„Mi-e dor de vremea când nu eram critic literar şi citeam literatură din plăcere, nu din obligaţie profesională" – declara cu vreo două, trei luni în urmă celebrul critic literar. Cu gândul la acea vreme am acceptat cu entuziasm invitaţia pe care mi-a adresat-o Editura ALL de a coordona o colecţie intitulată Lista lui Alex. Ştefănescu. Voi include în colecţie numai cărţi care îmi plac, indiferent dacă sunt scrise de celebrităţi sau necunoscuţi, de tineri sau bătrâni, de oameni cu studii universitare sau autodidacţi, de prieteni sau duşmani. Nu mă interesează biografiile autorilor, pentru mine contează doar opera lor. Nuferii dintr-o mlaştină nu sunt mai prejos decât trandafirii dintr-o grădină. Şi mai este ceva. Voi da toată atenţia acelor autori pe care nu-i susţine nimeni, nefiind abili sau influenţi. La noi s-a creat în timp, de la sine, fără să fi existat vreun plan diabolic în acest sens, un sindicat al succesului, care funcţionează cu o precizie nefastă. Dacă nu eşti bine plasat în societate, dacă nu poţi să oferi vreun serviciu în schimb sau dacă nu eşti agresiv, nu ai nicio şansă să fii publicat, ceea ce înseamnă că textele tale, fie şi admirabile, nu vor ajunge niciodată la cititori.În colecţia mea voi primi oaspeţi de seamă, dar le voi acorda azil literar şi unor autori marginalizaţi.”
După „Parcalet” a lui Freddy Gârbaci, iată şi următoarele trei titluri ale Listei lui Alex Ştefănescu, în chiar prezentarea coordonatorului:
Silvian Floarea – Premiul. „Este unul dintre cele mai şocante romane pe care le-am citit în ultima vreme. Are un subiect trăsnit şi productiv din punct de vedere literar. Conţine în el dinamită literară. Poate fi citit ca un thriller, ca o satiră, dar şi ca o parabolă despre alienarea la care duce stilul nostru de viaţă de azi.”
Icsa şi Oama primesc un premiu. Bineînţeles, premiul este unul neobişnuit, pentru că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Mulţi dintre noi şi-ar dori să câştige un premiu. Dar câţi ar vrea să fie în pielea celor două personaje care nu-şi doresc deloc premiul? Iar când legea le interzice să-l refuze, oamenii pot ajunge în situaţii limită. Romanul lui Silvian Floarea constituie un spectacol. Un spectacol al vieţii noastre de zi cu zi, prezentat de nişte personaje cât se poate de obişnuite şi în acelaşi timp teribil de ieşite din comun. Această din urmă calitate le este conferită de gânduri şi trăiri care la prima vedere, dincolo de poveste, o să-i pară cititorului cât se poate de familiare. Dar asta numai la prima vedere. În fond, să primeşti un premiu e un lucru bun, la prima vedere. Şi atunci de ce fuge toată lumea de el?
Vlad A. Popescu – Viaţa face toţi banii. „Este unul dintre cei mai inventivi scriitori din câţi s-au afirmat la noi în ultimii ani. Fiecare povestire a sa îl ia prin surprindere pe cititor, ca o scamatorie. Ludică şi parabolică, purtătoare a unui secret umor, proza lui Vlad A. Popescu se remarcă în acelaşi timp prin perspicacitate în înţelegerea-imaginarea modului de funcţionare a psihologiilor. (...) Proza scurtă a lui Vlad A. Popescu face toţi banii. Poate şi pentru că în carte nu se regăseşte nicio povestire care să poarte titlul volumului. Cu o voce originală în proza românească, debutant la o vârstă fragedă (în 1996 avea 16 ani), însă într-o epocă mult prea agitată pentru a mai găsi timp pentru literatură, autorul ne propune de această dată un concert care îi pune în evidenţă cât se poate de inspirat calităţile de comic serios şi de tragedian ludic. Urmărind eroii lui Vlad A. Popescu pe stradă, în casă, la serviciu, în maşină sau în cabina de probă, descoperim în fiecare pagină personaje spectaculoase dintr-o lume cât se poate de familiară, o lume în care viaţa face toţi banii.”
Cornel George Popa – Salonul de masaj. „Salonul de masaj (erotic) aflat în centrul atenţiei lui Cornel George Popa este un paradis artificial şi, în acelaşi timp, un loc de pierzanie, comparabil cu acela descris de Mircea Eliade în nuvela La Ţigănci. Faptele sunt povestite la persoana întâi, într-un stil patetic-repetitiv, de lamentaţie deznădăjduită, chiar de proprietara salonului, acuzată pe nedrept de uciderea a patru bărbaţi şi condamnată la douăzeci de ani de închisoare. Ce se va întâmpla cu această femeie – care are şi o fetiţă de aproape patru ani, Miruna Silvestri Mircescu, destinatara din viitor a spovedaniei – veţi afla, stimaţi cititori, pe cont propriu, întrucât, sunt convins (bazându-mă pe propria mea experienţă) nu veţi lăsa cartea din mână până la parcurgerea ultimei pagini.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
