...Nu e veghe si nici somn. O stare de multumire se cerne peste satul lui Ion Grigore, dincolo de hotarele caruia pictura lui nu a nazuit sa se aventureze.
Aici pare sa nu se fi schimbat nimic. Nici macar primarul, de multe decenii. Nu-l incearca ispita de a fugi de-acasa. Unde sa fuga si de ce?
Satul e o rezervatie de liniste si impacare. O solitudine desavarsita iradiaza bland din panze. Oamenii sunt doar o ipoteza. ?aranii stau ascunsi ca isihastii si mediteaza.
Ion Grigore ii convoaca mai rar. Bine face! Ce sa afle nou de la ei? Mai mult decat altadata, imaginile au vibratie mistica.
Ciudat e ca sentimentul e sustinut de subiecte (in general "planse" ale unor celebre biserici si manastiri bucovinene), deci de narativism, sigur, condus cu sensibilitate si expresivitate pur plastica.
Lumina este cu totul remarcabila: filtrata, reculeasa, de amurg prelungit. E frumos, dar nu si foarte incitant. Fiindca artistul a pus mult in expozitie. Excesul cantitativ mineaza calitatea, altfel reala.
Nu stiu de ce artisti cu simtul masurii doresc sa arate cu oarecare ostentatie ca sunt harnici, fiindca stiu bine ca nu harnicia goala (exista si asa ceva) ni i-a recomandat.
atiu, expozitia are un caracter retrospectiv si, dupa un numar de ani, pictorul vrea sa-si certifice prezenta. Poti sa fii prezent cu treizeci de lucrari si nu neaparat cu o suta. Depinde de ce urmaresti sa afirmi.
Entuziasmul in fata picturii lui Ion Grigore pare sa se mai fi erodat (sper sa fie doar o impresie).
Daca ar fi asa, ar trebui sa evaluam corect cateva caracteristici ale artei lui: e constanta in teme si tratari, de unde senzatia monotoniei, o incremenire a universului evocat, ba chiar o greu mascata oboseala a autorului.
Aceleasi formule uzeaza inevitabil. Calitatile isi contin propriile defecte. Consecventa impinge un creator in redundanta, in prizonieratul fericit si ermetic al propriului univers.
O data cu inaintarea in varsta, observi toate ridurile de pe fata vecinului, prieten sau nu. De aceea, unele constatari se fac cu sincer regret, privindu-te in oglinda.
Obiecte asemanatoare imbatranesc diferit. La fel, picturile. In aceasta expozitie, lucrarile sunt amestecate.
Cele vechi par oxidate, au o patina nobila, cele noi au vehementa cromatica si calorica (unele sunt virate autoritar spre "cald", putin prajite, ca sa folosesc un limbaj de atelier).
Sigur, in linii mari selectia e compatibila; finele diferentieri tin de timp, acelasi autoportret la varste diferite nu coincide cu sine: infatiseaza de fiecare data un personaj nou.
In Gradina lui Ion sunt putine evenimente, si acestea par cunoscute: "Gradina" e confortabila. ai placuta pentru un gust romantic ce canta intimitatea naturii. Multi intelectuali "dezradacinati" i-au admirat pictura.
Sociologic privind lucrurile, arta lui Ion se adreseaza in primul rand orasenilor; ruralii au alte urgente si alte nevoi culturale.
Fiecare artist este produsul talentului sau, strict vorbind - al manierei de expresie. Ion Grigore este o natura metodica si-si articuleaza migalos viziunea.
Tusa e de fapt un punct colorat, ba chiar mai multe. Suprafata are uneori structura unui galben. Desi tratarea are ceva mecanic, pictorul nu refuza surpriza, solutiile intuitiei, vibratia unui autentic lirism.
Iata cum se face ca decupajele sever geometrice capata moliciuni, raporturile lumina-umbra se impletesc organic.
Ion Grigore stie sa-si rezolve problemele plastice. ai sa ramana decent. Nu picteaza semne de circulatie cu mize patriotice.
In pictura lui picura un umor hatru, specific moldovenesc. In felul lui, artistul e coleg de ziceri cu badita Ion Creanga. Umorul e tratat cu importanta si discrepanta dintre istorioara hazlie si pictura care i se consacra cu seriozitate ne introduce in zona gravitatii zambitoare.
In expozitie, un grup de porci mananca dovleci. Unul roade constiincios, vreo doi discuta, cu dovlecii in fata. Scena de Senat, caci nimic nu e gluma aici, ci concentrare si consideratie reciproca.
In peisaj, infatiseaza uneori spatele caselor cu privata si cotet pentru caine, acolo unde latul hingherului general nu ajunge.
"Peisajul" devine uneori un inventar de necesitati, pentru ca artistul se distreaza adesea jucandu-si conditia de taran ca pe o figura de stil. Pictura lui e biografie ridicata la gradul artei.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
