„Exista viata dupa moarte!” este o campanie dusa de Stirile Protv care a schimbat mentalitati si a facut ca aceasta afirmatie sa devenina realitate. Vorbim acum despre adevarate miracole, in care medicina, credinta si compasiunea fata de durerea aproapelui au tinut printre noi pacienti aflati cu un pas in lumea de dincolo.
Vom vedea oameni care au inteles in momente dramatice ca printr-un simplu gest pot salva vieti. Multe vieti. Atunci cand un eveniment rutier sau un accident vascular aduce un pacient in starea de moarte cerebrala, familia sa este pusa in fata unei fise de consimtamant pentru prelevarea organelor.
Astazi, in 70 la suta din cazuri, romanii accepta acest gest caritabil. Din pacate, vom vedea astazi si autoritati de o nepasare si incompetenta criminale.
Cel putin sase mii de romani penduleaza intre viata si moarte. Sunt ancorati printre noi de gandul ca mai au multe de spus, de iubirea unei familii si de sustinerea celor din jur... si in aceeasi masura sunt trasi permanent in prapastie de analize care ies tot mai prost, de verdictul crud si cinic al doctorilor: mai ai un an... mai ai sase luni... cel mult - aud cei mai putin norocosi - au mai ramas trei luni...
Este ca un joc la loto. Practic, traiesti sau nu...
Chiar este, intr-o buna masura, noroc. O stie si domnul Niculaev, pe care vestea unui ficat disponibil l-a gasit cu un dosar de analize incomplet. Ficatul a mers, asa cum era si normal, la altcineva. „De trei luni astept transplant. Mi s-a spus ca este nevoie, pentru ca ficatul pe care il am este deja terminat. Dosaru-i gata. Ma gandesc, traiesc cu speranta ca, cat de curand, voi fi cu ficat nou.” In cele trei luni care au urmat n-a mai fost niciun alt organ compatibil. Fiica lui de 21 de ani, studenta la filosofie, si-a lasat scoala ca sa aiba grija de el. Barbatul este primar de peste 20 de ani, intr-o comuna din judetul Suceava. „Oamenii de-acum ma asteapta acasa. Sa ma insanatosesc si sa ma intorc. Daca de 20 de ani sunt primar ma gandesc ca tin la mine.”
In spatele numelor trecute in registre sunt oameni reali, de care depind familii intregi... cu care se joaca in egala masura hazardul si un sistem medical pentru care ei nu sunt o prioritate. Cinci mii de bolnavi pe dializa au nevoie de un rinichi. Cinci sute - de un ficat sanatos. Doua sute - de o inima noua. Vorbim de o rana deschisa de cel putin 10 ani, cand Romania primea inca un titlu al rusinii - tara europeana cu cel mai mic numar de donatori de organe - unul pe an, la fiecare milion de locuitori.
In martie 2009, ProTv a demonstrat ca ceea lipseste nu este, nici pe de parte, dorinta romanilor de a se ajuta unii pe altii, ci informatia. Atunci a lansat Campania „Exista viata dupa moarte” care a aratat ca listele de asteptare erau atunci registre ale mortii. Nume de pacienti erau sterse si altele erau trecute in loc... dar nu pentru ca bolnavii ar fi fost transplantati, ci pentru ca bietii oameni mergeau in mormant. Cheia a fost informatia; pentru prima oara romanilor li s-a spus clar ca un corp fara suflare este sursa de viata, si ca prelevarea organelor de la donatori fara nicio sansa de recuperare nu are nici o legatura cu profanarea. Un gest de caritate, de omenie si compasiune universal acceptat in lume.
O abordare care a prins, pentru o tara intreaga.
Si a urmat perioada in care sistemul nostru de recoltari si transplant parea ca se face bine... Numarul de donatori declarati a crescut usor, iar rata de accept din partea familiei a mers, pentru scurta vreme, de la 20 la 60%. O schimbare, tradusa pentru cateva sute de pacienti, in acel moment pe care nu-l mai visau. Cu 2 ani in urma, Alin Lepadatu a fost unul dintre cei doi receptori care au primit, la Fundeni, rinichii unui donator in moarte cerebrala. Mama isi vedea atunci copilul, care statuse 20 de ani prin spitale, in fata unei sperante de undeva, de dincolo de viata.
„Ii spun iertare de pacate. Dumnezeu a coborat un inger pe pamant deasupra noastra si ne-a dat o bucurie.”
Barbatul a revenit la o viata normala, insa fiecare an de intarziere a transplantului scade, tot cu un an, speranta de viata de dupa interventie. Mai ales celor tineri, asteptarea le provoaca si rani sufletesti, pe care nici timpul nu le poate alina. Pe Alin, fantoma celor patru ani de dializa inca il bantuie.
Campania ProTv „Exista viata dupa moarte” a resuscitat in 2009 sistemul, dar oamenii platiti de romani sa duca acest avantaj mai departe n-au fost in stare sa mentina directia. Dupa incheierea campaniei, autoritatile n-au mai facut nimic. Iar numarul donatorilor n-a mai crescut. Am ajuns practic de unde am plecat... asa ca pe 1 februarie 2012 am revenit, cu acelasi mesaj, mai puternic - romanii pot si vor sa se ajute unii pe altii. Iar informatia clara, primita direct de la televizor, a lamurit intrebarile. „Moartea legala se identifica, de mai bine de jumatate de secol, cu moartea cerebrala. Adica alterarea atat de severa a creierului, incat nu mai poate comanda nici macar respiratia spontana.” S-a inteles, in sfarsit, ceea ce nimeni din Ministerul Sanatatii nu s-a deranjat sa explice. Ca moartea cerebrala inseamna, de fapt, moartea individului. O stare ireversibila si un certificat de deces. In nici trei saptamani de la debutul campaniei, spitalele foloseau deja firul rosu cu Agentia romana de transplant - aveau nevoie de un zbor umanitar.
Intr-o luna, numarul de prelevari se dubla... Dupa o luna si jumatate erau de patru ori mai multi donatori si de trei ori mai multe transplanturi. „Lucrurile sunt date un pic peste cap de aceasta avalansa de operatii de transplant – declara profesorul Irinel Popescu -, dar speram sa le reglam in zilele urmatoare. S-a dovedit ca se poate, in urma succesiunii de evenimente din ultimul timp, campania de promovare a transplanturilor.”
Este o situatie fara precendent ca la Institutul Fundeni sa se faca 6 transplanturi in numai 24 de ore.
Si, daca in acest interval, in transplantul hepatic si in cel renal lucrurile s-au miscat lent - dar s-a facut totusi ceva - transplantul de cord a fost suspendat, brutal, cu doi ani in urma. Atunci, o decizie inca inexplicabila a Guvernului Boc a inchis, la Targu Mures, singura unitate din tara profilata pe asemenea interventii. Ministrul Sanatatii de atunci, Cseke Attila, a prins in marea reforma a sistemului sanitar si Institutul Inimii. A fost un calcul sec birocratic - un anumit numar de unitati trebuia desfiintat sau transformat in camine pentru batrani. „Vor fi probabil si masuri nepopulare - declara fostul ministru - pentru care eu insumi imi asum aceasta raspundere si daca nu o fac eu va trebui sa o faca altcineva. Aici nu e vorba sa fii popular, simpatic sau nu.”
Pe hartie, calculul a aratat ca sectia-pilot din Mures putea fi inchisa fara probleme. Si s-a pus lacatul...
„O buna parte din patologie, in special la nou nascuti, ceea ce ne si doare cel mai tare, nu va mai putea fi acoperita.” – spunea conf. Dr Horaţiu Suciu, şeful Clinii de cardiologie.
Pe listele de asteptare s-au strans, din 2011 si pana astazi, peste 200 de nume. Mihai Paduraru e unul dintre cei tinuti cu greu pe linia de plutire. Presiunea asupra doctorilor este imensa. Mihai a devenit constient ca timpul se scurge in dezavantajul lui. Ca si alti oameni cu inimi bolnave, dar cu copii care ii iubesc si au nevoie de ei, a devenit disperat. Au cerut explicatii, au ajuns la revolta.”Cum sa desfiintezi asa ceva? Nu inteleg. E greu de inteles. Sa iei speranta la viata a atator oameni. Ca asta s-a intamplat.”
Cardiologul Horatiu Suciu a ramas cu mainile legate. I-au plecat ambii anestezisti si toti asistentii-specialisti pe care ii formezi, tintit pentru transplant, in cel putin 10 ani, si pe care italienii, francezii si americanii au fost bucurosi sa ii ia pe multe mii de dolari. Doctorul Suciu este, de fapt, singurul specialist roman care poate face in prezent, cu succes, transplanturi inclusiv la copii. Poate... dar n-a fost lasat. „Avem cam 25 de pacienti care necesita transplant de urgenta, evident o parte dintre ei decedeaza. Eu astept sa vina cineva si sa spuna ca a fost sa dea un argument ca a fost decizia buna.”
Trist si revoltator... ne-am intors in timp si privim cu regret anii cand peste 20 de romani faceau interventia. Transplantul de cord a inceput in forta, in Romania, acum 13 ani.
Paul Corjautan a fost primul roman caruia chirurgul Serban Bradisteanu i-a pus o inima noua. Avea 24 de ani si cu trei saptamani inainte de operatie fusese readus la viata in mod miraculos, dupa un stop cardiac. Dupa el au urmat alti 40 de bolnavi, operati de acelasi medic. Mihai Calin a fost numarul 11. Mihai e perfect refacut. A fost politist, acum a inceput o cariera noua.
Dar de doi ani, niciun pacient cardiac n-a mai gasit cheile raiului aici, in Romania. Pe cei trimisi de statul roman in strainatate ii poti numara pe degete. Mult mai multi sunt cei care, asteptand redeschiderea Institutului Inimii, au pierit de infarct. Sectia de transplanturi cardio a fost reactivata in luna octombrie... doar pe hartie.
