Ziarul de Duminică

Grădina cu îngeri a Silviei Radu la ICR Lisabona/ de Ziarul de duminică

Ieri, 18 august 2016, ora 19.30, la sediul său din Alfama (Rua do Barão nr. 10), Institutul Cultural Român de la Lisabona a organizat vernisajul expoziţiei „Grădina cu îngeri“, alcătuită din lucrările artistei Silvia Radu. Expoziţia cuprinde lucrări de sculptură, ceramică şi pictură din toate etapele şi ariile stilistice ale artistei. Arta Silviei Radu, personalitate marcantă a artei româneşti din ultimele decenii, s-a diversificat permanent pe parcursul îndelungatei sale activităţi, căpătând noi valenţe în ordine tematică şi sporindu-şi rafinamentul şi măiestria tehnică. Expoziţia va putea fi vizitată până pe data de 23 septembrie 2016, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-17.00.

Silvia Radu şi-a dedicat viaţa artei timp de peste patru decenii, realizând numeroase expoziţii personale în ţară şi străinătate. Expoziţia va fi o antologie din creaţia recentă (pictură) a artistei, la care se adaugă şi câteva lucrări din seria celebrilor săi „Îngeri“.

Alexandre Nobre Pais, cercetător, critic de artă, istoric şi curator la Museu Nacional do Azulejo din Lisabona, va susţine o prezentare a lucrărilor Silviei Radu şi va realiza o vizită ghidată a expoziţiei.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.