Un nou episod din extraordinara poveste a unei familii de aromani care si-a lasat amprentele in aproape toata Peninsula Balcanica. Mai mult, trecand Oceanul, numerosi Tanasoca au ajuns in Statele Unite, in momentul de fata fiind mai multi acolo decat in Romania, unde, asa cum mi-a spus profesorul, pare-se ca stirpea se va stinge.
Si experientele familiei, si propriile mele cercetari stiintifice m-au convins pana la urma ca scolile romanesti din Peninsula Balcanica nu au reusit sa "redestepte" decat o parte - nu cea mai mare - dintre aromani; ele au fost mai degraba pepiniere de imigranti inspre Romania, decat institutii menite sa consolideze, asa cum se dorise initial, identitatea etnica si culturala a aromanilor, ca minoritate nationala romaneasca, in patriile lor balcanice. Nu-i mai putin adevarat insa ca, fara aceste scoli, aromanii ar fi fost de mult deromanizati si ca tot ce inseamna literatura culta dialectala aromana s-a dezvoltat in umbra scolii romanesti, prin oameni care se simteau romani si se comportau ca atare. In treacat fie zis, mi se pare plin de sugestii faptul ca George Murnu, cel mai de seama poet dialectal aroman, era fascinat de provensalul Frederic Mistral si de miscarea felibrilor! In sfarsit, nu putem uita ca in aceste scoli s-au format numeroase personalitati de elita, de nivel european, care au imbogatit cu remarcabile creatii originale cultura romana, indeplinind si functia unui factor de apropiere intre romani, greci si ceilalti balcanici.
Bunicul anarghiriofil
Bunicul meu matern, doctorul Gheorghe Badralexi, fiul celui care, cum spuneam, a studiat la Bucuresti si a intemeiat apoi prima scoala romaneasca din zona Veriei, a absolvit liceul romanesc din Bitolia, apoi Facultatea de Medicina din Bucuresti, ca si varul sau Nicolae, cazut la datorie in razboiul reintregirii. S-a intors, cu cativa ani inainte de razboiul balcanic, in Macedonia, pe atunci inca provincie a Imperiului Otoman, a profesat medicina la Veria, s-a casatorit, a servit ca medic in armata turceasca, iar cand copiii lui au crescut, a fost nevoit sa se stramute cu ei in Romania, pentru a le da posibilitatea sa-si duca pana la capat studiile incepute in scoli primare si secundare romanesti din Veria si Salonic.
Macedonia intrase, in 1912, in componenta statului grec, iar pe teritoriul acestuia diplomele scolilor romanesti din Peninsula Balcanica nu aveau practic nici o valoare. Desi Grecia a fost singura tara din Balcani care, spre deosebire de Serbia si Albania, a permis intotdeauna existenta acestor scoli pe teritoriul ei, dar numai ca scoli particulare, diplomele eliberate de ele nu erau recunoscute oficial de statul grec.
Nu l-am apucat in viata pe bunicul meu matern, mort prematur, in 1934, la Bazargic, dar toti cei care l-au cunoscut mi-au vorbit despre el ca despre un om deosebit. Era, mi s-a spus, croit dupa prototipul medicilor fara de arginti Cozma si Damian, uneori dadea el insusi bani pacientilor nevoiasi ca sa-si cumpere medicamentele pe care li le prescria si de aceea a ramas pana la sfarsitul vietii mai degraba sarac. La Veria, intre prietenii lui cei mai buni se numarau un musulman luminist, Ahmed Tefik bey, titularul unui doctorat in farmacie obtinut la Paris, si un evreu, bancherul Samuil, impreuna cu care isi bea in fiecare dimineata cafeaua si statea la taifas. De la Bazargic, osemintele lui ne-au fost aduse in tara, prin anii '60, de o doamna bulgaroaica. Ea ne-a relatat ca mormantul lui de acolo a fost ingrijit cu dragoste de bulgari. Ca sa spun intreg adevarul, bunicul era, se pare, ros de nostalgia Veriei, dezamagit de inechitatile sociale si indignat de violentele din viata politica romaneasca - a lasat si insemnari in acest sens intr-o agenda - si-l batuse gandul sa se intoarca in Grecia. A facut-o, dupa moartea lui, pentru o vreme, bunica mea materna, Anastasia Badralexi, nascuta Hagigogu.