Nu exista inca buget pentru aparatura, iar schema de personal nu e nici ea gata. Va dura luni, poate ani, pana cand la Targu Mures se va forma din nou o echipa. Pana cand chirurgii isi vor reintra in mana. Iar intre timp lista de asteptare se va improspata in cel mai morbid mod. Se estimeaza ca, in decurs de un an, in jur de 30% dintre bolnavii de inima mor in asteptarea transplantului.
In acesti doi ani de cand la Mures s-a pus frana oficial, iar la Floreasca nu s-au format noi echipe, s-au facut prelvari de la aproape 150 de donatori morti cerebral. Dar nu s-a recoltat nicio inima.
„Noi avem numai doua centre acreditate pentru acest tip de procedura si decizia de a efectua sau nu transplantul apartine centrului respectiv – precizeaza dr Victor Zota, coordonatorul naţional al transpalnturilor . Donatorii care au fost eligibili pentru transplant de inima, din nefericire, nu au fost utilizati de cele doua centre... Au fost anuntati, bineinteles, de aceste transplanturi, si nu le-au facut.”
Abia la sfarsit de februarie, cand a devenit evident ca programul s-a pus din nou in miscare, a revenit ideea resuscitarii transplantului de cord. Secretarul de stat Raed Arafat a cerut sa fie informat personal despre orice organ viabil, care poate fi folosit.
In fiecare an, sute de nume trec din registrul celor care asteapta un organ pe lista celor care au murit asteptand transplantul. Criza organelor provenite de la donatori morti cerebral impinge momentul interventiei pana la limita. Fiecare zi care trece creste riscurile si scade speranta de viata de dupa transplant. Vom vedea oameni care s-au salvat in ceasul al 12 lea dar si oamenii pentru care asteptarea si neputinta sistemului medical au fost fatale.
Ceea ce a tinut in stop transplantul de cord a fost faptul ca n-am fost in stare sa prelevam corect de la donatorii morti. Aceasta fiind, evident, singura sursa pentru organe viabile. In schimb, ceea ce a tinut, la nivel de avarie, transplantul hepatic si pe cel renal a fost varianta obtinerii organului de la un donator viu. Un sot, un fiu, un parinte doneaza un rinichi sau un lob din ficat, daca e compatibil.
O solutie de compromis, deoarece un sistem medical sanatos evita sa puna in pericol oameni perfect sanatosi ca sa-i salveze pe altii. Sacrificiul familiei are oricum limite medicale stricte. Acum cativa ani, o femeie a primit de la barbatul iubit cea mai frumoasa dovada a dragostei.
„Am un transplant renal, marturiseste pacienta Alina Popa. Acum nouă ani am primit un rinichi de la sotul meu. Acum ficatul a inceput sa-mi faca probleme. De asta sunt aici, pentru investigatii si un posibil transplant.”
Primul transplant avea sa-i castige un timp pretios, dar boala nu se lasa invinsa. Medicii au spus ca Mirela va avea neaparata nevoie si de a doua interventie. Din nou, sotul a vrut sa-si imparta trupul cu marea sa dragoste. Insa... nu s-a putut. Era prea batran, prea slabit... si fara un lob hepatic, s-ar fi stins mai repede decat cea pe care dorea sa o salveze.
Mirela a fost transplantata cu cateva zile in urma.Refacerea va dura cateva saptamani, iar apoi poate incepe sa planuiasca vacanta pe care i-a promis-o sotul. Vor pleca in Grecia, acolo unde n-au putut ajunge pana acum tot din cauza bolii.
Mai putin de un sfert dintre bolnavi gasesc pe cineva potrivit in familie. Restul incep un proces care ii macina fizic si psihic. Intrati pe lista de asteptare pentru ficat sau rinichi de la un donator mort, sunt informati din start ca dureaza. Pana acum doua luni, trecea si o jumatate de an cand nu „venea”, la grupele rare, niciun organ compatibil. Domnul Pencea are o grupa rara de sange si a cedat, acum 10 luni, ficatul venit pentru el unei paciente mai tinere. De atunci nu a mai aparut nimic pentru el.
In timpul lung de asteptare pacientii devin oricum tot mai slabiti. Unii intra in depresie si, in final, se sting.
Domnul Smole a fost compatibil cu fratele sau. I-a promis ca ii da din ficatul sau, apoi s-a razgandit brusc. Pacientul a stat apoi doi ani pe lista de asteptare. Salvarea nu a venit la timp. Acum o luna de zile, doi copii au ramas orfani de tata. N-a fost sa fie... spun medicii care ii vad pe acesti oameni dusi pe targa la morga, desi ar putea pleca din spital pe picioarele lor.
Reportaj difuzat de Protv în emisiunea “România, te iubesc!” din 31 martie 2012
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
