Ziarul de Duminică

Gramatica de bază a limbii române/ de Stelian Ţurlea

Gramatica de bază a limbii române/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

02.09.2011, 00:07 1575

Elaborată sub egida Academiei Române, la câţiva ani după "Gramatica Academiei", "Gramatica de bază a limbii române"*) răspunde solicitării de a se realiza o lucrare mai simplă ca organizare şi mai redusă ca dimensiuni, incluzând datele esenţiale pentru înţelegerea structurii şi a funcţionării de ansamblu ale limbii române. Specificarea din titlu de gramatică "de bază" şi deschiderea cărţii spre uzul didactic au avut consecinţe importante asupra conceperii, a organizării şi a redactării.

În primul rând, cartea şi-a redus mult dimensiunile, de la circa 2.000 de pagini la 500, ceea ce a făcut loc, în mai mare măsură, sintezelor teoretice, schemelor, comparaţiilor, tabelelor recapitulative, a căror prezentare să fie uşor de urmărit şi de înţeles. În al doilea rând, s-au eliminat fenomenele marginale, detaliile de scriere, s-a renunţat la intenţia de exhaustivitate. În al treilea rând, s-a folosit o punere în pagină mai aerisită, iar exemplificarea fenomenelor s-a făcut prin mostre simple, clare, care să nu ceară un efort suplimentar de înţelegere. În al patrulea rând, s-a elaborat un capitol introductiv, în care au fost inventariate şi prezentate conceptele fundamentale. În al cincilea rând, la fiecare capitol s-au introdus câte două subtitluri - Dificultăţi şi Aspecte normative - concepute special pentru a veni în sprijinul nevoilor şcolii. În al şaselea rând, s-a introdus un Glosar care oferă definiţii ale termenilor folosiţi în carte. În al şaptelea rând, s-a realizat un indice de materii care facilitează utilizarea cărţii.

Cartea este însoţită de un Caiet de exerciţii, extrem de diversificat - de la exerciţii de recunoaştere şi de analiză la exerciţii de construcţie, de la exerciţii aplicative la exerciţii teoretice, menite să compare şi sau să argumenteze unele opţiuni teoretice ale cărţii, de la exerciţii de interpretare a materialului faptic la exerciţii de tip normativ. Dacă "Gramatica de bază a limbii române" este destinată mai ales profesorilor şi autorilor de manuale şcolare de gramatică, Caietul de exerciţii este destinat, în egală măsură, profesorilor şi elevilor.
Prin Caietul de exerciţii care însoţeşte volumul se urmăreşte aplicarea concepţiei teoretice moderne din lucrare în practica didactică.

Ca structură, "Gramatica de bază a limbii române" împarte fenomenele descrise în trei mari secţiuni - partea întâi este destinată gramaticii claselor lexico-gramaticale (părţile de vorbire); partea a doua este destinată tratării funcţiilor sintactice, iar partea a treia cuprinde fenomenele enunţiative. "Recomand cu căldură această lucrare, pe care o consider valoroasă şi utilă nu numai pentru noutăţile pe care le conţine, ci mai ales pentru caracterul ei declarat explicativ, evidenţiat prin raportarea constantă la tradiţia gramaticii româneşti. Sunt convins că va trezi interesul tuturor acelora care sunt preocupaţi de problematica actuală a domeniului: autori de manuale moderne, profesori, studenţi, elevi." - Acad. Marius Sala


*) Academia română, Inistitutul de lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti". Adina Dragomirescu, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Garbiela Pană Dindelegan, Marina Răduelscu, Rodica Zafiu. Coordonator, Gabriela Pană Dindelegan - Gramatica de bază a limbii române, Editura Univers enciclopedic gold, 2011

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO