosmică are rădăcini în Walt Whitman: „câtă siguranţă când te umpli de atâta energie încât ai putea face/peştii să lumineze, păsările să zboare în vid” (MENTĖA).
Mega Sutra rămâne un reper al noii poezii, dar şi al creaţiei fecundului poet. Literatura lui confirmă legea ondulaţiei universale a lui Vasile Conta. Ondulaţiile concave vin dinspre sentimentalism şi patetism boem. Pătruns de sentimentalism donjuanesc, Leonard nu este un Casanova, ci un amant pătimaş şi etern. În acest volum declaraţiile lui sunt fără dedicaţie sau cu dedicaţie artei înseşi: „nu ţi-am spus dar am determinat că viteza iubirii e de două ori mai mare decât a atomilor”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
