Trec pe o strada. La mine in cartier. Ocolesc o cabina telefonica. Pe geamul acesteia e lipit un anunt. Modest. Pare pus de o persoana fizica, dar e totusi anuntul unei agentii de turism. Probabil una mai putin inlesnita. "Zece zile de vis la Paris!" Orice zile la Paris sunt un vis, pot depune marturie. Sigur, daca nu te-a prins acolo razmerita din 2005.
Pretul? 330 de euro. Ma opresc ca lovit. Dumnezeule, as putea face rost de banii astia in cateva minute si mi-as permite sa-i cheltuiesc - desi n-am firma, n-am proprietati, n-am pamant, n-am mostenit nimic de la nimeni si sunt lefegiu. Vreme de patruzeci de ani am visat innebunit sa vad Parisul, ceea ce parea imposibil nu numai din cauza ca inchisesera aia granitele, ci si financiar. Visul mi s-a implinit anul trecut. A costat substantial mai mult de 330 de euro, dar, ma rog, a fost la un anumit nivel, ca sa zic asa. Insa trei sute de euro sunt, totusi, la dispozitia majoritatii romanilor - vorbim despre Paris, da?, despre o posibila excursie one-life-time, nu despre iesit repetitiv la iarba verde. Salariul mediu pe economie pe o luna si jumatate! Sau, mai pe scurt, cam cat un sejur la Mamaia.
Sigur, drumul e cu autocarul, nu cu avionul. Ei, si? Cu cativa ani in urma am mers doua zile cu autocarul pana la Kusadasi si a fost super, am vazut o lume intreaga, pe indelete. Ca sa nu mai spun ca, in urma cu cateva decenii, un prieten a "facut" RDG, Ungaria si Polonia cu trenuri personale, fara nici un aranjament de cazare (a dormit in camine studentesti, manastiri si gari) si aproape fara bani!
Sigur, din zece zile patru sunt pe drum. Sigur, singura mancare inclusa in pret e micul dejun. Sigur, hotelul e doua stele (pariziene, nu bucurestene!) Dar, fratilor, o saptamana la Paris cu banii de intretinere pe trei luni (nu e o sugestie, dar, la o adica...)!
Atunci, acolo, in fata cabinei telefonice oarecare de pe o strada oarecare, am realizat cu adevarat ca am ajuns sa traiesc in alta lume. Si am capatat un plus de energie pentru interminabila lupta cu concetatenii care - incredibil - continua sa spuna ca inainte era mai bine si ca erau toate mai ieftine! O lupta pe care voi continua s-o port, in nume strict personal, fara a ma da vreodata batut. Chiar daca, pe masura trecerii anilor, lupta devine din ce in ce mai absurda, dar si - slava Domnului! - din ce in ce mai inutila, mai ales ca, pe masura inlocuirii generatiilor, valul de nostalgie devine baltoaca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
