Ziarul de Duminică

Grădina dintre ape/ de Stelian Ţurlea

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Stelian Turlea

16.01.2014, 23:47 158

Ştiţi ce este o filadă? Sunt decenii de când n-am mai întâlnit cuvântul acesta care înseamnă cărticică, volumaş minuscul. O filadă a imaginat Matei Câlţia, concomitent cu extraordinara expoziţie „Grădina dintre ape”, semnată de Ana Wagner şi Ştefan Câlţia, deschisă toată luna noiembrie la showroomul Wagner Maison de la Porcelaine din zona Cotroceni. Cei doi au colaborat un an la crearea celor 100 de obiecte de porţelan pictate manual. Expoziţia i-a aduspentru prima oara faţă în faţă pe Ştefan Câlţia, profesor, şi pe Ana Wagner, discipol.

Tema principală a expozitiei a fost natura. Fiecare dintre cei doi s-a inspirat din amintirile proprii - profesorul Câlţia, din flora satului copilăriei sale, Sona, iar Ana Wagner, din grădina bunicii din Hunedoara. Porţelanurile sunt pictate manual şi evocă un spaţiu în care părintre plante delicate se amestecă îngeri şi alte creaturi închipuite.

Ştefan Câlţia a povestit cum Grădina dintre ape a existat cu adevărat la Şona, este un petic de pământ mărginit de apele Oltului: „În grădina dintre ape, în umbra sălciilor mari răsturnate peste râu, bucăţi nestatornice de cer se amestecă cu peşti într-un nesfârşit joc. Culcat în adâncul râului, în palme cu cleni atârnaţi de nori, privesc pulberea aurie alergată de lumină printre rădăcinile subţiri unduite de apă.”

„Grădina” este şi una dintre temele predilecte ale Anei Wagner, plantele fantastice, grădinile suspendate pot fi regăsite aproape în fiecare colecţie de pictură a artistei, care îşi aminteşte: „Acea grădiniţă – de la Hunedoara – mi-a intrat în suflet. Şi o port şi acum cu mine, ca pe un  pandantiv imaginar. Îmi amintesc că verdele verzei creţe era un degrade fascinant de la alb verzuliu până la verde puternic şi roşul roşiilor-cireaşă era un roşu aprins. Iar pământul era de un brun absolut.” Ca studentă, a avut şansa să studieze plantele din fermecătoarea grădină a familiei Câlţia: „Atunci şi acolo am învăţat să privesc arhitectura plantelor, să descopăr ritmuri şi armonii, să înţeleg pentru prima oară că maroul se asortează cu rozul, să învăţ de la natură legi nescrise ale desenului şi picturii, ale artei, ale vieţii.”

La închiderea expoziţiei din noiembrie a apărut şi filada imaginată de Matei Câlţia – un album subţire şi de mici dimensiuni, cu câteva reproduceri, tipărit de Baroque Books &Arts. Albumul, un obiect de artă in sine, este realizat în condiţii grafice şi de execuţie extraordinare şi a apărut în două ediţii la sfârşitul anului trecut  – prima îmbrăcată în hârtie şi mătase, a doua, îmbrăcată în mătase şi cu un insert din porţelan pictat manual.

 

Ana Wagner, Ştefan Câlţia – Grădina dintre ape, Editura Baroque Books & Arts. Ana Wagner – pictură pe porţelan, Ştefan Câlţia – pictură pe ceramică şi desen pe foiţă prelucrată de artist. Însemnări de Ana Wagner şi Ştefan Câlţia. Filidă imaginată de Matei Câlţia. Reproduceri de Bogdan Bordeianu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO