Om de cabinet, nu de tribuna, temperament melancolic, universitar ponderat, Alexandru Calinescu este totusi, in ciuda aparentelor retractile, o personalitate mult mai complicata si mult mai angajata in forfota imediatului decat s-ar zice.
Mai intai ca destinul sau profesional de peste trei decenii la Catedra de franceza a Universitatii Al. Ioan Cuza din Iasi a influentat din plin nu doar viata literara din capitala "Dialogului" si a "Opiniei studentesti", dar mai cu seama formarea inteligentelor in cuprinsul scolii eseistice iesene de la 1970-1980. Este de ajuns sa-i numesti pe Sorin Antohi, Luca Pitu, Liviu Atonesei si Dan Petrescu, pe Andrei Corbea, Alina Mungiu si Mihai Dinu Gheorghiu, pe Val Condurache sau Ioan Holban si sa spui ca Alexandru Calinescu s-a infiltrat, uneori decisiv, in bibliografia fiecaruia, ca sa intelegi numaidecat rostul si anvergura pedagogului.
In al doilea rand, in contradictie cu imaginea exerioara de solidar morocanos, taciturn si cavaler nevrotic al Bibliotecii, Alexandru Calinescu este un om al fervorilor, un mucalit cu dese puseuri colerice si, la o adica, un epicureu cat cuprinde. E suficient sa-i recitim cartea despre I.L.Caragiale din 1976, unde asprimile teoriei literare se fragezesc la caldura ironiei, sau Biblioteci deschise, din 1987, unde efectivul sensibilizeaza subtil esteticul de catedra.
Cand l-am vazut, acum cinci ani, incepandu-si rubrica "Interstitii" din Dilema, am fost fermecat sa inregistrez inca un aliat intru bunul conservatorism. Un om care prefera, sa zic asa, Figaro-ul Le Monde-ului. Un profesor care a lucrat ani de-a randul in sistemul universitar din Franta fara a se contamina de stangismul rabiat si devastator al unei bune, foarte rele, zgomotoase si cat se poate de razbunatoare parti din elitele locului. L-am citit cu saptamanala placere pe Alexandru Calinescu in postura celui care-l comenteaza si citeaza frecvent pe Jean-Francois Revel, desi ii plateste si lui Foucault cuvenitul tribut. A celui care accepta sa reciteasca Intoarcerea lui Gide din URSS, in 1936, in pofida lui Aragon, Romain Rolland & Co. si sa decupeze de acolo verdictul capital: "Sub orice culori s-ar infatisa, neagra, bruna, rosie, nazismul si comunismul sunt sinonime cu totalitarismul si reprezinta pentru mine dusmanul". A celui care stie sa extraga din spiritul parizianului Mai '68 riscurile enorme ale libertatilor false, fariseismul din altruismul de miting sindicalist si impulsul monomaniacal-dictatorial ce palpita in toate formele si doctrinele egalitarismului. A celui care stie sa citeasca "aberatiile lui Sartre" si mai ales sa taxeze confuzia si indulgenta lui B.H. Levy fata de acuzele aduse autorului Cuvintelor, un Levy altminteri "intratabil atunci cand e vorba sa-i stigmatizeze pe un Barres, pe un Heidegger sau, la polul celalalt, pe un Aragon". A celui care stie sa compare atat de suculent intalnirea dintre Proust si Joyce din 1922 cu cea planuita si ratata, dintre Nabokov si Sojenitan, din toamna lui 1999.
Ca traducator al Cunoasterii inutile (J.F.Revel) cum sa nu jubilez vazand atat de precisul diagnostic pus cartii lui Ignacio Ramonet Tirania comunicarii, unde, dinspre stanga stangii, filipica impotriva "noului opiu al popoarelor"
Mass media-vizeza exclusiv societatea liberala si mediile occidentale, in numele anticapitalismului si antiamericanismului neostalinist?
Oriunde deschizi cartea lui Alexandru Calinescu afli o referinta captivanta, inveti ceva, esti incitat de reflectie, faci o asociere social-livresca utila. "Mistica secretului de stat" ca "psihoza a incercuirii" la comunistii de ieri si de azi. Pozitia lui Ivan Klima fata de temerile lui Philip Roth (p. 39) care ar merita o dezbatere - acum - in Dilema veche. Mitomania lui Marlaux (notez- cu malitie vecinatatea lui Al. Calinescu si Radu Cosasu in spatiul aceleiasi gazete) etalata in repetate randuri de istoria literara, cu dovezi copioase, dar care n-a clintit nici un milimetru de pe un soclu mitul celebrului tovaras de drum. Lectura in paralel a lui Mihai Ralea cu Ovidiu Hurduzeu (Sclavii fericiti, 2001). Teribila, salvatoarea finantare a L' Humanite-ului de catre mari forte capitaliste precum Bouygues si Hachette ("dusmanul de ieri a devenit finantatorul de astazi") intr-un context politic planetar de incredibila stimulare reciproca a polaritatilor traditionale.
In sfarsit, de cautat, de citit si pritocit: Istoria lecturii, de Alberto Manguel, 1996, vechile rosturi ale lecturilor in public (p. 17); Le Miasme et la Jonquille, de Alain Corbin, 1982, intr-un context eminamente pitulian (p. 19); Journal de Roumanie, de Jean Mouton, 1978, director al Institutului Francez din Bucuresti in anii patruzeci (107); Droles de bibliotheques, de Anne-Marie Chaintreau si Renee Lamaitre (angoasele informatizarii), p.111; Lethe, arta si critica uitarii, de Harald Weinrich, 1997 (131); L'erotique des lunettes, de Frank Evrard, 2003, cu ghidusa trimitere la miopia lui Rica Venturiano si la ochelari ca semn al mastii, artificialitatii, falsei superioritati slava Domnului, (p.277).
Printre dilematici, Alexandru Calinescu este cat se poate de... sigur pe indoielile sale.
*) Alexandru Calinescu, Adriana si Europa. Lecturi, intamplari, pagini de jurnal, Editura Polirom, 286 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
