Cu atat mai mult cu cat, oprit langa Palatul Ghica, stiu mai fara de indoiala decat altadata ca intre frumoasele (nu multe) case boieresti din Targul lui Bucur asta nu are egal. In aceeasi masura magnificienta si intimitate, singurul palat "de familie", facut sa fie locuit numai de stapanii lui, cu slugile, crednicerii si intreaga viata lor, nimic "oficial", administrativ, teapan, protocolar. Capul de bronz al Beyului de Samos, acolo, confirma.
Duminica dimineata, pe la zece trecute fix. Metroul, din Romana si pana la Unirii, mai de tot gol. O domnisoara cu subsuorile neepilate. Greu de ghicit de unde-i vine, azi, cand si barbatii si femeile se leapada cu o graba rusinoasa de parul de peste tot. Ei, pe cap, ba si, cand e cazul, pieptul si ce o mai fi. Ele, inainte de orice, pubisul, pe urma restul, abia daca mai pastreaza coama capilara, deseori si aia taiata scurt (cand nu arata ca o capita ravasita de vantul starnit din senin, dupa ce gospodarul o cladise cu grija decuseara in spatele grajdului), intre o procedura si alta, ele sunt netede, lucioase, nenumaratele clipuri publicitare pentru "pielea ta" care devine ceva-altceva, ca si parul, unghiile, ochiul, gamba, sanii, cu toatele au trairi separate, vor sa existe pe cont propriu. Greu de inteles, dificil de povestit, absurdul in forme noi, prostul gust la el acasa, buricul gol chiar si iarna la ski, "fetele", iar "baietii", camasa peste pantaloni chiar si la nunta, in costum de mire. Viteza, amestec de ce a fost si ce vrei sa fie, nepasare, falsele credinte, fundamentalismul intelectual. Ghiveci calugaresc. Dar nu este de fapt spectacolul la care s-a visat fara nadejde, cel putin leatul meu, vreo cincizeci de ani? Competitie, diferente, contrst, sfanta proprietate, liberul arbitru, statul de drept s.c.l. Si de ce nu s-ar conta pe generatia care acum se joaca in patru labe sub masa din bucatarie? E mult pana atunci? Sigur ca da! Oricum, eu sunt dintre cei care nu cred ca sfarsitul lumii se experimenteaza in Romania! Oricum, este plictisitor si de tot fara bun gust, obositor, sa-ti tragi tot timpul picioare-n cur si pumni in cap de unul singur. Asa ca ma intorc, biet artist ce sunt, in metroul unde domnisoara care nu-si epileaza subsuorile (2008, vara!) se leagana pe loc, ambele maini lenes atarnate in manerele mobile de siguranta. Umerii goi, restul, in topit, nu iti dai seama daca imbraca sau dezbraca, gleznele subtiri, labele inguste cu talpa mult arcuita strecurate in sandale cu barete inguste de culoarea norilor Nimbus, mult argint pe degete si la incheieturi. Felul cum isi tine capul intre bratele ridicate. Vechi fotografii de album, taina si melancolie... Tufele negre la subsuori. Semnul pentru un pubis in salbaticie? In jurul ei palpaie discret nuante de scortisoara, ambra, migdala. Fara sa se piarda nimic din ce este natural acolo. O foarte bine jucata inocenta in acest neasteptat recital? Dar daca este chiar asa? Si un gand comic: daca pubisul ei este strict epilat si neted de jur imprejurul intrarii si pana la poalele Muntelui Venus, lustruit incat te poti privi in el ca in oglinda reginei?
Adio, domnisoara. Nu poti schimba nimic din ce se vinde si se cumpara in jurul nostru. Dar arati al dracului de bine.
25 decembrie 1989. Tarziu dupa-amiaza. Comedia neagra de la Targoviste s-a jucat. Deocamdata, fara spectatori. Curand, intreg Mapamondul, buluc in fata milioanelor de televizoare, se va induiosa pana la lacrimi. In sfarsit, romanii sunt liberi. Dar cine sunt astia si unde este tara lor? Bine, totusi, ca au intrat in lumea libera. Aplaudati! Desi este vorba de amatori exersati doar in Cantarea Romaniei, nu ar fi exclus ca, intr-o istorie a teatrului scrisa de un alt Ionesco, farsa de la Targoviste, din 1989, sa bata scandalul Hernani de la Teatrul Francez din Paris, 1830.
Dupa ce omorul se savarsi conform legii, unul din acuzatori fiind chiar avocatul din oficiu al inculpatilor, protagonistii complexului de judecata fura cinstiti tovaraseste, ca niste oameni de omenie ce erau, cu un pahar de whiski si cu cate un pachet de tigari Kent. Varati apoi intr-o masina si descarcati pe trotuar la Bucuresti. Liberi sa faca ce vor. Dupa ce tot asa fusesera dusi dimineata la Targoviste, fara sa stie unde merg si pentru ce. Cel putin asta e legenda. Iar filmul iesi, asa la repezeala mesterit si fara repetitii, cum s-a vazut, bun de nominalizat la Oscar, premiat la Cannes si trimis in cosmos, alaturi de alte chestii importante, intr-un container care face cunoscut altor lumi civilizatia pamanteana. Domnule, n-ai incotro, dura lex, sed lex. Cu toata ca, in urma doar cu doua saptamani, spurcati tovaraseste de-ar fi fost pentru cine stie ce fleac de catre cel mai iubit fiu al poporului, ar fi facut pe ei in pantaloni si la un semn cu mana moale l-ar fi mancat cu lingura, cald inca, tot atunci.
Dadui un anunt la Toapa, un ziar mai nou care in ultima vreme se citeste pe rupte: Satul de lichele, caut canalie.
Asta am luat-o de la Victor Eftimiu. A zis-o prin anii '30, la cafenea, unde albanezul isi facea veacul si isi scria cartile. Am primit intre timp nenumarate mesaje. Nimic de retinut. Numai lichele reciclate, secaturi, unele remarcabile, e drept. Lichele de elita. Nu am de gand sa renunt. Sunt sigur, canalia, adevarata canalie, este pe drum, va raspunde la apel.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
