Ziarul de Duminică

EVENIMENT / Se pregatesc milioane pentru o licitatie

EVENIMENT / Se pregatesc milioane pentru o licitatie

1. «Nud» de Camil Ressu; 2. Tablou de Marcel Iancu; 3. «Taietorul de lemne» de Camille Pissarro

18.06.2009, 14:54 234

"Nudul" lui Camil Ressu, unul dintre cele mai spectaculoase din pictura moderna romaneasca, va tine fruntea licitatiei din 25 iunie. Comparabil ca pret va fi si un tablou semnat Marcel Iancu, care se va licita de la un pret de pornire de cel putin 200 de mii de euro.

In data de 25 iunie vor fi prezentate publicului in total 150 de lucrari.
Radu Boroianu, presedintele Casei de Licitatie Artmark, spune ca
"suma la care licitam poate sa fie de mai multe sute de mii de euro, iar in cazul unor piese europene, de peste un milion de euro. Va fi o licitatie cu tablouri din arta europeana, arta moderna romaneasca si arta contemporana".
Perla licitatiei va fi insa o lucrare estimata in acest moment la trei milioane de euro. Ar putea fi un Dali sau ar putea fi la fel de bine un Delacroix, dau de inteles pe un ton misterios organizatorii evenimentului, care vor sa pastreze secretul pana in ultima clipa.
Pana acum, cel mai bine vandut tablou la o licitatie in Romania a fost unul semnat de Tonitza, cu peste 100 de mii de euro. Evenimentul s-a petrecut la licitatia din 11 decembrie 2008. Este vorba despre tabloul Fata in roz, adjudecat cu 120.000 de euro. Prin urmare, pragul psihologic de 100 de mii de euro a fost trecut.
Cat despre felul in care ar trebui sa arate cumparatorul de arta in vremuri de criza, Radu Boroianu spune ca acesta ar trebui sa fie "un om inteligent, care stie ca arta este una dintre cele trei mari valori de refugiu, dupa aur si diamante".
Cum spuneam, vedetele licitatiei vor fi cateva lucrari din Colectia Dona. Aceasta colectie este compusa, de fapt, din trei donatii: una, insumand 113 lucrari, a fost facuta de catre medicul Iosif Dona (1875-1956), in anul 1950, iar cea de-a doua, totalizand 241 de piese – de catre fiica acestuia, Maruca Dona, in 1979. In 1980, Serban Andronescu-Ghika, nepotul colectionarului, a donat statului roman aproape 200 de lucrari care au apartinut familiei.
Pictorul preferat al doctorului Dona a fost Nicolae Grigorescu, prezent in colectie cu mai multe tablouri: Femeie pe malul marii, Pe plaiul muntilor, Primavara la Campina. Se mai gasesc printre lucrariCasa singuratica, realizata de Ioan Andreescu, Padure toamna, Zavoi si claie de fan, Ghereta din Filantropia, Interiorul, Hanul parasit(Scranciobul) de Stefan Luchian, toate adevarate capodopere. Si Gheorghe Petrascu s-a numarat printre artistii indragiti de Iosif Dona, fapt ce explica prezenta in colectie a unui numar mare de panze semnate de acest autor, 47 la numar. Colectia mai cuprinde 42 de lucrari de Nicolae Tonitza, tablouri de Th. Pallady, Alexandru Ciucurencu, Francisc Sirato, Stefan Popescu, Eustatiu Stoenescu, Marcel Iancu, Petre Iorgulescu-Yor, precum si sculpturi de Vladimir Hegel, Oscar Han, Milita Petrascu.
In urma unui proces deschis de descendentii doctorului Dona, care sustin ca statul comunist a luat abuziv picturile, Muzeul National de Arta a pierdut cele 241 de tablouri donate de Maruca Dona si aflate in patrimoniul cultural national, sectiunea Tezaur. In aceste conditii, statul poate urmari lucrarile si are drept de preemptiune la achizitionarea acestora.

Mai multe amanunte despre licitatia din 25 iunie si despre piata de arta din Romania in dialogul exclusiv cu Radu Boroianu, din acest numar al Ziarului de Duminica (rubrica Interviu).
 

ULTIMA ORA
Tabloul "Taietorul de lemne" (foto 3), realizat de Camille Pissarro, cea mai pretioasa opera de arta scoasa la vânzare in România, evaluat la o suma cuprinsa intre 4 si 6 milioane de euro, va fi scos la licitatie, pe 25 iunie, la Bucuresti, de catre Casa Artmark. Licitatia de Vara a Casei Artmark va avea loc joi, 25 iunie, la Hotelul JW Marriott din Bucuresti, incepând cu ora 19.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO