Ziarul de Duminică

Locotenent Elvira/ de Paul Tumanian

 Locotenent Elvira/ de Paul Tumanian

Autor: Paul Tumanian

18.05.2012, 00:07 88

Mănuşi albe de bumbac,

părul ieşind şuviţe de flacără
de sub chipiul seducător
O, ce bine-ţi stă în uniforma bleumarin!
Iată-te la răspântia anotimpurilor
cu mişcări de balet
unduioase
pe-un piedestal
dirijând elegant circulaţia
automobilelor imaginare
gonind dinspre primăvară către vară
şi dinspre toamnă spre iarnă
dinspre nicăieri către oriunde.

Surâzătoare locotenent Elvira
înfiripată în zorii de ziuă
când se-ncropesc fantasmele
şi sunt chemate pădurile-foşnitoarele
şi dorinţele-neîmplinitele
şi ideile-uitatele
spre a le reda viaţă
la răspântia unde domnia-ta
locotenent Elvira
rotindu-ţi braţul cu mănuşă albă
dai undă verde primăverii
şi înălţându-ţi braţul faci să adaste
pentru o clipă
asfinţitul
imortalizându-l
întru desfătarea aducerilor aminte
Stârneşti
singură
doar cu puterea zâmbetului
învolburări de frunze arămii
de sub roţile automobilelor imaginare -
arămii precum ţi-e părul
ieşind de sub strălucitorul chipiu
în timp ce suliţele soarelui
străpung ceaţa luminoasă a dimineţii.

Ce noroc pe mine, locotenent Elvira,
că-mi răsari în cale
din când în când
înainte de mijitul zorilor
când se-nfiripă nălucirile
şi ursirile târzii!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO