Ziarul de Duminică

Întrebările îţi pot schimba viaţa/ de Ziarul de duminică

Întrebările îţi pot schimba viaţa/ de Ziarul de...

Autor: Ziarul de Duminica

23.06.2016, 23:49 44

Brian Grazer, Charles Fishman

O minte curioasă

Secretul unei vieţi împlinite

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Adriana Vulpe.

O demonstraţie captivantă despre cum simplul fapt de a pune întrebări îţi poate schimba viaţa, cartea ne îndeamnă să fim curioşi. Căci curiozitatea alimentează cele mai bune relaţii ale noastre – de căsătorie, de prietenie, cele dintre părinţi şi copii. Fie că vrei să îţi îmbunătăţeşti stilul de management la locul de muncă, fie că vrei să ai mai mult succes într-o relaţie romantică, lecţiile pe care le vei găsi aici despre puterea curiozităţii te vor ajuta să înţelegi mai multe despre cum funcţionează lumea, să ai mai multe perspective şi o viaţă împlinită.

Brian Grazer realizează filme şi emisiuni de televiziune de peste douăzeci şi cinci de ani. A primit în 2002 Premiul Oscar pentru cel mai bun film cu O minte sclipitoare. De -a lungul anilor, filmele şi serialele sale de televiziune au fost nominalizate în total de patruzeci şi trei de ori la Premiile Oscar şi de 149 de ori la Premiile Emmy. Filmele lui au generat un venit brut de peste 13 miliarde de dolari în industria showbizului la nivel mondial. În 2007, a fost inclus de revista Times în lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume.

Charles Fishman, jurnalist premiat, şi-a început cariera ca reporter la Washington Post. Prima lui carte, The Wal‑Mart Effect, a ajuns în lista de bestselleruri a publicaţiilor New York Times şi Wall Street Journal şi a devenit esenţială pentru înţelegerea viziunii Wal-Mart.

„Scopul acestei cărţi – spune autorul – este simplu: vreau să vă arăt cât de valoroasă poate fi curiozitatea şi să vă amintesc cât poate fi de amuzantă. Vreau să vă arăt cum o folosesc eu şi cum o puteţi folosi şi dumneavoastră.”

„Mi-ar plăcea să povestesc despre bucuria autentică a desco­peririi pe care o oferă curiozitatea cu final deschis. Este genul de bucurie pe care-1 experimentam în copilărie, când învăţam ceva doar fiindcă eram curioşi. Puteţi face aceasta şi ca adulţi şi este la fel de distractiv.

Cel mai eficient mod de a transmite aceste poveşti – de a ilustra puterea şi varietatea curiozităţii – este să le scrii.

Deci asta aveţi acum în mână. Am făcut echipă cu jurnalistul şi scriitorul Charles Fishman şi, în decurs de optsprezece luni, am vorbit de două sau trei ori pe săptămână – am avut peste o sută de conversaţii, fiecare dintre ele despre curiozitate.

Ştiu prea bine cât de importantă a fost curiozitatea în viaţa mea. După cum veţi vedea în capitolele care urmează, mi-am dat seama cu mult timp în urmă cum să folosesc cu­riozitatea sistematic ca să spun poveşti, să fac filme bune, să învăţ despre locuri ale lumii îndepărtate de Hollywood. Unul dintre lucrurile pe care le fac de treizeci şi cinci de ani este să mă aşez la conversaţie cu oameni din afara industriei de di­vertisment – „conversaţii ale curiozităţii” cu oameni specia­lizaţi în orice domeniu, de la fizica particulelor elementare la bunele maniere.

Dar niciodată nu mi-am îndreptat curiozitatea asupra curiozităţii în sine. Aşa că mi-am petrecut ultimii doi ani gândindu-mă la ea, punând întrebări despre ea, încercând să înţeleg cum funcţionează.

In timp ce o exploram şi o demontam, în timp ce o repre­zentam grafic şi o disecam, noi am descoperit un lucru intere­sant şi surprinzător. Există un spectru al curiozităţii, aşa cum există un spectru al culorilor luminii. Curiozitatea are nuanţe diferite şi intensităţi pentru diverse scopuri diferite.

Tehnica este aceeaşi – prin întrebări –, indiferent de su­biect, dar misiunea, motivaţia şi tonul variază. Curiozitatea unui detectiv care încearcă să rezolve o crimă este foarte diferită de curiozitatea unui arhitect care încearcă să deseneze corect planul podelei pentru o casă.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO