Ziarul de Duminică

Gheorghe Grigurcu. Criticul ca şi poetul/ de Adrian Alui Gheorghe

Gheorghe Grigurcu. Criticul ca şi poetul/ de Adrian Alui Gheorghe

Gheorghe Grigurcu şi Adrian Alui Gheorghe in curtea Casei Memoriale Ion Creangă de la Humuleşti, octombrie 2010

Autor: Adrian Alui Gheorghe

11.04.2011, 23:28 153

1. Criticul, ca si poetul, nu are viaţă personală, viaţasa e praf şi pulbere...! Şi asta o spun ca să parafrazez un poet,pe Nichita Stănescu, cel cu care Gheorghe Grigurcu a fost într-oprodigioasă polemică. Mai apoi, semn că şi polemicile au decontullor, am asistat, la Deseştii Maramureşului, la momentul în careGheorghe Grigurcu primea Premiul "Nichita Stănescu" al "Serilor depoezie de la Deseşti" pentru întreaga sa operă poetică ...!

Cavalerul viu îşi înclina, astfel, sabia sa cu care duelase,cîndva, cu aplomb, în faţa cavalerului mort. Învinsesenobleţea.
2. Prejudecata formulată de George Călinescu, cum că înfiecare critic zace un poet ratat, ne-a făcut să ne uităm printredegete spre opera poetică sau opera pur scriitoricească acriticilor români, încercînd să înţelegem "mecanismul ratării". Dar"divinul critic" n-a făcut, poate, decît să întindă o cursăcititorului, ca să-l provoace să vadă cum deriziunea, care e arta,"naşte pui vii", ca să folosesc un clişeu publicistic. Şi mai mult,a vrut să spună printre cuvinte că meseria de critic esteuna a seriozităţii maxime, a asumării unor responsabilităţideterminante pentru o cultură, pe cînd poezia, creaţia în genere, eo copilărie privită cu îngăduinţă. O analizăm ca pe o floare, înprocesul înfloririi, dar o evaluăm doar cînd avem certiturdineaunor fructe cu greutate. Din această perspectivă privind, spunem căfiecare matur a fost odată copil, că fiecare serios critic "de azi"a tremurat pentru o rimă, a plîns pentru o frunză care părea săcadă cu tot cu cerul plumbuit de toamnă sau a tremurat pentru vreoiubită inconsistentă care lua chip doar în metaforă. GheorgheGrigurcu e criticul serios care "nu s-a jenat" niciodată deprezenţa filonului poetic în miezul fiinţei, de această perepetuăcopilărie a sufletului care e poezia, "tatăl cel aspru" estesurprins de fii mînuindu-le păpuşile cu duioşie. Poate săştirbească din autoritate o asemenea slăbiciune dovedită? Doarpentru moment, poate, a doua zi lumea se întoarce la regulile eiaspre, maturul ia frîiele realităţii imediate, momentul deslăbiciune şi fantezie este depăşit cu eleganţă de toată lumea. Afost o rătăcire? A fost un mesaj subliminal? A fost o lecţie? Afost o iluzie? Toată lumea încearcă reflecţia pe seama acestuimoment...!

3. Criticul destructurează, prin apucăturile sale,textul, pipăind încheieturile cuvintelor, încercînd în dinţicaratele versurilor, îţi face aşchii un poem cît ai clipi. Darapoi, cu obiectul "crimei" în faţă, precum cu un fluture dezmembratîn părţile sale componente total neatractive cînd nu sînt în zbor,nu are cum să nu încerce o reaşezare a lucrurilor. Criticul sedovedeşte, aparent, un cititor impenitent. Dar criticul care nuştie să reaşeze cuvintele la loc, pînă la poezie, pînă la ţipătulcare le-a generat, nu este convingător. Nici unul dintre criticiinoştri nu poate tăgădui preocuparea pentru poezie "în intimitate",trebuşoară ascunsă cu abilitate din complexul "maturităţii critice"în faţa "copilăriei artei, a ingenuităţii creaţiei". AlexŞtefănescu a scris poezie. Ioan Holban a scris poezie. Mircea A.Diaconu, la fel. Pînă şi Al. Cistelecan a scris poezie, la început,există probe. Chiar Nicolae Manolescu, cel care se lăuda cum că arrămîne "pe poziţia maioresciană a incompatibilităţii dintre criticşi poet, în economia aceleiaşi persoane" este trădat de numeroasetexte din "Teme" care sînt ingenuităţi poetice, schiţe travestiteîn eseuri şi nuvele topite în false memorii. Şi chiar dacă "seatîrnă" de poezia altora, vorba lui Phillipide, criticul de poezietot un re-creator de texte poetice este. Că nu poţi ceti cuşublerul şi compasul, ceea ce a fost imaginat şi scris cunecuvinte, cu tăceri, cu aproximări şi alte fantezii. Dacă am adunadate despre "poezia criticilor", sînt convins că ar ieşi o lucrareconsistentă care le-ar trăda intimitatea "păcătoasă" bine ascunsăde limbajul fioros, tăios, critic. Ei, în acest context de fapte şiipoteze, Gheorghe Grigurcu a avut curajul să pună propria inimă înpalmă, ca un chirurg care îşi stabileşte singur diagnosticul.

4. Am asistat la o demonstraţie de "băut vin" în prezenţaunui somelier celebru în lumea lui, care ne-a făcut proba căpînă în acel moment nu am băut vin, ci ne-am adăpat. Ne-avorbit de vibraţia vinului, de curgerea interioară, de luminaeliberată dintr-o picătură, de relaţia vinului cu mintea, cusensibilitatea individuală, ce se întîmplă cu vinul la trecereaunei femei frumoase, ce se întîmplă cu acelaşi vin la trecerea uneifemei urîte, cum să ţii dumicatul de anafură pe limbă, în momentulîn care te împărtăşeşti cu vin etc. După două ceasuri eram toţieuforizaţi de cuvinte şi asocieri, vinul nu mai ţinea de sete,ţinea de frumuseţe, de viaţă. De atunci m-am uitat cu alt respectla vin, cînd îl văd curgînd într-o cană, ştiu dacă e "de soi" sau edoar o biată făcătură.

Criticul literar care nu face cu poezia precum somelierulcu vinul păcăleşte pe toată lumea. Somelier te naşti,indiscutabil. Ca "să vezi" vinul îţi trebuie organ. Aşa şi cupoezia, aşa şi cu critica, aşa cu oricare potecă în ţinutulliteraturii. Dumnezeu, cînd a făcut potecile pentru GheorgheGrigurcu, i-a dat două şi i-a spus să meargă pe amîndouă,alternativ şi deodată, pînă la capăt. "Egal în călcătură...!", i-amai strigat Dumnezeu din urmă. Nu-i treabă uşoară, dar dacă ai douăposibilităţi de a înmulţi talantul ce ţi s-a dat, iaca te ţii dedrum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO