Ziarul de Duminică

Maestrul pianului/ de Ziarul de duminică

Dan Grigore de vorbă cu Dia Radu

Lumea în Si bemol

Editura Polirom

Colecţia Ecografii.

Dia Radu este un reporter tenace şi cunoscut, care a primit un premiu naţional pentru jurnalism obţinut în 2013 din partea Asociaţiei Române de Istorie a Presei şi a colaborat la publicaţii ca Esquire, Cuvântul sau Dilema.

În Lumea în si bemol Dan Grigore ni se livrează fără să-şi cosmetizeze existenţa sau relaţiile. Pianistul îşi admite greşelile şi reuşeşte să facă din povestea vieţii sale un recital. Dia Radu întreabă şi Dan Grigore răspunde despre începuturile şi perfecţionarea tehnicii, despre profesoarele care l-au avut elev sau student – Jeni Ionescu, Florica Musicescu, Cella Delavrancea. Despre pedagogii străini, străluceşte figura austriacului Richard Hauser. Despre cele trei modele de viaţă şi de artă: Sergiu Celibidache, Salvador Dalí şi Bobby Fischer. Despre marii pianişti la al căror nivel de performanţă s-a străduit să ajungă: Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter sau Arturo Benedetti Michelangeli. Despre familie şi monarhie. Despre spectacolele de muzică şi poezie realizate cu Ion Caramitru. Despre foarte multe altele.

 „Copil minune în anii de după al Doilea Război Mondial, adorat de melomani, dar discriminat şi marginalizat cu încrâncenare de regimul comunist, Dan Grigore şi-a luat revanşa binemeritată abia dupa 1989. Doar în afara graniţelor, în extrem de puţinele ieşiri artistice tolerate de culturnici, a putut să stralucească aşa cum merita şi să fie aşezat de criticii internaţionali în galeria marilor pianişti. În ţară, i s-a facut dreptate târziu, când zgomotul şi furia unei vieţi presărate cu piedici se transformaseră pe nesimţite în victorii morale.” – Dia Radu

 

 – Vi s-a întâmplat ca muzica să vă aducă dezlegare, rezolvarea unei stări sufleteşti?

– Da, de multe ori. De exemplu, Concertul nr. 2 de Brahms mă face de fiecare dată să mă ridic de la pian mai odihnit decât m-am aşezat. Îmi dă energie pură, deşi are nişte încercări pianistice foarte serioase. Are în partea întâi câteva momente unde înălţimea la care te găseşti, cu pian cu tot, este de-a dreptul uriaşă. Eu ştiam concertul de la 12 ani, însă când l-am cântat pentru prima oară în întregime a fost, pentru mine, ca descoperirea unei planete despre care învăţasem la şcoală, dar în a cărei atmosferă intram pentru prima oară. Simţeam că mă aşteaptă un teritoriu care îmi va da stări pe care nu le-am încercat niciodată în muzică. Eram ca un alpinist care urcă tot mai sus spre ţinta aventurii lui. Altitudinea foarte mare a unei bucăţi muzicale te face să te întorci cu totul altul, transfigurat.


– Cum ascultă muzica un maestru al ei? Altfel decât muritorii de rând?

– Faptul că pot să ascult muzică este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele. Dar eu pot să ascult muzică şi fără să ascult muzică. Mie îmi cântă tot timpul ceva în cap. Pot să studiez şi să creez chiar fără să stau la pian. Repet anumite piese doar în gând sau le demontez şi le remontez la mine în cap. Este un proces mental care mă consumă enorm. Am şi visat piese pe care le studiam în timpul nopţii. Câteodată îmi vin şi armonii noi, pe care nu le am dinainte. Dar de cele mai multe ori sunt compoziţii pe care le ştiu şi le prelucrez în somn. Cu timpul, ca să nu o iau razna, mi-am creat un fel de tehnică pentru a-mi opri acest fir al muzicii interioare.”

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.