La nici 35 de ani, si cu numai sapte inainte de a disparea, Modest Petrovici compunea suita simfonica „Tablouri dintr-o expozitie". Si tot in acelasi an, 1874, termina, dupa 15 ani de zbucium, corectii, revizuiri si readaptari, faimoasa opera „Boris Godunov". Dar, nu va fie teama, aceasta nu este o cronica muzicala! De aceea, revenim la „Tablouri...". Adaugand ca acele 10 piese sunt inspirate dintr-o expozitie a pictorului Viktor Hartmann (prieten bun cu autorul). si ca, pentru noi, conexiunea cu Musorgski s-a facut vizitand o expozitie la fel de interesanta ca si lucrarea lui Modest Petrovici, unde sonoritatile moderne se imbina magistral cu „tusele" clasice.
Elegantul spatiu bucurestean Artmark*, care este atat galerie, cat si casa de licitatie, a expus timp de aproape o saptamana lucrarile ce fac obiectul Licitatiei de primavara. E un pariu. Sau o conventie a circulatiei valorii in comunitate. Ori concizia pretaluirii in fata operei. De aceea, in ultima instanta, trebuie sa ne resemnam cu gandul ca chiar si ea, arta, are un pret. Dincolo de catharsis, dincolo de emotie, dincolo de bucuria ochiului.
Expozitia aduna la un loc lucrari romanesti din toate timpurile plasticii noastre (clasice, moderne si contemporane), dar, ceea ce ramane cu adevarat fabulos din toata aceasta peregrinare prin vremuri si stiluri este senzatia de muzeu. Un muzeu care se vinde. Si in care, asa cum se intampla intr-o adunare de naluci, fiecare tablou este o poveste. Un simt. O parere. O aventura. Un avans dat reactiei imediate. O vivisectie a starii de gratie.
Senzatiile sunt, fatalmente, diversificate (aproape ca ti-e si rusine sa recurgi la subterfugii taxonomice!). Te simti ca intr-o galerie moderna (fara indoiala ca fiecare dintre noi poarta in suflet, uneori chiar si fara sa stie, un sigiliu pe care scrie „MoMA"!), atunci cand admiri fie un „Peisaj la Balcic" al lui Horea Pastina, fie un „Neted" al Ancai Muresan, fie o „Coroana" a lui Roman Tolici, fie un „Mic dejun la Gara de Nord" al Ecaterinei Vrana, fie „Pe terasa blocului. O dupa amiaza rece" al lui Nicolae Comanescu, fie formidabila „Casa in camp deschis" a lui Andrei Gamart. Apoi, te transformi in stana de piatra pretioasa, sensibila ca o bucata de carne cruda, extaziata si toropita de emotie, atunci cand te intampli in fata „Marionetelor" si a „Capului de copil" ale lui Nicolae Tonitza, ori a „Paharului cu flori" al lui Nicolae Grigorescu, ori a „Figurii violacee" a lui Tuculescu, ori a „Naturii moarte cu mere si blid" a lui Stefan Luchian, ori a „Coronitei de flori" a lui Friedrich Miess, ori a „Spaimei" a lui Corneliu Baba, ori a strambului „Theo", vazut de Victor Brauner („Cobor, descalecand o astra, Ce-mi pasa mie de iubirea voastra?" – scrie undeva poetul Theo, fratele lui Victor!). Sau te pui cu biciul pe memorie si scormonesti prin gramajoara de cenusa, fortand-o sa raspunda sincer la intrebarea: „De ce n-am stiut toate acestea?", atunci cand te reculegi in fata unor tablouri precum: extraordinarul „Peisaj citadin" al lui Vasile Grigore, „Miscare in spatiu" al lui Constantin Blendea, „Zbor" al lui Viorel Marginean, „La Isleta" de Constantin Pacea, „Iarna grea" al lui Dan Hatmanu, „Primavara" de Constantin Piliuta, „Setea de lumina" al lui Ion Salisteanu, „Intoarcerea lui Odiseus" de Gheorghe I. Anghel, „Noaptea claitelor" al lui Ion Dumitriu ori cei „Doi prieteni" ai Tiei Peltz.
O nota in plus (la fel de consonanta, nu-i vorba!) merita faptul ca galeria nu propune pentru aceasta licitatie de primavara decat doua lucrari de sculptura: un „Portret de femeie" al Militei Petrascu (splendida lucrare!) si un nud usor venuso-milloian, in marmura, semnat de Ion Irimescu (care, din pacate, n-a mai incaput in interior, ci a primit ordin sa strajuiasca intrarea in palatul-galerie!).
Toate acestea se vor misca. Vor trece dintr-o colectie in alta, dintr-un patrimoniu in altul. Va fi o alta suita de Mursorgski, „Tablouri dintr-o expozitie". Nu stim cat de izbutita, dar, in orice caz, mult mai viguroasa. Cu strigare, adica. E bine? E rau, ca ele circula? – nu stim. Stim doar ca, uneori, discretia provoaca manifestari neplacute la organul estetic.
Un sa-i spunem tanar scriitor si scenarist francez, Gilles Veber (nascut in 1968, autorul unui roman fermecator, „Gauthier", aparut in 2004, dar si un profesionist al vorbelor de duh!), spunea asa, sigur, referindu-se la un binecunoscut stramos pasionat de „plecari": „Partir, c’est mourir un peu, mais rester, c’est crever doucement".
Intre a intepeni pentru o eternitate prafuita intr-un muzeu si a se misca dintr-o camera in alta a lumii, cred ca, daca ar fi dupa el, orice tablou prefera, mai presus de toate, sa fie liber!
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
