În decorul neprietenos al unui Ierusalim iernatic de la începutul anului 1960, întreaga lume a tânărului Shmuel Asch se destramă sub ochii lui, de la o zi la alta – este părăsit pe neaşteptate de Yardena, iubita sa, care hotărăşte să se mărite cu fostul ei prieten, Cercul de Renaştere Socialistă în care activa de mai multă vreme se desfiinţează, dispărând odată cu încrederea lui în fundamentele socialismului rus, cartea pe care o scrie, „Isus prin ochii evreilor”, a ajuns într-un punct mort, iar părinţii îl anunţă printr-o scrisoare că nu-l mai pot susţine financiar în continuarea studiilor. Nevoit să ia o decizie în privinţa viitorului său, Shmuel rupe toate legăturile cu prietenii şi familia, renunţă la apartamentul închiriat în cartierul Tel Arza şi îşi abandonează studiile. În momentul în care răspunde unui anunţ de angajare descoperit într-una dintre clădirile Universităţii, existenţa lui capătă o nouă dimensiune, alături de Ghershom şi Atalia, doi oameni greu încercaţi de viaţă. Shmuel descoperă treptat toate faţetele iubirii şi ale sacrificiului, pe măsură ce desface taina care-i leagă pe cei în casa cărora locuieşte.
„...Există un scriitor rus pe nume Amos Oz. Faptul că acest scriitor rus trăieşte în Israel şi scrie în ebraică nu are nici o importanţă, de vreme ce Amos Oz este o rudă apropiată a lui Gogol, Puşkin, Tolstoi şi Dostoievski... Noul lui roman, Iuda, este unul rusesc. Protagoniştii gândesc mult şi pround despre timp şi despre cursul istoriei. La fel ca la Dostoievski, întrebările se învârt în jurul primelor şi ultimelor lucruri pe care ni le oferă viaţa. Asemenea lui Gogol, Oz ştie că nu există nimic mai amuzant decât să scrii despre condiţia umană... Amos Oz a creat, în Iuda, o capodoperă – un roman al înţelepciunii, al melancoliei şi umorului, construind personaje bine conturate, credibile, care îi devin dragi cititorului pe parcursul lecturii. Este o carte în interiorul căreia ţi-ar plăcea să trăieşti... orice om interesat de trădători şi trădare ar trebui să citească această carte. Orice om interesat de Israel ar trebui să citească această carte. Orice om interesat de celelalate fiinţe umane ar trebui să citească această carte.”
Hannes Stein, Die Literarische Welt (Die Welt)
„Iuda e titlul romanului, însă este, în egală măsură, o bombă aruncată între paginile acestuia. O carte zguduitoare prin bogăţie şi complexitate. Amos Oz le oferă cititorilor un delicat şi original Bildungsroman.”
Corriere della Sera
Ea îşi făcu apariţia pe o altă uşă, pe care Shmuel nici nu o remarcase. De fapt nu era o uşă, ci o deschizătură ascunsă după o perdea din şiraguri de mărgele orientale, dincolo de rafturile cu cărţi din colţul camerei. De cum intră, întinse mâna şi aprinse becul, iar într-o clipă biblioteca a fost invadată de o lumină electrică puternică. Umbrele se retraseră dincolo de şirurile de cărţi.
Era o femeie înaltă, de aproximativ patruzeci şi cinci de ani, şi se mişca prin cameră asemenea cuiva care cunoaşte bine puterea feminităţii. Purta o rochie uni de culoare deschisă, care-i ajungea până la glezne, şi un pulover roşu. Părul lung, brun îi aluneca moale până pe sânul stâng. Sub părul revărsat se legănau doi cercei mari din lemn. Corpul i se ghicea plin pe sub rochia strâmtă. Pantofii cu toc îi subliniau mersul uşor, în timp ce se îndrepta cu o mişcare lină spre fotoliul de nuiele al domnului Wald. Acolo s-a oprit cu o mână în şold, ca o ţărancă necizelată, care aşteaptă după o capră leneşă. Când şi-a îndreptat ochii căprui, migdalaţi spre Shmuel, care o privea fix, nu a zâmbit, dar pe faţă i se putea citi o expresie de simpatie curioasă, uşor provocatoare. Ca şi cum ar fi întrebat: şi tu? Ce cauţi aici? Ce sens are surpriza pe care ne-ai făcut-o astăzi? Şi mai părea să spună că deşi nu zâmbea încă, acest lucru era cu siguranţă posibil.
Intrând, aduse cu ea o boare uşoară de parfum de violete, de rufe proaspăt spălate şi călcate, miros pe care nările lui îl simţiseră şi mai devreme, în timp ce înainta printre uşile închise de pe hol.
Shmuel se scuză:
– Poate am nimerit într-un moment nu tocmai potrivit?
Şi se grăbi să adauge:
– Am venit în legătură cu anunţul.
Îl privi din nou cu ochii ei căprui, siguri de puterea lor, studiindu-l cu interes şi cu plăcere, neluându-şi privirea de la el, până când tânărul fu obligat să-şi plece ochii. Îi cercetă cu privirea barba sălbatică, aşa cum contemplăm în linişte un animal adormit. Şi dădu din cap, nu spre el, ci spre domnul Wald, ca şi cum era de acord cu primele concluzii la care ajunsese. Shmuel Asch o privi din nou, după care îşi plecă iar repede ochii spre podea, dar avusese timp să remarce linia clară care-i cobora de la nas spre mijlocul buzei superioare. Avea impresia că linia aceea era mai adâncă decât ar fi fost normal, şi cu toate astea i se părea seducătoare şi frumoasă. Femeia luă un teanc de cărţi de pe unul dintre scaune şi se aşeză picior peste picior, aranjându-şi marginile rochiei.
Nu se grăbi să răspundă la întrebarea lui – dacă nimerise într-un moment nepotrivit –, ca şi cum hotărâse s-o analizeze din toate punctele de vedere înainte de a găsi un răspuns serios şi competent. În cele din urmă spuse:
– Aştepţi de mult timp. Cu siguranţă aţi discutat deja.
Shmuel fu surprins de vocea ei, greoaie şi leneş cântată, dar răspicată. Categorică. Lipsită de orice ton întrebător, rezumând parcă rezultatele calculelor făcute în minte.
Shmuel răspunse:
– Soţul dumneavoastră mi-a propus să vă aştept. Din anunţ, înţeleg că…
Domnul Wald deschise ochii şi interveni. I se adresă femeii:
– Spune că se numeşte Asch. Cu alef, să sperăm.
Şi apoi se întoarse spre Shmuel, rectificând, ca un profesor care îşi corectează elevul cu răbdare:
– Iar eu nu sunt soţul doamnei. Nu am onoarea şi plăcerea. Atalia e stăpâna mea.
Numai după ce îl lăsă pe tânăr să se zbată preţ de un moment într-o uimire deplină, binevoi să clarifice:
– Stăpână nu în sensul de clientă sau consumatoare, ci proprietară: ca în „stăpânul cerului şi-al pământului“. Ca în „cel care îmi interzice”. Sau, dacă vrei, ca în „boul îşi cunoaşte stăpânul”.
– Bine continuaţi cât poftiţi. Am impresia că vă distraţi de minune.
Pronunţase cuvintele fără nici un zâmbet şi fără virgulă între „bine” şi „continuaţi”. Dar vocea ei era caldă, şi de data asta părea să-i promită lui Shmuel că totul era posibil dacă nu exagera şi nu cădea în ridicol. Îi puse tânărului patru-cinci întrebări scurte, pe una dintre ele repetând-o ceva mai apăsat şi în cuvinte mai simple, nemulţumită de răspunsul iniţial. Apoi tăcu o clipă, după care adăugă că ar mai avea câteva lucruri de clarificat.
Domnul Wald spuse jovial:
– Cu siguranţă oaspetele nostru e flămând şi însetat! A venit la noi direct de pe înălţimile Carmelului! Două-trei portocale, o felie de prăjitură şi o ceaşcă de ceai vor face minuni.
– Continuaţi voi să faceţi minuni, eu mă duc să pun apa la fiert. Zâmbetul care nu reuşea să-i apară pe buze răzbătea acum din vocea ei.
Spunând asta, dispăru pe unde venise, prin deschizătura pe care Shmuel Asch nu o observase până la sosirea ei. Dar în clipa în care ieşi, şoldurile îi atinseră perdeaua de mărgele orientale care acoperea trecerea. Chiar şi după ce femeia s-a făcut nevăzută, perdeaua a continuat să se unduiască timp îndelungat, cu un fel de clipocit sau foşnet care, spera Shmuel, nu avea să se oprească prea curând.
Fragment din romanul „Iuda” de Amos Oz. Traducere din ebraică de Marlena Braester. În pregătire la Editura Humanitas fiction, seria de autor Amos Oz, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