O intreprindere de familie
Din familia Tanasoca, a tatei, primul personaj de oarecare notorietate a fost bunicul meu, invatatorul Apostol Tanasoca, absolvent al liceului romanesc din Bitolia. Fiul sau cel mare, Nicolae, a venit la Bucuresti, unde a absolvit cu stralucire Academia Comerciala, facand apoi o frumoasa cariera in comert si industrie. Tatal meu, George Tanasoca, era fratele lui mai tanar. Tata a urmat scoala comerciala romaneasca din Salonic, dupa care, in 1919, a venit si el in Romania, unde s-a apucat de negustorie. Mai aveau un frate, Tache Tanasoca, medic foarte cunoscut si apreciat pe vremuri. Cariera lui profesionala a fost curmata brutal de regimul comunist. In 1934, cei trei frati s-au asociat, intemeind Societatea in comandita simpla pentru comertul de automobile "Nicolae A. Tanasoca si Fratii", reprezentanta pentru Romania a uzinelor americane de automobile Dodge, din concernul Chrysler, iar ulterior si a firmei germane BMW. Era o adevarata intreprindere de familie, in care lucrau si alte rude mai apropiate ori mai departate. Avocatul Atanasie Tanasoca, varul primar al tatei, era juristul firmei, un nepot, Ionel Steriu, tot jurist, il asista, existau si alti angajati inruditi cu noi. Intreprinderile familiale fac parte din traditia aromanilor si, de altfel, cum sublinia de curand Georgios Prevelakis, a mai tuturor balcanicilor.
Dincolo de Ocean
Familia noastra s-a rasfirat in toata lumea. Prin 1912, un var primar al tatalui meu, alt Nicolae Tanasoca, a emigrat din Macedonia in America, asemenea, iarasi, multor balcanici. Stabilit acolo, s-a casatorit cu o irlandeza, au avut doi fii, pe verii mei mult mai varstnici Ralph si Donald Tanasoca, cel dintai inginer chimist, celalalt filolog, acum decedati, pe care nu i-am cunoscut niciodata. Au luptat in al doilea razboi mondial impotriva japonezilor, in Pacific. Prin descendentii lor, astazi exista mai multi Tanasoca in Statele Unite decat in Romania! Un frate al bunicii mele materne, Nicolae Hagigogu, s-a stabilit si el in America, dupa ce absolvise scoala comerciala romana din Salonic si, apoi, Academia de Comert din Bucuresti; a facut parte, ca militar american, din Misiunea Statelor Unite la Bucuresti, in anii 1944-1946. A murit in Grecia, unde s-a retras in casa parinteasca, dupa pensionare.
Varul meu, Gregory Peck
In aceasta ordine de idei, o dezvaluire care va va surprinde: aromanul Leonidas Pekos (Pecu) din Vlahoclisura a emigrat, tot prin 1912, in America, unde s-a casatorit cu o irlandeza, de care ulterior a divortat, scandalizandu-si familia. La aromani existau, ca pretutindeni, multe casatorii nefericite, dar divorturile erau greu de conceput. A avut din aceasta casatorie un fiu, Gregorios, var primar cu o rubedenie a mea prin alianta, Constantin (Titi) Pekos, vrednic si prosper negustor din Salonic. Acest Gregorios, care purta, potrivit traditiei aromanesti, numele bunicului sau, a devenit actorul Gregory Peck. Ar fi interesant de aflat daca a fost sau nu botezat in religia crestina ortodoxa. Simpaticul meu unchi prin alianta, Dumnezeu sa-l odihneasca, era foarte indignat ca Gregory nu-si proclama suficient de raspicat, la Hollywood, originea greceasca! Si inca un amanunt pitoresc: Tom Winnifrith, profesor englez de poezie elisabetana la Universitatea din Stratford on Avon, care si-a facut din cercetarea istoriei aromanilor o a doua specialitate, autorul cartii intitulate "The Vlachs", imi povestea, amuzat si flatat, ca doamna Dukakis, mama unui fost candidat la presedintia Statelor Unite, descendenta a unor aromani din Larisa Tesaliei, a fost surprinsa de ziaristi cufundata cu totul in lectura acestei carti, in timpul unei calatorii cu avionul!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
