Despre biblicul Samson se spune ca facea minuni de vitejie pe campurile de lupta ale protoistoriei, inarmat cu o falca de magar. M-am tot gandit la maxilarul acela, care, ca sa poata fi manuit ca buzdugan, trebuie sa fi avut o marime si o greutate respectabile. Si sa mai fie, eventual, de piatra. Imi place sa presupun ca magarul lui Samson, la vremea cand era viu si ragea de-a lungul si de-a latul planetei, se numea Tyranosaurus Rex, iar falca lui prezenta suficienti dinti ascutiti ca niste pumnale, incat, pietrificata de milioane de ani, sa poata servi, contra filistenilor, nu doar ca o maciuca simpla, ci ca veritabila ghioaga ghintuita.
Despre dinozauri se stiu astazi destul de multe, intrucat oasele lor au tot rasarit la lumina din diverse sapaturi. Legate laolalta fie cu sarma, fie cu imaginatia, ele ingaduie ca fabulosilor monstri de odinioara sa le poata fi admirate scheletele in muzee. British Museum, de pilda, are sali intregi cu astfel de relicve ale Mezozoicului, dar, cum n-am ajuns inca acolo, ma multumesc sa le vizitez doar pe schita lor tiparita, care intamplator imi sta la indemana. Am vazut, in schimb, Muzeul de Stiinte Naturale din Berlin, pe vremea cand cartierele acelea cu comori ale istoriei si paleontologiei se numeau "de Est", devenind astfel accesibile si curiozitatii celor de dincoace de Cortina. E destul de straniu, si in acelasi timp emotionant, sa te poti plimba printre picioarele cat arborii de sequoia ale unui diplodoc si, completand in minte scheletul cu partile lipsa din animal, sa te uimesti de faptul ca erele de demult au putut naste cu usurinta asemenea giganti imbecili care sa stapaneasca vremelnic, dar temeinic, Pamantul. Vremelnicia asta a lor a durat sute de milioane de ani, ceea ce specia umana nu prea cred ca va avea la dispozitie.
Despre dinozauri e limpede ca nu se stie totul. Oricat ar fi de numeroase si de bine descrise speciile lor accesibile investigatiilor actuale, mereu apar fosile noi, in locuri cunoscute ca patrii ale reptilelor uriase (desertul Gobi, Australia, centrul si vestul continentului nord american), dar si in zone geografice neasteptate, precum pamanturile coplesite de gheturi ale Antarcticii. Descoperirile acestea surprinzatoare ne obliga sa intrevedem continentului ajuns astazi la Polul Sud si o alta ipostaza a "biografiei" sale. Ca sa-si umple zilnic stomacul nesatios, sauropozii ierbivori de tipul brachiosaurus trebuiau sa-si intinda gaturile interminabile prin ramurisul unor copaci tot atat de imensi ca si ei. Ceea ce vorbeste de la sine despre o altfel de Antarctica, posesoare de clima calda si umeda, tinut ecuatorial migrat cu timpul in zona defavorizata unde il gasim acum. Pe parcursul acestei migratii imperceptibile, insa, viata primitiva a avut suficient ragaz sa erupa si sa infloreasca intr-o bogatie de forme si specii de a caror prezenta abia incepem sa ne dam seama.
Unele filme proaste incearca sa ne transmita ideea ca tineretea rasei umane s-ar fi putut amesteca la un moment dat cu destinul reptilelor uriase, nefiind chiar straina de declinul acestora, intrucat omul, fire inventiva cum il stim, n-ar fi ezitat sa le tarasca in diverse capcane naturale, ori sa le propteasca niste tapoaie in burta. Ce-i drept, ne putem lauda ca am distrus multe de-a lungul existentei noastre planetare, inclusiv nenumarate specii animale si vegetale. O mai facem si astazi. Dar de disparitia dinozaurilor in mod precis nu vom fi chemati sa dam seama. N-am fost niciodata contemporani unii cu ceilalti. Din fericire pentru noi, mai ales - fiindca, inainte de a incapea pe mana cuiva ca ghioaga, falca de tiranozaur ne-ar fi produs in mod precis multa suferinta, ca indivizi si ca specie. Michael Crichton, in Jurassic Park, imagineaza destul de reusit o fabula a vecinatatii incidentale cu lumea fascinanta a Mezozoicului, pe care, in elanurile noastre turistice, ne-am dori uneori s-o vizitam, insa in mod cert n-am fi prea bucurosi sa ne viziteze ea la noi acasa.
Cand admiri un apus de soare incarcat de nuante tulburatoare, iti vine greu sa admiti ca o asemenea daruire cosmica nu-ti apartine doar tie, ci dainuie de cand e Pamantul planeta. Fara indoiala, lumea s-a schimbat imens de-a lungul mai multor sute de milioane de ani, iar patria geologica a dinozaurilor trebuie sa fi fost mai aproape de imaginea unei sere inabusitoare decat de natura in care traim noi acum. Prin aburii mlastinilor de odinioara, astrul zilei izbucnea insa cu aceeasi intensa vigoare la orizontul indepartat al dinozaurilor, scaldandu-le lunga existenta intr-o la fel de generoasa revarsare de lumina fertila. Niciodata pana atunci, si nici dupa disparitia acestor creaturi fabuloase, viata n-a mai experimentat, din ratiuni pentru noi obscure, structuri biologice atat de uluitoare ca dimensiuni.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
