Ziarul de Duminică

Iile centenare ale Brătienilor/ de Radu Constantinescu

Cu mai bine de un secol în urmă, două doamne din înalta societate românească erau nelipsite de la marile serbări populare, de la praznice religioase, hramuri şi aniversări. Nu din raţiuni – cum spunem astăzi – populiste, ci din motive mult mai practice: admirau portul de sărbătoare al ţărăncilor şi achiziţionau exemplarele cele mai reuşite. Cele două personaje care aveau să rămână în istorie şi prin alte fapte de mare generozitae sunt Eliza Brătianu şi Sabina Cantacuzino – soţia şi, respectiv, sora marelui om de stat Ion I. C. Brătianu. Aşa se face că, în timp, în urma „cercetărilor” etnografice de teren, dar şi a darurilor primite din partea celor mai cunoscute ţesătorese din toată România, cele două doamne au reuşit să adune o colecţie impresionantă de ii şi cămăşi ţărăneşti.

În anul 1934, ele au donat Muzeului Etnografic al Ardealului din Cluj această colecţie de excepţie, cuprinzând 191 de piese de port, în cea mai mare parte ii, confecţionate în ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX , de o valoare şi de o frumuseţe extraordinară, Obiectele provin din diverse zone etnografice ale României, cu preponderenţă din cele extracarpatice.

 

80 de ani la întuneric

Veritabila comoară etnografică a rămas închisă timp de opt decenii în depozitele muzeului clujean, fără a fi prezentată vreodată în integralitatea sa deoarece autorităţile comuniste nu agreau idea expunerii unor obiecte provenind de la familiile marilor personalităţi politice interbelice. Colecţia a fost, însă, păstrată cu mare grijă, în condiţii ideale pentru ca fibrele textile să nu sufere şi să nu se degradeze. Iar acum ea apare pentru prima dată în faţa publicului, în cadrul unei expoziţii organizate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj – Napoca, sub titlul „Ţinută, culoare, stil – cămaşa ţărănească de altădată”.

În ultimii ani, toate piesele au fost restaurate cu migală în laboratorul de specialitate al Muzeului, recondiţionate conform celor mai moderne procedee şi pregătite pentru expunere. Momentul vernisajului nu a fost ales întâmplător: 24 iunie, ziua internaţională a iei, aflată la a treia celebrare pe plan internaţional. Din cele 191 de piese ale colecţiei sunt expuse cca 70, din care 56 ii şi cămăşi.

 

Regina şi ia

Preocuparea Elizei Brătianu şi a Sabinei Cantacuzino de a colecţiona piese de valoare patrimonială se înscrie în cadrul unui curent european entuziast, de reevaluare a moştenirii culturale rurale în spirit iluminist şi romantic,. Se poate vorbi, în acel sfârşit de secol XIX, de o adevărată „foame de identitate” prin dezvoltarea unui interes aparte pentru portul ţărănesc, considerat o expresie a spiritului naţional. În România, această tendinţă s-a manifestat atât la nivelul elitei politice şi intelectuale autohtone, cât şi la nivelul casei regale de origine germană, care şi-a asumat-o tocmai pentru a sublinia ataşamentul pentru naţiune. Prin contagiune, începând cu ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, cultivarea portului popular ţărănesc a devenit o adevărată modă la curtea regală, doamnele din înalta societate afişându-se în ocazii festive, şi nu numai, în asemenea ţinută. Interesul celor două membre ale familiei Brătianu pentru portul ţărănesc se înscrie în această tendinţă generală a înaltei societăţi.

Istoricul Vasile Sălăjan, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, este convins că au existat în epocă şi alte colecţii similare. „Atunci când Regina Maria şi  alte membre ale familiei regale  purtau la evenimente speciale ii populare, ca insemne de nobleţe, era oarecum firesc ca gestul să fie preluat şi de alte persoane din înalta societate. Din păcate, doar Eliza Brătianu şi Sabina Cantacuzino au avut inspiraţia de a-şi dona colecţia unui muzeu.”

 

Ie, cămeşe, spăcel, ciupag

Valoarea exponatelor de pe simezele muzeului clujean este inestimabilă. Deşi centenare, iile şi cămăşile şi-au păstrat prospeţimea culorilor, iar filigranul firului de borangic, in sau cânepă poate fi admirat în toată splendoarea sa. Pe de altă parte, importanţa documentară a pieselor constituie pentru specialişti o adevărată mină de aur pentru sintezele etnografice viitoare. Cu atât mai mult cu cât, în cadrul portului femeiesc tradiţional românesc, cămaşa a constituit întotdeauna piesa principală: a păstrat de-a lungul unei perioade lungi elemente arhaice (elemente de croi, tehnici de decorare, ornamentică); a marcat apartenenţa comunitară printr-o unitate structurală şi decorativă clară în cadrul diferitelor zone etnografice; a evidenţiat în cel mai înalt grad (prin calitatea materialelor şi a execuţiei) statutul social-economic şi personalitatea purtătoarei. Numită local ie, cămeşe, spăcel, ciupag etc., ea a intrat în conştiinţa publică cu prima denominaţie, devenită generică.

Eliza Brătianu (1870 - 1957) s-a născut la Buftea într-o familie de mari moşieri şi oameni politici, ca prim copil al lui Alexandru Barbu Ştirbei şi al Mariei Ştirbei, născută Ghica. A învăţat în particular la Palatul Ştirbei din Buftea, având printre profesori şi pe Ioan Slavici care – conform propriilor sale amintiri – a avut cea mai mare contribuţie la dezvoltarea ei spirituală. Era poliglotă, vorbind franceza, engleza şi germana, era un spirit pătrunzător, cu aptitudini în diverse domenii.  A fost căsătorită mai întâi cu politicianul Alexandru Marghiloman, apoi cu Ion I.C. Brătianu. S-a implicat în acţiuni civice, patriotice şi culturale. Pentru încurajarea cusăturilor populare românşti a organizat o şcoală de cusături populare la moşia Brătienilor de la Florica, precum şi un atelier şi un magazin Albina. În anul 1943 a publicat două albume de cusături româneşti având ca scop conservarea şi reintroducerea în mediul rural a cusăturilor de veche tradiţie. În anul 1934, Eliza Brătianu donează Muzeului Etnografic al Ardealului 152 de piese de port din Oltenia, Muntenia, Banat, Bucovina şi Transilvania. Conform metodelor de colectare din acea vreme, colecţia este formată din piese individuale, 90 dintre ele fiind cămăşi femeieşti, datând din anii 1875 - 1920.

Sabina Cantacuzino ( (1863 - 1944), fiica cea mai mare a lui Ion C. Brătianu şi sora cea mai mare a Brătienilor – Ion, Constantin (Dinu) şi Vintilă. A făcut şcoala în particular la moşia Florica, apoi la Bucureşti cu profesori renumiţi (Spiru Haret, V.D. Păun etc). Examenul de bacalaureat şi-l susţine la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învaţat de tânără să iubească muzica, literatura, artele plastice, devenind cu timpul proprietara unei bogate colecţii de pictură românească şi de obiecte de artă populară. A contribuit la înfiinţarea şi funcţionarea Muzeului de Artă  „Toma Stelian”. În anul 1934, donează Muzeului Etnografic al Ardealului 39 de piese de port din Oltenia şi Muntenia. 14 dintre acestea sunt cămăşi femeieşti, datând din anii 1875 - 1920.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.