Ziarul de Duminică

Ludwig Angerer, primul fotograf al Bucureştilor (I)/ de Emanuel Bădescu

Grădina Publică mit der Fernsicht nach Cotrotschen und der Malmaison Caserne

galerie foto

Autor: Emanuel Badescu

27.03.2014, 23:55 1558

În mod inexplicabil, Ludwig Angerer, unul dintre pionierii artei fotografice, deşi a avut merite incontestabile, nu s-a bucurat de interesul istoricilor acestei arte, mai cu seamă austrieci, dar şi slovaci (s-a născut la 30 km de Bratislava). Acum, la 135 de ani de la  moarte, biografia lui este sumară, lipsită de acele detalii care servesc cercetătorului de aiurea, de pildă, din România, avid să afle împrejurările care l-au determinat să imortalizeze oraşul Bucureşti în timpul Războiului Crimeii, el lăsând posterităţii primele fotografii cunoscute până astăzi ale capitalei Ţării Româneşti! Cunoştea Angerer arta fotografiei înainte de sosirea în Bucureşti sau şi-a însuşit-o aici? Este una din întrebările majore, chiar primordiale, întrucât dă naştere la o serie de speculaţii care de care mai fanteziste, generate de întrebarea: cine i-a fost mentorul? Pe de altă parte ar fi fost interesant de ştiut dacă a fotografiat oraşul din proprie iniţiativă sau din ordin, această nelămurire conducând şi ea la speculaţii. Mai mult, opera sa „bucureşteană” ar fi şi de interes strict istoric, fiindcă, dacă a lucrat din ordin, „vedutele” sale pot fi clasificate ca „documente iconografice” şi considerate ca un adaos la cele scrise. Am enumerat doar câteva dintre multiplele întrebări pe care le ridică fotografiile din acea perioadă executate de Angerer şi pe care istoricii Războiului Crimeii şi ai capitalei de astăzi a României şi le pun de un secol, de când le-au descoperit în colecţia lui Henry Zweifel, industriaş bucureştean retras ulterior la Viena. Răspunzând solicitării lui Al. Bogdan, ziarist la Gazeta Municipală, colecţionarul a povestit în anul 1942 cum a intrat în posesia fotografiilor, dovedind în plus o excepţională cunoaştere a vechiului Bucureşti prin detalii rare şi încă nefructificate. Ca o curiozitate, primul care le-a semnalat, publicând selectiv din ele, a fost savantul astronom Spiru Haret în Revista Comisiunii Monumentelor Istorice, al doilea fiind colonelul Popescu-Lumină. La distanţe apreciabile în timp, Margareta Savin, Laura Tomicek şi Anton Holzer, de ultimul aflând dintr-un extras oferit cu nobleţe de istoricul Adrian Silvan Ionescu, mare şi pasionat specialist în secolul al XIX-lea, au căutat să răspundă întrebărilor de mai sus, rezultatele cercetărilor conducând la o creionare mulţumitoare, frustrantă, totuşi, pentru amatorii de abordări detaliate.

Ludwig Angerer, al doilea din cei cinci copii ai lui Ferdinand Alois Angerer şi Amaliei Sethova, s-a născut în ziua de 15 august 1827 pe domeniul contelui Josef Palffy din Malaczka, unde tatăl său era angajat ca pădurar, funcţie bine remunerată dacă se ţine seama de educaţia superioară de care s-au bucurat copiii Angerer(Ferdinand, Ludwig, Victor şi August, sora lor căsătorindu-se cu Johann Bauer, al doilea preşedinte al  Societăţii fotografilor din Viena). Ludwig, de pildă, a urmat cursurile de chimie, fizică şi farmacie la Universităţile din Pressburg(azi Bratislava) şi Pesta. După un stagiu de doi ani de ajutor farmacist, în anul 1850 a obţinut licenţa în  farmacie cu titlul de „magister”. În plus, cunoştea şi patru limbi străine: germană, slovacă, maghiară şi latină. Nu i-a fost greu să-şi practice meseria ca particular la Viena şi la Graz., dar la 13 martie 1854 s-a angajat ca farmacist la „Regia Cezaro-Crăiască a Medicamentelor”. Se cuvin câteva precizări pentru explicarea acestei decizii a tânărului Angerer. Este limpede că a fost luată în funcţie de anumite evenimente.

Iată-le pe scurt. Când, în după-amiaza zilei de 9/21 aprilie 1854, navele Tiger şi Ajaccio au ancorat la Constantinopol cu declaraţiile de război ale Angliei şi, respectiv, Franţei, portul Odessa era deja blocat. Rusia, care invocase ca pretext antiotoman „protejarea locurilor sfinte”, s-a trezit dinaintea unui război cu o coaliţie europeană! Mai mult, în urma înţelegerii secrete de la Boyadgi Keuy dintre Imperiile Otoman şi Habsburgic din 14 iunie 1854, ce conferea dreptul austriecilor de a ocupa Valahia şi Moldova în cazul retragerii trupelor ţariste din cele două Principate, Sultanul Abdul Medgid I a reuşit să obţină în timpul oportun intervenţia armată militară din partea Vienei, cu speranţa că ocuparea Moldo-Valahiei, pe care avea obligaţia să le apere, urma să fie sabotată ulterior, cum, de altfel, s-a şi întâmplat, o contribuţie determinantă având-o Mazar Paşa(Sir Stephen Bartlett Lakeman), din 15 septembrie 1854 Guvernator otoman al Bucureştilor, cât şi, cum vom vedea, abuzurile ofiţerilor austrieci. A fost, aşadar, o capcană în care austriecii, prin cancelarul Meternich şi ministrul de externe Alexander Bach, au căzut din aroganţă. Din fericire, pentru că astfel a poposit în Bucureşti, venit de la Sibiu, Ludwig Angerer, ca „farmacist al unui regiment austriac”. Spiţeria sa a fost încadrată Spitalului Nr. 14, organizat – conform Hărţii Jung – în Mânăstirea Radu Vodă. Ca farmacist era plătit cu 400 guldeni, sumă la care s-a adăugat pe timpul şederii în Bucureşti un supliment de 360 guldeni, deci aproape o dublare a salariului. Cauza acestui venit suplimentar poate fi doar bănuită: s-a datorat, probabil, unei misiuni foarte importante pentru Viena, anume fotografierea capitalei Valahiei. În acest sens trebuie menţionate încă două misiuni desfăşurate în paralel cu a sa: ridicarea Hărţii oraşului de către căpitanul Friedrich Jung, poate după planurile lui Borroczin găsite la Primărie şi a Hărţii Valahiei, executată de topografii austrieci din ordinul generalului August von Fligely, copiată şi actualizată în anul 1864 de Szathmari sub numele de „Charta Romaniei Meridionale”. Dacă l-a ajutat sau nu Carol Popp de Szathmari, supus habsburgic, la învăţarea mânuirii aparatului de fotografiat şi la developarea clişeelor este o problemă ce ţine, în absenţa dovezilor, de simpla speculaţie. Oricum, numărul zilelor în care a coincis şederea lor în Capitală pot fi numărate pe degete, Szathmari pornind la scurtă vreme de la sosirea trupelor habsburgice – în 25 august 1854 – în periplul european consacrat dăruirii celor zece mape - cu câte 200 fotografii ce imortalizau începutul războiului - unor capete încoronate alese pe sprânceană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO