"O batrana a tinut in casa cadavrul sotului sau timp de sase luni pentru a-i incasa pensia!", titreaza pe prima pagina gazetele romanesti si simti pe sira spinarii broboane reci-otravitoare de sudoare, pentru ca, in prag de nou mileniu, o astfel de realitate apare ca incredibila.
Pe multi stirea nu-i mai surprinde, Romania fiind in ultimii ani spatiul in care mortii asteapta resemnati traversarea Styx-ului, ultima granita spre dincolo, in lipsa barcilor mortuare, care furate, care privatizate pe te-miri-ce, iar la administratia cimitirelor doar hulita spaga iti poate facilita locul de veci. In decorul sinistru ireal, familiilor disparutilor nu le mai ramane decat dreptul de a-si varsa durerea si deznadejdea la capul celui "plecat in loc cu verdeata". Lacrimi, in primul rand, ca semn al neputintei de a procura sicriul, colacii, coliva si tot ceea ce inseamna ritualul inmormantarii, sub presiunea neinduplecata a mentalitatilor comunitatii.
Ca si cum nu ar fi fost suficienta aceasta stare de lucruri, jurnalele publica in ultimele zile harti ale dezlantuirii proletare (impropriu spus, pentru ca noi nu am avut niciodata o astfel de clasa, notiunea fiind doar un surogat necesar propagandei comuniste in goana industrializarii fortate declansate cu mandrie dupa 1960). Punctele de foc sunt raspandite indeosebi in Moldova si Tara Romaneasca, iar gandul ma duce la navalirile otomane, cand valvataile Semilunii aveau o configuratie asemanatoare. Inapoierea celor doua regiuni, nu doar de ordin economic, este resortul care-i impinge pe oameni, pana mai ieri pasnici si fara grija zilei de maine, sa iasa in strada si sa sparga geamuri, obligati sa intrebe si sa se intrebe ce rost are o reforma aducatoare de suferinte. De la inaltimea simpozioanelor si meselor rotunde ale gulerelor albe se vorbeste cu superioritate despre nostalgia rosie a muncitorimii si se dau citate seci din gandirea straina a reprezentantilor organismelor mondiale. Intre comunicatele acestora si saracia cronica a destinatarilor se casca o prapastie in care se afunda iremediabil guvernantii, care aduc la infatisare tot mai mult cu vietuitoarele fantasmagorice descrise de Dimitrie Cantemir. Ei, indivizii crescuti si formati in acest cadru mioritic, sunt nevoiti de noii stapani ai lumii sa se comporte ca pe Wall Street, desi alegatorii abia daca au ajuns la prima generatie incaltata si descoperitoare a hartiei igienice.
Atinsi de cancerul foamei, oropsitii de azi reinvie vremurile cand retributiile erau in stare sa le asigure linistea prezentului si siguranta viitorului, chiar daca aceasta presupunea acceptarea unui joc al prefacatoriei reciproce: a muncii si a platii. Ori de cate ori aud discutandu-se despre reconversie profesionala, implementare, restructurare si alte fenomene importate din tari cu evolutii normale, ma trezesc compatimindu-i pe utilizatorii de ocazie ai acestor expresii, deoarece se uita un adevar, neplacut de altfel, ca in Bucuresti exista o zona ce a luat numele macelarului Matache, deci al unui manipulator de carne, nicidecum de produse spirituale. Asa ca toti cei care construiesc in aceasta tara proiecte si strategii politico-economice ar trebui sa nu ignore rusinoasa certitudine care face ca un macelar sa fie infinit mai celebru decat un poet, scriitor, compozitor sau alt creator de frumos.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
