LIVE: VIDEOCONFERINŢA ZF/CITR – CE ADUCE 2K22 PENTRU BUSINESS-URILE ÎN IMPAS? Avertizarea timpurie şi viitorul soluţiilor de restructurare. Preocupările oamenilor de business.
Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (XLV). „Marele maestru al mistificărilor” – Silviu Brucan/ de dr. Alexandru Popescu

Această caracterizare „tăioasă” formulată de Vladimir Tismăneanu a omului politic şi diplomatului Silviu Brucan (1916 –2006) se referă, de fapt, la abilitatea cu care acesta a reuşit să îşi „transforme” şi escamoteze opiniile şi acţiunile, de la „iluzia comunistă” la convingeri mai mult sau mai puţin liberale.

 

„Tinereţea revoluţionară”

Brucan s-a născut în familia unui comerciant de textile, care, în timpul Marii crizei din perioada interbelică, dă faliment. Afirmă că aceste împrejurări l-au convins de injustiţia sistemului capitalist, ceea ce l-a făcut să se apropie de mişcarea comunistă.

Deşi înscrierea studenţilor de origine evreiască fusese interzisă prin legi rasiale, Brucan reuşeşte, cu ajutorul unor apropiaţi, să urmeze cursuri ale Universităţii din Bucureşti.

Se înregimentează în mişcarea comunistă la 18 ani, colaborând la publicaţii sprijinite de Partidul comunist („Era Nouă”, „Stânga”). Participă la editarea organului Partidului Comunist, „Scânteia”.

 

Demnitar

În septembrie 1944 este numit secretar general de redacţie al acestui ziar, în paginile căruia cere condamnarea unor politicieni (Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu) şi a unor scriitori şi jurnalişti (Radu Gyr, Pamfil Şeicaru).

Brucan a fost căsătorit cu Alexandra Sidorovici, acuzator public al Tribunalului Poporului.

Pentru scurt timp, îndeplineşte funcţia de director al Televiziunii Române.

În tot cazul, Silviu Brucan contează, alături de Leonte Răutu, Mihai Roller, Sorin Toma, drept unul din cei mai importanţi promotori ai ideologiei comuniste.

 

Ambasador

În 1955, Brucan este numit ambasador al României la Washington, iar în perioada 1959-1962 îndeplineşte funcţia de reprezentant la Organizaţia Naţiunilor Unite. Una din preocupările sale a fost aceea de a aduna material pentru o serie de cărţi în care „veştejeşte” sistemul politic american, scrise în colaborare cu soţia sa.

De fapt, abilităţile diplomatice ale lui Brucan nu s-au manifestat în perioada în care a fost ambasador, ci mai ales în relaţiile pe care ulterior a reuşit să le angajeze cu personalităţi din cele mai importante ale perioadei.

 

Critic al lui Ceauşescu

În mod progresiv, în anii 1960, Brucan se angajează în acţiuni de criticare nu a sistemului comunist, ci a regimului autoritar al şefului statului, ceea ce a făcut să fie considerat, mai mult sau mai puţin justificat, „osul de peşte din gâtul lui Ceauşescu” (Lavinia Betea).

Dă interviuri la posturi de radio şi în publicaţii din diferite ţări şi critică în termeni moderaţi reprimarea mişcărilor muncitoreşti de la Braşov (1987). Este „penalizat” cu excluderea din Partid şi domiciliu obligatoriu, dar se pare că s-a bucurat şi de protecţia Ambasadei URSS.

Cu sprijinul şefului Securităţii Iulian Vlad (dar desigur cu aprobări tacite de la eşaloane superioare), obţine aprobarea de a se deplasa în străinătate, unde ia contact cu Departamentul de Stat al SUA. Susţine că a fost invitat personal la Moscova de Mihail Gorbaciov şi de ministrul de Externe al URSS, Anatoli Dobrinin.

În martie 1989, împreună cu alţi demnitari comunişti, semnează „Scrisoarea celor şase”, în condiţii adesea neclare…

 

„Moştenirea”

După 1989, Brucan face parte din organele de conducere ale „Frontului Salvării Naţionale”, din care demisionează în februarie 1990, susţinând că şi-a îndeplinit misiunea „de a restaura stabilitatea în România”.

În ajunul alegerilor din mai 1900, susţine că revoluţia a fost îndreptată doar împotriva lui Ceauşescu şi nu a comunismului şi că cedarea puterii de către Partidul comunist a fost „o greşeală”.

Evaluarea contribuţiei politice a lui Brucan, a „moştenirii” sale, care nu poate fi ignorată,  este deosebit de dificilă, dat fiind numeroasele meandre pe care poziţiile şi acţiunile sale le-au înregistrat.

Vladimir Tismăneanu susţine că Brucan a continuat promovarea autoritarismului şi a intrigilor în viaţa politică, considerând că  „Cinicul propagandist comunist Silviu Brucan a fost expert în fabricarea de legende. Despre alţii şi despre el însuşi.” („Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc”, Polirom, 2005).

Într-adevăr, în ultima parte a activităţii sale, Brucan a afirmat că a făcut parte dintr-o „generaţie irosită”, deci care, din cauza vicisitudinilor istoriei, nu s-a putut afirma pe deplin. De asemenea, a „prezis” că, cel puţin în domeniul mentalităţilor, României îi va trebui câteva decenii pentru a reveni la normal. Se pare că, cel puţin din acest punct de  vedere, a avut dreptate…

Victor Neumann apreciază „expertiza politică şi diplomatică, ca şi adaptabilitatea” de care a dat dovadă acest „vechi stalinist” („Schimbările politice din România anului 1989” în „Ideologie şi fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gândirii politice în Europa Est-Centrală”, Polirom, Iaşi, 2001).

 

Între „profeţii” şi memorii

Fără îndoială, nu i se poate nega lui Brucan cultura politică, deschiderea către cele mai variate curente de gândire, ca şi stilul abil, dar de cele mai multe ori documentat, în care şi-a expus ideile, ceea ce a făcut din el unul din cei mai prolifici autori ai perioadei.

Cele mai multe din lucrările sale de politologie fac adesea apel şi la argumentări, şi evaluări istorice, astfel că prezintă interes şi în acest domeniu.

Dacă volumele publicate în prima parte a activităţii sale sunt tributare ideologiei comuniste („Originile politicii americane”, 1968; „Democratizarea relaţiilor internaţionale: premise şi realităţi”, 1975), în ultima parte a activităţii sale se orientează către diferite curente de gândire contemporane, propunând interpretări interesante, mai ales în perspectivă istorică: „Lumea după războiul rece. Locul României şi viitorul ei”, 1996; Profeţii despre trecut şi despre viitor”, 2005; „Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI”, 2005.

Interesante, cu condiţia decantării unor „subtexte” justificative, rămân şi volumele sale memorialistice: „O biografie între două revoluţii: De la capitalism la socialism şi retur”, 1998 ; „Generaţia irosită (Memorii)”, 2007.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.