Khosh amadid be Iran Bine ati venit In „Taramul interzis“

Este imposibil sa gandesti istoria lumii fara Imperiul Persan. Sau fara Iranul de astazi. O tara pe care, daca o descoperi in carti, iti doresti cu ardoare sa o vezi cu ochii tai, dar care e aproape cu neputinta de vizitat. Dana Ceusescu va propune o calatorie in spatiu si timp prin trei orase „imperiale“: Teheran, Esfahan si Persepolis.

Ca o Seherezada In pragul zorilor, stewardesa ne anunta ca survolam spatiul aerian iranian. Forfota, pregatiri, agitatie. Corpurile femeilor se estompeaza, coafurile dispar. Semnez un formular prin care iau la cunostinta ca am intrat pe teritoriul Republicii Islamice Iran si ma angajez sa-i respect legile. Hainele imi ascund intreg corpul, cu exceptia palmelor si a fetei. Cele mai multe iranience trecute de 40 de ani poarta chador, un val lung si larg, de culoare neagra. Toate femeile au capul acoperit.
Am aterizat in Teheran, un oras imens in care traiesc peste 12 milioane de oameni. Capitala se intinde pe o suprafata de 1.500 de kilometri patrati si, in ceea ce ma priveste, este cea mai mare aglomeratie umana pe care am vazut-o vreodata. Un ocean de oameni, un furnicar care se multiplica parca la infinit.
Orasul e inegal: partea lui sudica seamana mai degraba cu o periferie nesfarsita, in vreme ce nordul e mai rafinat si mai european.
Pentru a strabate Teheranul de la un capat la altul, e nevoie de cateva ore bune. Traficul e infernal, sunt aici peste trei milioane de masini, iar regulile de circulatie sunt mai degraba incalcate decat respectate. Orasul se intinde haotic, tentacular. Intre nord si sud, diferenta de altitudine depaseste 500 de metri. Partea dinspre miazanoapte se afla la 1.700 de metri deasupra nivelului marii.
Daca ziua este senina, prin aerul limpede se vede Damavand, muntele cel mai inalt din Iran (5.600 m), situat la mai putin de 100 de kilometri de Teheran.
In sudul orasului se afla Golestan, „Gradina cu trandafiri”, un complex de palate si constructii regale vechi de peste patru secole. Aici era resedinta sahilor Qajari si tot aici au fost incoronati ultimii doi regi din dinastia Pahlavi. Bijuteria palatului, faimoasa Sala a Oglinzilor, a fost decorata timp de cinci ani cu mii de oglinzi ce reflecta chipurile vizitatorilor. Efectul este naucitor – un delir al multiplicarilor.
Din Teheran ma indrept spre centrul tarii, mai exact spre Esfahan, dupa multi cel mai frumos oras din Asia Mijlocie. Cinci sute de kilometri despart Esfahanul de Teheran si sase sute de Shiraz.
Aspadana, cum se numea Esfahanul in Antichitate, este un oras cu o vechime de peste 2.500 de ani. In timpul domniei lui Shah Abbas I, la sfarsitul secolului al XVI-lea, Esfahanul a devenit capitala si unul dintre cele mai grandioase orase din lume. Existau aici 163 de moschei, 48 de scoli religioase, aproape 2.000 de magazine si peste 250 de bai publice.
Piata Regala – astazi Piata Khomeini – este supranumita Imaginea Lumii. Aici se afla punctul-cheie al orasului, un spatiu frenetic unde linistea nu se asterne niciodata. De dimensiuni stupefiante, Piata Regala este de sapte ori mai mare decat Piata San Marco din Venetia, masurand peste 80.000 de metri patrati. Pe vremuri, aici se desfasurau paradele, procesiunile si competitiile de polo calare. Astazi, piata este inscrisa pe lista monumentelor UNESCO si face parte din patrimoniul universal.
Nici Moscheea de Vineri nu poate lipsi din itinerariul calatorului. Cu o vechime de aproape un mileniu, ea este nu doar cea mai veche cladire din Esfahan – adevarat muzeu al arhitecturii islamice –, dar si „matricea“ moscheilor iraniene. Fiecare dinastie aflata la putere a adaugat ceva acestui monument, fara a distruge ceea ce au facut predecesorii. Combinatia de stiluri face moscheea cu totul surprinzatoare.
Sa ajungi in Iran e greu. Sa-l parasesti este si mai greu. In urma ta ramane acolo „o jumatate de fiinta“.


Tak-e-jamsid, orasul lui darius
Persepolis, cum l-au botezat grecii, sau
Tak-e-Jamsid (Tronul regelui Jamshid), cum ii spun iranienii, a fost ridicat de Darius cel Mare in jurul anului 518 i.Hr., pentru a arata lumii intregi grandoarea si forta Imperiului Persan. Istoricul grec Diodorus Siculus spunea ca Persepolis era cel mai bogat oras de sub Soare si ca aici casele erau pline cu aur si argint.
Desi conceput ca un centru administrativ si politic, Persepolis a jucat mai ales rolul de capitala spirituala a imperiului, un oras „ritual”, unde se celebra Festivalul Primaverii, Now Ruz.
Dezvoltarea imperiului a inceput o data cu domnia lui Cyrus cel Mare, bunicul lui Darius, care a adaugat Persiei provincii insemnate. Cand Darius a venit la tron, in anul 522 i.Hr., imperiul se intindea din Libia pana in India si de la Marea Egee la Marea Arabiei.
Viata Persepolisului a fost scurta, iar sfarsitul – tragic. Alexandru cel Mare a transformat orasul in cenusa in anul 330 i.Hr. Plutarh spune ca peste 20.000 de catari si 5.000 de camile au fost incarcate cu comorile gasite aici. Ulterior, Persia a devenit o provincie a Imperiului Macedonean, iar orasul a fost abandonat, fiind redescoperit abia in anul 1620. Trei sute de ani mai tarziu, cand Institutul Oriental din Chicago a inceput lucrarile de excavare, Persepolisul a fost redat patrimoniului universal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels