Ziarul de Duminică

Go West!/ de Tudor Călin Zarojanu

Go West!/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

02.09.2016, 00:08 450

12 zile, două mii de kilometri, peste două mii de fotografii...

Bucureşti - Deva - Arad - Lunca Mureşului (baza) - Budapesta - Szeget - Timişoara - Macea (pentru grădina botanică, în fapt o pădure cu alei labirintice, plus un castel cam năcăjit) - Ghioroc - Oradea - Băile Felix - Timişoara - Castelul Corvinilor.

Valea Oltului la dus şi la întors.

În câte cuvinte se poate povesti asta? În câte semne – cu sau fără spaţii?

După ce, în ultimii opt ani, văzuserăm Praid-Sovata-Târgu Mureş-Sighişoara, Bucovina cu Suceava şi mânăstirile, până la Vatra Dornei, Sibiu cu toată mărginimea, ajungând şi în minunata cetate Alba Carolina, Valea Prahovei până la Braşov, inclusiv cu întoarcere prin Rucăr-Bran, başca Cetatea Râşnov, Conca Verde şi Cheile Râşnoavei, Sibiu-Alba-Zalău-Bobota lui Coposu-Cluj-Turda, Câmpulung şi împrejurimile, litoralul pe toată lungimea lui, Giurgiu, Călăraşi, Olteniţa, Alexandria, Bucureşti-Craiova-Turnu Severin, Breaza de Buzău şi Breaza de Prahova, Salinele Praid, Turda, Cacica, Slănic Prahova – cam cât de surprinşi şi de fascinaţi mai puteam fi de această ţară fabulos de frumoasă?

Răspuns corect: oricât.

Am locuit zece zile la intersecţia Pădurii Ceala cu Rezervaţia Naturală Lunca Mureşului şi un câmp de trifoi... Nu se poate povesti, se poate doar trăi. Într-o Pensiune, numită simplu Lunca, beneficiind în inima naturii de toate facilităţile unui hotel-restaurant de trei stele, în faţă terasă, gazon, bazin cu peşti mari, roşu-portocalii, şi o cascadă mică, în spate altă terasă, un iaz şi un alt gazon, generos, numai bun de bătut mingea sau de lenevit pe o pătură, la câţiva metri de Mureş...

Un Mureş peste care – un pic mai încolo – o punte de lemn semi-suspendată duce spre una dintre cele Trei Insule, un paradis care începe cu o bisericuţă şi două magazine micuţe şi continuă cu un labirint de gard viu în spatele căruia vezi sau abia ghiceşti case ca-n poveşti, unele ca o căsuţă la ţară, altele – deşi tot rustice – având şi piscină... O comunitate de oameni care şi-au făcut case acolo, vin cu maşinile, pe drumul cam desfundat, şi le lasă la capătul podului pe care îl traversează ducând în mâini pungile cu cumpărături. Dar nu e o comunitate închisă, din contră: pe terenul de fotbal – da, au şi aşa ceva! – un bunic cu doi nepoţi i-au invitat pe băieţii noştri să li se alăture la o miuţă.

Cât despre oraşe... Deva e un orăşel patriarhal trăind molcom la poalele unei nave extraterestre – Cetatea care pluteşte pe cer. Aradul e frumos şi impunător, cel puţin în partea centrală, având în plus avantajul apropiatei rezervaţii naturale. Timişoara ne-a făcut să oscilăm între dezamăgirea de a constata că în istorica Piaţă a Operei nu există aproape nicio clădire renovată (Opera însăşi arată oribil), frumuseţea extremă a parcurilor şi a promenadelor de-a lungul râului Bega, amestecul straniu de case şi fantome ale fostelor fabrici („Solventul” arată ca Domul Atomic din Hiroşima!), pe care l-am putut vedea într-o plimbare cu vaporaşul, şi fascinantele Pieţe ale Unirii, respectiv Libertăţii – aş fi adăugat şi Piaţa Traian, dacă n-ar arăta aşa jalnic clădirile. În fine, Oradea, de departe cea mai frumoasă, cu o Piaţă a Unirii care poate rivaliza cu orice piaţă de oriunde.

Iar Castelul Corvinilor... Cred sincer că e cel mai tare din lume. În plus – lucru necaracteristic nouă – e foarte bine organizat.

Sigur, vă puteţi întreba ce caută, în această imagine superlativă despre vestul României, Budapesta şi Szeget? (Dincolo de faptul că în spitalul de top din Szeget se tratează trei sferturi dintre bănăţenii care au probleme mai serioase de sănătate, de-au învăţat toţi doctorii româneşte!) Ei, bine, caută ca model de civilizaţie. N-am loc aici să dezvolt, Budapesta este un oraş fabulos, probabil între cele mai frumoase de pe Pământ, comparabil direct cu Parisul, dar am să spun atât: Oradea, Aradul, Timişoara au toate clădiri impunătoare, vechi şi frumoase, dar dintre ele procentul celor care sunt renovate, puse în valoare şi funcţionale este acceptabil în primul caz şi inacceptabil în celelalte două. În Budapesta şi Szeget procentul bate spre 95%... De altfel, în Timişoara renovarea Muzeului Culturii a durat 20 de ani, iar în Deva, cea a Teatrului – 23 de ani!!

Nu pot accepta butada de tristă celebritate „Frumoasă ţară, păcat că e locuită!” Cunosc foarte mulţi oameni de calitate şi i-am întâlnit oriunde am fost în România. În acest periplu vestic, ne-am văzut în carne şi oase cu prieteni “virtuali” de Facebook în toate oraşele în care am călcat. Oameni minunaţi.

Celebra zicere trebuie însă reformulată: „Frumoasă ţară, păcat că e condusă de  oamenii de care e condusă” şi care habar n-au ce valori are ţara asta – naturale, arhitecturale şi umane deopotrivă – şi cum ar putea fi puse în valoare, spre bucuria şi mândria tuturor.

Dixi et salvavi animam meam.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO