Ziarul de Duminică

Evocare/ de Nichita Stănescu

Evocare/ de Nichita Stănescu

Autor: Ziarul de Duminica

01.04.2016, 00:03 80

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, –

a piele de copil mirosea spinarea ei,

a piatră proaspăt spartă

a strigăt dintr-o limbă moartă.

 

Ea nu avea greutate, ca respirarea.

Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari

era sărată ca sarea

slăvită la ospeţe de barbari.

 

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.

Între ape, numai ea era pământ.

 

Din volumul „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română”, argument şi selecţie de Marius Chivu & Radu Vancu, editura Nemira, 2016

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO