Ion Bulei: Acum 90 de ani... (V)

Al. Marghiloman era la inceputul razboiului seful conservatorilor romani. Plecand Titu Maiorescu de pe prima scena a politicii, l-a recomandat pe el ca sef al partidului in 1914. Si Maiorescu stia ce face. Marghiloman era in acel moment printre cei mari in politica romaneasca. A avut, insa nenorocul sa vina razboiul mondial si partidul lui a intrat in tumultul politic al neutralitatii si apoi al beligerantei noastre. Unitatea partidului sau s-a distrus, mai cu seama pentru ca il are ca adversar pe Nicolae Filipescu, un boier patriot, indarjit si nepotolit - personaj de mare anvergura. Filipescu vrea antrenarea imediata a tarii in razboi. Marghiloman nu se grabeste si, in conditiile in care Bratianu, aflat la guvern, pregateste terenul pentru alaturarea la Antanta, el incepe din anii neutralitatii sa joace o carte de rezerva, cu stiinta lui Bratianu si a regelui (am zice, mai curand, a lui Barbu Stirbei). Vesnica politica la doua capete practicata de romani de-a lungul istoriei lor! In vreme ce Bratianu trata cu Antanta, Marghiloman incerca sa tempereze nemultumirea Centralilor si antama convorbiri cu reprezentantii lor la Bucuresti. Contribuia astfel la adormirea vigilentei Centralilor si la ascunderea adevaratelor intentii ale Romaniei. "Cu stiinta si din invitatiunea d-sale, am tratat cu contele Czernin (ministrul Austro-Ungariei la Bucuresti - n.n.)", declara Marghiloman, referindu-se la I.I.C. Bratianu, in discursul sau din decembrie 1919. El ii aminteste lui Bratianu de discutiile lor "pe care le aveam pana si in apartamentul dlui Victor Antonescu. Parca va vad si acum la hotel, mergand la use, sa vedeti daca nu ne aude nimeni". Si continua malitios: "si atunci, sotto voce, vorbind de concesiunile pe cari le puteam inca smulge, nu mi-ati facut reprosul ca de ce nu am cerut si Cernovitzul?"     

Marghiloman a iubit jocul. L-a iubit si la propriu, zilnic acasa dupa dejun cateva ore juca table, alma, pocher, sau maus, juca saptamani intregi la hipodrom la Bucuresti sau la Paris si punea patima in joc. Asa a facut si in politica. Dupa I. Gh. Duca, avea insusirile marelui jucator "indrazneala la atac, necrutarea la castig, nesovaiala la paguba".

 

Cand Incepe razboiul Romaniei, Marghiloman joaca in continuare rolul de rezerva politica, declarandu-i regelui ca, la nevoie, stie unde sa-l gaseasca. Ramane in teritoriul ocupat. Si joaca acelasi rol intr-un razboi al carui sfarsit nu se vedea si cu atat mai mult nu se vedeau invingatorii. Si in 1918 s-a pus la dispozitie. Acelasi Bratianu il aduce in prim plan. Bratianu, omul Antantei, se da la o parte. Vine Marghiloman, omul Centralilor. Romania nu putea singura sa mai reziste Centralilor. Cu atat mai mult cu cat era in razboi si cu Rusia sovietica in Rasarit. Atacat de toti in 1918 si mai ales dupa, pentru semnarea pacii separate cu Centralii, Marghiloman declara in discursul sau din 24 decembrie 1919 "Nu am facut pace eu, ci dv. Da, domnii mei, ati hotarat-o in decembrie (1917 - n.n.) si ati adus pe generalul Averescu in februarie, numai ca sa incheie pacea". Marghiloman avea dreptate.

La 17 februarie, guvernul Averescu anunta Puterile Centrale ca va semna preliminariile de pace in conditiile fixate in telegrama din acea zi. Averescu nu avea alternativa. O delegatie condusa de Constantin Argetoianu pleaca la Buftea.

 

Centralii depasesc neintelegerile dintre ei si se grabesc. O graba pornita din interiorul Austro-Ungariei. In ianuarie 1918 incepusera miscarile interne. Deocamdata cele sociale. La 14 ianuarie declara greva muncitorii de la uzinele Daimler din Wiener Neustadt, din Austria de Jos. In aceeasi zi cei de la santierele navale de la Trieste, apoi cei din Hirtenberg. In zilele urmatoare greve la Viena, Graz, Cracovia, Brno, in Stiria, in Moravia,... Grevele se extind si in Ungaria. In Boemia sunt greve de solidaritate, cum a fost cea de la 20 ianuarie de la Praga, unde, deja, grevistii nu cer doar paine si pace, lozinca tuturor, dar si autodeterminare. O facusera si mai inainte, in ziua de Epifanie, la 6 ianuarie, deputatii din Boemia, Moravia si Silezia printr-un apel catre natiunea slovaca: "... una dintre legile fundamentale ale noii ordini mondiale trebuie sa fie autodeterminarea popoarelor". La 18 ianuarie erau in greva 153.000 de muncitori in Austria de Jos, 113 000 in capitala. In noaptea de 19 spre 20 ianuarie imparatul Carol da ordin primului ministru Seidler sa negocieze. Liderii social-democrati, Adler, Seiss, Renner, negociaza cu primul-ministru si ministrii Toggenburg (Interne), gen. Hofer (Aprovizionare), gen. Czapp (Aparare). Discutie indelunga. Ministrii cedeaza pe toata linia, demilitarizeaza pe loc unele intreprinderi, promit reforma electorala, o mai buna aprovizionare... Dar liderii social-democrati nu controleaza pe toti grevistii. Iar Seidler si guvernul sau sunt depasiti de situatie. 

Toate aceste miscari greviste ii incurajasera pe sovietici la Brest-Litovsk sa mizeze pe izbucnirea unei revolutii la Viena si sa refuze sa mai trateze. Imparatul Carol, speriat si de faptul ca Germania nu venea in ajutorul Vienei cu produse alimentare, ii scrie lui Czernin ca soarta monarhiei depinde de semnarea imediata a pacii. "Trebuie tratat cu orice pret, fara menajarea visurilor polonezilor sau planurilor de expansiune ale aliatului german. Daca pacea nu e incheiata, revolutia va inunda Austria." Pentru ca odata cu pacea se spera ca vor veni din Ucraina granele de care era atata nevoie la Viena, unde pretul painii nu inceta sa creasca.

 

In ragazul din timpul tratativelor, cerut de sovietici, la 21 ianuarie Czernin se intoarce la Viena unde raporteaza mersul tratativelor de pace. Un mers ingreunat mult si de Germania care cerea prea mari castiguri teritoriale, intre altele Curlanda si Lituania, si de ucraineni care reclamau Galitia orientala, toata Bucovina si provincia Cholm din Polonia ruseasca (odata trezit, nationalismul ucrainean se manifesta fara retineri). La Consiliul de coroana, anume intrunit pentru a asculta declaratiile lui Czernin, acesta din urma il intreaba pe Wekerle, primul ministru maghiar, daca Ungaria poate ajuta Viena cu grane. "Daca Ungaria se angajeaza sa furnizeze cantitatile necesare, atunci noi nu mai avem nevoie de graul ucrainean." Si el va face bucuros o alta politica la Brest-Litovsk. Altfel, se gaseste in situatia unuia care se afla la etajul III intr-o casa care a luat foc si care nu are alta solutie de scapare decat aceea de a se arunca pe fereastra. Si in acest moment omul nu se intreaba daca salvandu-si viata isi rupe picioarele. Wekerle refuza orice angajament. Ungaria trecea prin aceleasi lipsuri.

O solutie austro-poloneza nu intra in discutie. Germania o facuse imposibila, reclamand pentru ea teritorii poloneze din partea ruseasca, subordonarea industriei poloneze, cooperarea in exploatarea drumurilor de fier si a domeniilor statului, datorii de razboi din partea viitorului guvern polonez. In aceste conditii Austro-Ungaria, declara Czernin, va forta conditiile de pace cu Romania, cautand aici compensatii pe care nu le putea obtine in alte parti. Clauzele tratatului impus Romaniei urmau deci a fi si mai dure.

Consiliul de Coroana autorizeaza pe Czernin sa incheie o pace inainte de orice cu ucrainenii, cu pretul Cholm-ului si al unei impartiri a Poloniei rusesti. Solutia austro-poloneza e abandonata. In parlamentul de la Viena, Czernin afirma ca tratativele de pace de la Brest-Litovsk merg inainte, in ciuda greutatilor. Totusi e putin de asteptat de la Rusia sovietelor care nu are de exportat decat revolutie. "E un cadou pe care noi il refuzam politicos. In schimb, Ucraina ne va furniza stocuri alimentare importante."