De fapt, chiar de la infiintare, universitatea romaneasca a trait mereu sub spectrul provizoratului, ca o forma fara fond, dar cu pretentii, investitie la bunul plac al celor puternici. Abia in interbelic lucrurile par a fi intrat intr-o oarecare normalitate, care se prelungeste vag pana spre sfarsitul comunismului. Este perioada cea mai infloritoare, in care universitatile romanesti concureaza fara probleme ca nivel valoric cu cele europene. In comunism inca mai puteai audia cursurile unor profesori-model, poligloti, cu discurs impecabil, supravietuitori ai gulagurilor, adaptati cu chiu cu vai la noua stare de lucruri. Din nenorocire, neavand si putere administrativa, ei n-au izbutit sa faca scoala, pentru ca potentialii discipoli erau risipiti in toate cele patru vanturi la sfarsitul facultatii. In sistem ramaneau aproape exclusiv turnatorii si insii obedienti, tovarasii predispusi la ticalosie. Chiar si asa, tot aveai de la cine sa inveti carte. In universitatile de prestigiu (Iasi, Bucuresti, Cluj) nu patrundea oricine. Iar calitatea studentilor reflecta in oglinda prestigiul profesional al dascalilor.
Dupa 1989, liberalizarea produsului numit universitate a creat un adevarat haos, ale carui efecte le simtim acum din plin. Studenti semianalfabeti, profesori superficiali, diplome pe banda rulanta. Universitatile cu renume au avut de suferit cel mai mult prin migratia absolventilor de liceu spre alte destinatii. Astfel, din cauza constrangerilor financiare, amenintati cu pierderea locului de munca, profesori apreciati la Oxford se vad nevoiti sa puna note de trecere unei multimi covarsitoare de imbecili incurabili, indivizi cu fruntea crescand din sprancene ca niste cercopiteci atinsi iremediabil de prostia din nascare. In plus, odata cu admiterea pe baza de dosar, au dat buzna in amfiteatre cohorte intregi de insi trogloditi, baieti de cartier, traficanti de ocazie, narcomani, pipite, tot soiul de fapturi patibulare, mixtura umanoida pestrita si agresiva, predispusa la scandal cu orice ocazie. Ei bine, ce fel de lucruri poti discuta cu astfel de exemplare ale speciei noastre? Despre ce stiinta vorbim? Si cu toate astea, lucrurile merg inainte bine mersi. Profesorii se fac ca predau, studentii simuleaza, la nevoie, interesul. Nu exista iesire din cercul acesta vicios.
Interventia de la centru ar fi binevenita pentru a diminua macar cu un dram impostura nerusinata printr-o serie de masuri eficiente. Dar cine se afla in ministere? Ce persoane de vaza ne hotarasc noua soarta? Spre exemplu, reintroducerea examenului de admitere obligatoriu ar fi o solutie, cu conditia sa nu fii constrans a ridica mai apoi artificial notele din cauza supararii contabilei, ingrijorata de numarul considerabil de locuri neocupate. Daca ma gandesc la cazul concret al facultatilor de filologie, nu vad nici o solutie de ameliorare. La Litere ajung, in proportie de peste 90%, cei mai slabi absolventi de liceu, incapabili sa prinda un loc la informatica, drept sau economie. Nici vorba de pasiune pentru citit sau de entuziasmul descifrarii marilor carti. Anul acesta, in proportie de peste 50%, studentii de la Filologie sunt absolventi de scoli profesionale, unde au fost redistribuiti dupa esecul glorios la examenul de capacitate. Bine ca-i avem si pe astia, ne-au consolat cei de la administratie. Da, e pacat sa ne plangem, in conditiile in care matematica, fizica sau chimia stau mult mai rau.
Ceea ce ma deranjeaza insa peste masura in actualul sistem universitar e birocratia. In loc sa-si vada de cursuri, profesorul e obligat sa faca tot soiul de hartoage inutile, fara nici o legatura cu meseria sa. Situatii, tabele, autoevaluari, totul numai si numai pentru a ne afla in treaba. Inginerii care au ajuns la minister direct de pe santiere nu vor sa priceapa defel ca in stiintele umaniste important e sa scrii carti, studii serioase, singurele care te recomanda. Cotarea cadrelor didactice din domeniul stiintelor filologice dupa numarul de articole aparute in publicatii ISI sau CNCSIS si dupa cantitatea de granturi care au primit finantare e un procedeu aberant, ce incurajeaza impostura, formele fara fond, dosariada, smecheria descurcareata. Pentru un profesor de literatura sau de filosofie, spre exemplu, un text publicat in revistele „Romania literara" sau „Idei in dialog" valoreaza cat o mie de pagini indigeste de anale si de volume cu sigla CNCSIS. Din pacate, pentru politrucii care au dat legea, prestigiul profesional se masoara exclusiv in cantitatea de hartie tiparita cu voie de la primarie. Asa se face ca o multime de impostori si de nulitati absolute au ajuns deja profesori universitari, unii chiar conducatori de doctorate, desi nimeni nu a auzit de ei, pe buna dreptate. La Targu Jiu sau prin alte targuri la fel de vestite fenomenul e la ordinea zilei, dar si centrele universitare de prestigiu incep sa se resimta de pe urma aberantului sistem de evaluare.
In aceste conditii, cine sta oare sa piarda vremea prin biblioteci? Cine se mai gandeste la carti? Nu multi, desigur. Cat timp economistii si inginerii din minister decid soarta filologilor, lucrurile vor merge, ca si pana acum, rau. Sa speram ca vor veni, poate, si altfel de vremuri. Bune.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
