Amanta se răzbună!
Valérie Trierweiler a răzbunat multe femei cu memoriile ei desemnate drept eseu autobiografic, oricât de odioasă ori mizerabilă ar apărea în ochii cetăţenilor ori jurnaliştilor. A fost alături de François Hollande vreme de aproape un deceniu, în anii când îşi consolida cariera, i-a plăcut să apară alături de Preşedinte în postura de Primă Doamnă într-o Franţă care n-a impus o asemenea tradiţie, brusc s-a trezit eclipsată de o actriţă şi alungată de la Palatul Élysée.
Un proverb englezesc afirmă că răzbunarea este o mâncare savuroasă dacă-i servită rece. Chiar aşa şi-a (pre)gătit Valérie Trierweiler răzbunarea: şi-a scris memoriile în secret, cartea a fost anunţată când deja primul tiraj tipărit în Germania pornea spre librării, a apărut la început de septembrie, scandalul a izbucnit imediat, generând reacţii faţă de amestecul de viaţă intimă şi politică, iar tirajele au crescut vertiginos şi-au făcut-o pe autoare milionară.
Când a părăsit-o, François Hollande a uitat detaliul esenţial: Valérie Trierweiler este jurnalistă ! Jurnalista a fost mai puternică decât femeia părăsită, a privit în urmă cu ochi de gazetar, selectând aspecte cu impact puternic asupra publicului francez. Până la sfârşitul anului trecut cartea apăruse deja în mai multe ţări, la noi la sfârşitul lunii decembrie, publicată de Grupul editorial Rao. În ianuarie 2015, la nici un an de când a început să-şi redacteze eseul autobiografic, Valérie Trierweiler semna drepturile de ecranizare !
Regina care a vrut să fie Rege
În urmă cu aproape un secol, în august 1916, în ziua când România intra în război, Regina Maria începea notaţiile a ceea ce va deveni Jurnalul de război: „Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume!”.
Războiul începuse în 1914, an când fusese încoronată ca regină. Notaţiile Reginei Maria dovedesc energie şi ambiţie, luciditate şi curaj, căci s-a implicat în mai multe feluri în război, în uniformă albă de infirmieră şi în personalitate convingătoare, pledând pentru o Românie reîntregită la negocierile de pace. Răniţii pe care-i îngrijea o vedeau drept „Împărăteasa tuturor românilor”, iar Regina va face tot ce poate ca visul lor să se împlinească.
Primul volum din Jurnalul de război publicat prima oară, într-o ediţie integrală, necenzurată, îngrijită de istoricul Lucian Boia, la Editura Humanitas, cuprinde notaţiile din 1916-1917, urmând să fie continuat de alte două volume. Notaţiile stau mărturie că Regina Maria (care era atunci doar soţie de rege, abia după Marea Unire este încoronată, alături de Ferdinand Întregitorul) aparţine acelei stirpe rare de femei care schimbă lumea în care trăiesc.
Şeful spionilor era femeie, originară din România
Există însă altfel de suverane, care acţionează într-o zonă de umbră şi tăcere, ele produc zguduiri greu de perceput, schimbări ce devin vizibile odată cu trecerea timpului. O asemenea suverană a domnit neştiută în serviciile secrete britanice. Prea puţini ştiau cine este, ce face, de unde vine şi care-i sunt misiunile. Abia după şase decenii de la încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, apar cărţi care-i dezvăluie secretele.
La noi au apărut anul trecut cele două biografii de referinţă: Secretele Verei Atkins de Sarah Helm (Ed. Litera) şi Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de William Stevenson (Ed. Polirom). Biografiile elucidează câteva aspecte ce schiţează portretul unei femei ieşite din comun: s-a născut la Galaţi în 1908, într-o familie evreiască, a fost recrutată din tinereţe de serviciile secrete britanice, a ajuns în fruntea SOE, serviciul de operaţiuni speciale creat de Winston Churchill, de unde a intrat în legendă.
Vera Atkins a ştiut când să acţioneze (a creat o reţea eficientă de agenţi în Franţa, s-a ocupat de ei până şi după moarte, căutând să afle împrejurările dispariţiei sau morţii lor, făcând cercetări în Germania), a ştiut să se retragă discret (după război a trăit într-un sat din Anglia, până în 2000, când a murit). Ea a fost model pentru Ian Flemming, creatorul lui James Bond: „În adevărata lume a spionilor, Vera Atkins a fost şeful.”
Valérie Trierweiler, Mulţumesc pentru acest moment, traducere din franceză de Adriana Bădescu, Editura Rao, 2014, 256 pag.
Maria Regina României, Jurnal de război 1916-1917, traducere de Anca Bărbulescu, Editura Humanitas, 2014, 504 pag.
Sarah Helm, Secretele Verei Atkins, traducere de Carmen Ion, Editura Litera, 2014, 640 pag.
William Stevenson, Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din
România din al Doilea Război Mondial, traducere de Ciprian Şiulea, Editura Polirom, 2014, 424 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
