David I. Kertzer
Papa şi Mussolini
Istoria secretă a Papei Pius al XI-lea şi evoluţia fascismului în Europa
Editura RAO
„Vaticanul a jucat un rol central atât în a face posibil regimul fascist, cât şi în menţinerea acestuia la putere. Departe de a se opune tratării evreilor ca cetăţeni de mâna a doua, Biserica a pus la dispoziţie lui Mussolini cele mai puternice argumente pentru adoptarea unor măsuri aspre împotriva lor. Vaticanul a făcut o înţelegere secretă cu Mussolini prin care se angaja să se abţină de la orice critică a infamelor legi rasiale antisemite, în schimb primind asigurarea unui tratatment mai bun al organizaţiilor catolice. Acest fapt este în mare parte necunsocut în Italia şi, în pofida tuturor dovezilor prezentate în această carte, n-am nicio îndoială că mulţi îl vor nega. (...) Aceste pagini prezintă povestea a doi oameni care au ajuns la putere la Roma în acelaşi an şi împrună au schimbat cursul secolului XX.”
De la finalistul Naţional Book Award David I. Kertzer vine povestea relaţiilor secrete ale papei Pius al XI cu dictatorul italian Benito Mussolini. Lucrarea are la bază un studiu fără precedent, care a presupus şapte ani de cercetare în arhivele Vaticanului şi în cele fasciste, la care se adaugă rapoartele spionilor lui Mussolini infiltraţi în interiorul celor mai înalte niveluri ale Bisericii. Într-o provocare pentru istoria convenţională a acestei perioade, în care o Biserică eroică nu luptă cu regimul fascist, Kertzer arată că papa Pius al XI-lea a jucat un rol crucial în susţinerea regimului lui Mussolini la putere. Odată cu lectura acestei cărţi, optica noastră cu privire la înţelegerea rolului jucat de Vatican în ascensiunea fascismului se va schimba pentru totdeauna.
Cartea a primit Premiul Pulitzer pentru cea mai bună biografie în 2015.
Constantin Brâncoveanu
în cronici de epocă
Editura Litera
Antologie, studiu introductiv şi cronologie de Răzvan Voncu. Postfaţă de Ionuţ Vulpescu.
„Brâncoveanu nu a fost un suveran feudal clasic, limitat şi brutal, ci un intelectual în toată puterea cuvântului, care scria scrisori şi ţinea un soi de jurnal intim, practica regulat arta oratoriei, cunoştea numerologie şi stăpânea meşteşugul cifrării, iar palatele, bisericile şi mănăstirile care au rămas de la el poartă apăsat amprenta gustului său artistic: unul, spun specialiştii, de cel mai bun nivel. (…) Pasiunea sa reală pentru carte, pentru cuvântul frumos, scris sau rostit, pentru arhitectură şi pictură, pentru gastronomia rafinată şi enologie, pentru costume şi ceremonial îl scoate din tiparul conducătorului feudal şi-l înscrie într-o paradigmă a domnitorului complex, care anunţă, de fapt, zorii epocii moderne.” (Răzvan Voncu)
„Aceasta este, de fapt, marea lecţie a lui Constantin Brâncoveanu. Pentru el, Ţara Românească nu a fost doar un teritoriu care, bine administrat, să le ofere locuitorilor un nivel acceptabil de siguranţă personală şi de prosperitate materială. Un stat nu înseamnă doar poliţie şi justiţie dreaptă, sănătate şi economie. O ţară există, de fapt, atât timp cât produce cultură. Iar diriguitorul treburilor publice are obligaţia de a le furniza cetăţenilor nu numai prosperitate şi siguranţă materială, ci şi acces la cunoaştere şi cultură. Domnia lui Brâncoveanu şi personalitatea sa au fost un aliaj fericit între material şi spiritual. Un aliaj în care mintea a fost stăpână pe materie, nu invers.” (Ionuţ Vulpescu)
O antologie necesară, despre care autorul ei precizează că nu este una ştiinţifică, iar miza nu este cea filologică, ci o ediţie relativ accesibilă, cu un minim aparat critic, care să ofere cititorului de azi fragmente mai lungi sau mai scurte din cronicile româneşti de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi din prima jumătate al celui de-al XVIII-lea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
