Literatură şi pantomimă/ de Alex. Ştefănescu

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele douăpersonaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui suntimaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunemdomnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate),este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, înstilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune subsemnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebireînsă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţăreală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitorde literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examinezeşi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn sedeosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explicape înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îlreprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorulcuvintelor, emoţia estetică.

- À propos de imitaţie…

- …

- Scuză-mă, de imitaţia inventivă! Cum să imiţi, fie şiinventiv, "dimensiunile fundamentale" ale fiinţei noastre încondiţiile în care imitaţia, de orice fel, presupune o luare înconsiderare a aparenţelor; şi o convocare a aparenţelor, pentrucrearea impresiei de realitate. Sincer să fiu, pe toţi autorii careteoretizează în jurul necesarei profunzimi a literaturii îisuspectez de ipocrizie. Când poetul ne atrage atenţia că iubita luiare părul de aur atinge, cumva, adâncimile ameţitoare alepsihicului feminin?

- N-a fost vorba despre psihologia abisală - deşi nu o exclud-, ci despre "dimensiunile fundamentale" ale existenţei noastre.Poetul care îşi prezintă iubita aşa cum afirmi tu mai înainte, cu oevidentă intenţie ironică, nu merită să fie ironizat, pentru căreuşeşte, într-adevăr, să reprezinte o caracteristică esenţială afemeii şi anume capacitatea ei de a se constitui într-un mirajerotic. Dar n-are rost să ne oprim la exemple simpliste. Multedintre observaţiile făcute de scriitori sunt chiar profunde, iarobsesia profunzimii, departe de a se număra printre atitudiniledoar afişate, are deplină justificare, ca o asumare a ceeace este mai dificil şi ca o premisă a performanţei, aspecte desprecare am mai vorbit când am discutat despre "regulile jocului" înartă. Nu ştiu, dacă, elev fiind, ai jucat un joc foarte amuzant,bazat pe pantomimă; adversarul îţi spunea la ureche un cuvânt, iartu trebuia să te foloseşti de calităţile tale de mim pentru a-ţiface coechipierii să ghicească acel cuvânt.

- Mi-aduc aminte.

- În cazul acesta îţi aduci aminte şi cât de uşor îţi venea sămimezi un cuvânt ca "locomotivă", "pasăre", "dirijor" şi, înacelaşi timp, ce sentiment al imposibilului aveai când ţi sepretindea să traduci prin gesturi termeni de genul "talent","gelozie", "curiozitate". Un mare scriitor îşi asumă exact acestfel de dificultăţi pentru a-şi pune la încercare forţa creatoare.În L'Education sentimentale, Gustave Flaubert îşi propune nudoar să înfăţişeze Parisul din 1840, ci mult mai mult decât atât;să ne dea o imagine cât mai convingătoare a transformărilorcomplexe - unele infinitezimale, altele brutale şi neliniştitoare,ca nişte surpări de teren - prin care trece dragostea lui FrédéricMoreau pentru Marie Arnoux. Scriitorul francez reuşeşte să "mimeze"această extraordinar de greu de mimat degradare a unui sentimentputernic sub efectul corosiv a zeci şi zeci de cauzeexterioare.

- Dacă ai priză la prezent şi dacă ştii să alegi esenţialul- chiar şi cu preţul întâmpinării unor dificultăţi în elaborareapropriu-zisă a operei - poţi să fii sigur că textele semnate detine vor înfrunta timpul mai bine decât altele. Simplu!

- Simplu, într-adevăr. În fond, ca să ajungi campion laaruncarea suliţei nu trebuie decât să îl depăşeşti cu un centimetrupe campionul dinaintea ta. Ce contează un centimetru!

Condiţiile "fiabilităţii" operei literare, pe care tu le-aisimplificat în mod caricatural, nu sunt însă doar cele aduse îndiscuţie. O altă condiţie ar fi ca autorul în cauză să aibă şipuţin noroc. În destinul unei opere literare intervin atât de multeforţe - şi cupluri de forţe! - încât mintea noastră nu le poateurmări în inextricabila lor ţesătură; până la urmă ne mulţumim săvorbim de întâmplare, deşi fiecare întâmplare este rezultatul logicşi - în principiu - analizabil al unor cauze precise. Autoruldornic de nemurire ar trebui, aşadar, să aibă şi puţin noroc, adicăopera sa să nu intre de-a lungul timpului - pe căi pe care nimenideocamdată nu le poate prevedea - în conjuncturinefavorabile.

- Cu aceasta sunt de acord. Şi am să-ţi dau şi un exemplude conjunctură nefavorabilă.

- Aştept.

ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator,dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou"Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fostrăsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei).Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-aadus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune,"Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex.Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com