Ziarul de Duminică

Experimente artistice si financiare

Experimente artistice si financiare
28.03.2008, 14:04 21

In lumea de azi pare a se instaura o singura traditie: sa n-avem traditii, pentru ca totul se invecheste rapid. Nici nu apuca bine vreun lucru sa se impuna atentiei noastre ca ultim strigat in materie de noutate, ca deja, pana la a produce valuri, s-a si uzat. A iesit din functiune. Si nu ma refer aici doar la domeniul - mereu supus experimentarilor si noutatilor - care este arta, ci si la viata noastra de fiecare zi. Uitati-va in ce ritm ametitor se invechesc sampoanele, detergentii, pasta de dinti, masinile, blondele, lipiciurile, vopselele etc. Cand vezi ce-a aparut azi, iti dai seama ca pana ieri ai trait in Preistorie sau, atentie, ca tot ce foloseai era o sarlatanie.

Sala Studio a Teatrului de Comedie a gazduit vreme de doua zile un festival. Un festival de teatru (normal, ca d-aia e teatru). Un festival de teatru al elevilor (natural, pentru ca directorul de la Comedie este vesnicul adolescent George Mihaita). Un festival de teatru experimental (firesc, de vreme ce experimentul s-a nascut parca pentru tineri, iar tinerii pentru experiment.
Acest experiment a facut referire la decoruri. Epoca reconstituirilor fastuoase (gen "Dinastia Tudorilor") a trecut. Pe scena au fost aduse cateva piese de mobilier (eventual doar o barna - cum a fost cazul pe vremuri la un spectacol Regele Lear de la Nationalul Mare), actorii au jucat care cu ce-a putut sau cu ce-a vrut regizorul (de multe ori chiar in pielea goala, probabil ca sa nu isi uzeze hainele de strada), iar piesele au fost ajustate cat sa nu cuprinda prea mult personaje si sa dureze cat mai putin. In artele plastice e o frenezie a materialelor usor de gasit si ieftine: fier vechi, cazi de baie scoase din uz, capace de WC-uri, gudroane, sforicele etc. Toate aceste schimbari au fost trecute la experimente si au fost justificate estetic mai mult sau mai putin convingator. Doar pe la colturi s-a vorbit si de nevoia din care s-au nascut ele: saracia.
Pustii astia care au fost prezenti la Teatrul de Comedie sunt sinceri: experimentul lor inseamna si fonduri economisite! Elevii care joaca teatru (si sunt multi, prin multe licee din intreaga tara) au observat ca fara decor nu prea poti juca, iar decorul costa o gramada de bani. Si cum sunt mici mesteri mari in ale computerului, si-au creat decoruri virtuale, pe care le-au proiectat pe un ecran alb din spatele personajelor.
Pustiul ala de 18 ani care e directorul Festivalului explica, intr-o limba cam de lemn pentru un asa baiat tanar, ca asta nu inseamna ca emotia... ca sensibilitatea... ca actorii. Nu stiu de ce isi lua atatea masuri de prevedere in a nu fi ei gresit intelesi sau a nu considera noi ca mecanicizau un asa act de traire artistica precum teatrul. Pana la urma, au fost cativa copii acolo care au jucat si/sau care s-au exprimat mai bine pe scena decat colegii lor la mall, iar asta-i cel mai important. Teoretizarile ar fi bine sa fie lasate pe seama harsitilor in relele singurului criteriu estetic, nici macar de ei inventat: "Epatez les bourgeois!". In mod cert, ei n-au vrut neaparat sa epateze. Au folosit ceea ce le era la indemana: computerul si joaca. Sinceritatea lor i-a ferit de perversitatile artistice ale unuia care a vandut o carte unde nu scrisese nici un cuvant, ale vedetelor care au facut playback pana cand a trebuit sa intervina botnita legii si sa le oblige sa avertizeze: "Fratilor, eu nu cant, canta banda, eu doar dau din silicoane, iar vestimentatia e atat de sumara din pricina saraciei, nu pentru ca as vrea sa va iau ochii si sa nu mai fiti atenti la ce si la cum cant", sau ale actorilor fara dictie care teoretizeaza autenticitatea rostirii.
Calitatea materialului innobileaza. Marmura va fi altceva decat ghipsul, foita de aur cu totul altceva decat pilitura de nu stiu ce metal. Sigur, materialul nu confera automat valoare artistica. El insa obliga. Daca de o bucata de huma te poti folosi asa, in joaca, facand trasnai, mi-e greu sa cred ca responsabilitatea nu se exprima altfel cand ai de taiat un bloc de marmura. Un esec al unui experiment nu-i un capat de tara (scuza imediata fiind obtuzitatea receptorilor, care nu pricep noutatea). Esecul insa, cu forme, cu materiale si cu limbaje traditionale este mai dureros. Inclusiv la punga! Iar responsabilitatea se imparte intre mai multi. De aceea, eu cred ca experimentalistii sunt si curajosi, dar si lasi. Au curajul de a se opune, au indrazneala cautarii, dar au si lipsa de responsabilitate fata de o investitie, fata de propriul esec. Principiul dupa care se ghideaza ei este unul destul de facil: "Nu am nimic de pierdut, dar si daca dau lovitura!!!".
Consideratiile de mai sus nu au atingere cu festivalul simpatic al elevilor. Experimentul lor a fost nonlucrativ, nepornit adica din calcule meschine. Nu au vrut sa pacaleasca pe nimeni. S-au folosit de ce-au avut, din dorinta de a face teatru. Nu toti vor ajunge in lumea teatrului. Nu vor fi nici actori, nici regizori, nici scenografi. Nu-i o drama. La tinerete toti suntem frumosi, destepti si foarte talentati. Depinde cum stim sa folosim atuurile astea din tinerete mai incolo, mai spre acreala varstelor.
George Mihaita face o treaba buna acolo, la Teatrul de Comedie, cu acesti elevi, oferindu-le sansa de a urca pe o scena adevarata, intr-un teatru adevarat, si de a fi jurizati de niste specialisti adevarati. Vazand cat de grea e arta, oamenii astia foarte tineri o vor respecta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO