Ziarul de Duminică

Ion Irimescu - Recorduri si multiplicari

Ion Irimescu - Recorduri si multiplicari
25.08.2006, 17:14 480

De pe urma maestrului Ion Irimescu au ramas nenumarate lucruri despre care se stie putin. Dovada este faptul ca, in sase luni, sculpturile lui Irimescu s-au impus spectaculos la licitatii. Nu exista in istoria pietei de arta un artist a carui cota sa creasca de la o luna la alta. Primul bronz semnat Irimescu a aparut la finele anului trecut. De atunci sculpturile maestrului apar - una-doua piese - la fiecare licitatie. Este primul artist in cazul caruia colectionarii par sa nu tina cont si sa nu se teama de copii, de pericolul multiplicarilor, de tirajele exagerate.
Cu siguranta, sculpturile lui Ion Irimescu erau de mult asteptate pe piata oficiala de arta. Pana in 2005, casele de licitatii au refuzat lucrarile sale - o procedura constanta pentru artistii in viata - dar pe piata libera Ion Irimescu era deja o marfa sigura si foarte multi comercianti si colectionari au reusit sa isi procure, din tiraje mai mult sau mai putin oficiale, bronzuri ale maestrului. In anul 2003, cand Ion Irimescu a fost sarbatorit ca un erou national cu ocazia implinirii a 100 de ani, mai multe opere ale maestrului au fost turnate in bronz, investitia fiind platita de la buget. Exemplul bugetar a fost urmat si de alti intreprinzatori. Este cunoscut si faptul ca sculpturile scoase in ultimii ani, pe bani de la stat sau privati, nu au mai fost supervizate de artist.
Cu aceasta istorie recenta a tirajelor, pretul la care se vinde acum Ion Irimescu pare fabulos pentru unii. Dar, intrucat exista evident si lucrari cu proveinenta sigura si avand in vedere reala valoare a artistului, celebritatea lui, pare firesc ca piesele celui mai important sculptor roman al sfarsitului de secol XX sa aiba o cota ridicata. In cazul lui Ion Irimescu, piata a reactionat ca si in cazul altor artisti importanti: preturi bune de la inceput, cresteri de cota constante si momente de explozie, ca sa zic asa, cand se liciteaza dublu sau chiar triplu pentru o lucrare. In cazul lui Irimescu acest parcurs s-a consumat in sase luni, in alte cazuri pe parcursul mai multor ani.
In licitatii, bronzurile lui Irimescu pornesc de la 2.000-5.000 lei si s-au vandut cu 5.000 - 7.000 lei, apoi cu 12.000, iar recordul, surprinzator pentru toata lumea, a fost de 21.000 lei. A fost un bronz din 1989, Mama si copilul, estimat la 5.400 lei, pentru care ciocanul a cazut la 21.000 lei, suma la care se adauga si taxele. Este greu de spus daca acest pret va fi depasit curand, dar cu siguranta preturile de pornire pentru Ion Irimescu vor fi mai mari decat pina acum.
Interesant este ca unele bronzuri au aparut de mai multe ori la liciatii in ultimele sase luni, si totusi au fost cumparate, desi nimeni nu a precizat clar daca este vorba de un tiraj original sau de unul postum, de replici sau de copii dupa o alta piesa in bronz. Sunt detalii care acum par sa nu ii preocupe pe cumparatori, dar, cu timpul, specialistii va trebui sa elucideze aceste lucruri. Altfel, exista pericolul unei inflatii de Irimescu, pe care nimeni nu o va mai putea controla, iar suspiciunile vor bloca inevitabil impunerea internationala a artistului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO