Ziarul de Duminică

Functia substantivala a culorii

07.12.2007, 20:06 18

"Orice culoare poate avea fie o functie adjectivala (de descriere) a proprietatii cutarui obiect, fie o functie substantivala. Eu fac din culoare un scop si nu un mijloc, ii atribui o functie de continut si nu una de forma". In aceste fraze pictorul Horea Mihai isi definea, in anii '80, propriul demers artistic. Credincios conceptiilor sale estetice, artistul urmareste in ultima sa expozitie retrospectiva, deschisa in salile palatului de la Mogosoaia, aceleasi coordonate cu care ne-a obisnuit. Plastica sa este gandita ca avand drept fundament ideea de bidimensionalitate a spatiului pictural. Potrivit conceptiei autorului, virtualitatea tabloului se raporteaza la aceasta caracteristica si isi planifica mijloacele in functie de ea. Se ajunge astfel la o asceza a reprezentarii. Cu ocazia retrospectivei din 1986, Theodor Redlow definea demersul artistului ca un spatiu metaforic, provenit din aparenta volatilizare a suprafetei-suport. Din schitele pe care artistul le expunea la acea data se contura ideea unei suprapuneri intre reperul real si formula esentializata urmarita in lucrarile finite. Rezultatul abstract al unei atare abordari a realului duce nu la stingerea emotiei, ci la convertirea ei. S-a putut vorbi, astfel, despre creatia sa ca fiind inspirata de teoriile scolii de la Bauhaus, dar si de opera maestrului sau, Hans Mattis Teutsch. Aceste apropieri sunt perfect valide, insa ele confera artistului un cadru ideatic la care se raporteaza si nu formule reprezentationale. Actuala retrospectiva - remarcabila prin coerenta sa - reuneste lucrari din toate etapele creatiei, oferindu-ne posibilitatea de a reface traseul profesional al artistului. Structurata cronologic, expozitia se deschide cu cateva lucrari de tinerete - doua peisaje si un portret al tatalui realizat intr-o maniera realista, menite sa atraga atentia asupra modului in care a evoluat creatia sa. Figurativul acestei perioade se transforma treptat in pretext pictural: in Miscarea unui trandafir (1959) sau in peisajul din 1965, motivul devine un savant joc de trasee circulare in care dainuie influenta maestrului. Anii '80 aduc o sedimentare a conceptiei picturale in sensul unei tot mai pronuntate asceze cromatice ce uzeaza de variatiile unei singure culori, coordonata dezvoltata pana in prezent. O etapa intermediara intre cea de disolutie a peisajului in geometrii dinamice si calmul absolut al lucrarilor de mai tarziu este cea marcata de Inserare la Vaideei (1978) in care imaginea mai pastreaza ceva din datele motivului pictural, fiind totodata un exercitiu pe tema cromatismului monocord. Peisajul din Moinesti sau Tripticul din Moinesti, realizate in 1994, sunt campuri monocrome cu discrete accente in care peisajul este redus la o dominanta obsesiva.
*) Expozitia Pictura - paradigma de suprema exigenta de Horea Mihai. Centrul cultural Palatele brancovenesti de la Mogosoaia

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO