Cu prilejul uneia dintre intrevederile noastre, Celibidache s-a exprimat elogios la adresa maestrului Antonin Ciolan, primul sau profesor de dirijat. Evocarea mi-a produs o mare bucurie, deoarece Ciolan fusese si profesorul meu de dirijat la Conservatorul din Cluj. A vorbit in termeni elogiosi despre el, despre scoala lui, despre notiunile fundamentale pe care le-a dobandit de la acesta. Lucru destul de rar in discursul lui Celibidache, care le facea tot timpul reprosuri confratilor de breasla. Faptul este cunoscut si nu o data a provocat comentarii acide. Sunt insa dator sa recunosc ca aprecierile critice formulate erau, in buna parte, fondate. Spun aceasta deoarece consider ca Celibidache este primul, daca nu singurul, care a inteles ca profesiunea noastra, rostirea muzicala, este legata indisolubil de fenomenele care ne inconjoara.
L-am cunoscut cu prilejul unui concert in sudul Italiei, la Festivalul de Vara de la Taormina. Stiam ca undeva, in arhipelagul insulelor Lipare, Celibidache avea o resedinta de vara, unde mergea in vacanta impreuna cu familia. Am plecat cu o scrisoare de recomandare de la maestrul Ciolan, care traia pe vremea aceea. Toti italienii stiau ca acolo, pe insula, locuieste Il Maestro. Mi-am permis sa-i trimit inainte o telegrama in care ii spuneam cum ma cheama, ce-am studiat si al cui elev sunt. Apoi, am riscat o plimbare pana acolo. Am luat o masina care m-a dus pe niste serpentine abrupte, pentru a ajunge in varful insulei, unde isi avea Celibidache resedinta. Nota bene: intreaga constructie, de o eleganta rafinata, era in cel mai autentic stil romanesc. Maestrul m-a primit amabil, m-a chestionat cateva minute, dupa care m-a invitat intr-un soi de hangar urias, care am inteles mai tarziu ca era un fel de laborator de lucru, cu tot felul de aparate, si am inceput sa discutam: Ce-am dirijat? Ce-mi place mai mult? I-am spus cateva titluri mai vechi si mai noi, precum si faptul ca din vremea studiilor mele in Franta am ramas cu o disponibilitate speciala pentru muzica impresionista: Debussy, Ravel. Ce stii? m-a intrebat. Marea o stii? Sigur, am raspuns. In acel moment, a luat o hartie de portativ, o rigla si un creion si m-a asezat la o masa. Scrie din memorie partitura lui Debussy, mi-a spus scurt si m-a lasat singur. Peste aproape o ora a revenit, s-a uitat peste umarul meu si a adaugat: Bine, multumesc. Hai sa vedem ce doresti. I-am raspuns ca as vrea un singur lucru: sa invat cat mai multe din stiinta sa in domeniul artei dirijatului. A inceput sa rada, a devenit dintr-o data mai prietenos, si din acel moment m-a acceptat in cercul invataceilor sai. A trimis imediat o scrisoare de recomandare lui Pompiliu Macovei, care conducea pe atunci Ministerul Culturii, scrisoare in care spunea ca subsemnatul "pare a justifica cele mai optimiste sperante, drept pentru care va rog sa nu ezitati in a investi in dezvoltarea culturala a tanarului". Motiv pentru care am fost trimis de statul roman sa-l insotesc pe Celibidache...
Am plecat la inceput la Stockholm, unde maestrul pregatea o serie de concerte cu Orchestra Radio, apoi la Paris, la ORTF, unde a dirijat un alt ciclu de concerte, si la Praga. A urmat M?nchen, unde Celibidache nu era inca director, ci doar dirijor-oaspete. In toate aceste locuri am asistat, impreuna cu alti circa 20 de tineri bursieri romani si din diferite tari ale lumii, la repetitiile si concertele sale. Aceasta a fost scoala noastra. Am incercat sa intelegem ce inseamna muzica si cum se prepara discursul muzical, sa patrundem in anatomia acestuia. Maestrul repeta cu un calm desavarsit, pana la epuizare, si era urmat cu stoicism de ansamblurile respective. Il urmaream fie din sala, fie de langa grupul de corni sau de percutie, pentru a-l putea vedea si din fata, si din spate. Si acest fapt era extrem de interesant. Fiecare astfel de repetitie incepea pentru noi dimineata la ora 7, cu exercitii de yoga. Dupa momentul de relaxare, ne apucam sa pregatim gestul dirijoral ce urma sa oglindeasca anumiti timpi, anumite dinamici. Si primeam niste explicatii atat de firesti, incat ma intrebam cum de nu intuisem pana in acel moment asemenea lucruri. In dupa-amiaza fiecarei repetitii, ne revedeam la un colocviu despre ceea ce s-a intamplat in ziua respectiva, prilej cu care fiecare dintre noi primea nu indemnul "Fa ca mine!", ci raspunsul la intrebarea "De ce trebuie facut asa?".
Celibidache a fost suma a tot ceea ce am dobandit, deoarece el mi-a dat "furculita si cutitul" profesiei mele. Era de o bunavointa si de o dragoste fara egal fata de muzica, fata de toti cei care manifestau interes pentru viziunea lui asupra actului artistic. Nu accepta compromisul! Imi amintesc ca eram la M?nchen, in primul dintre programele pe care le facea ca viitor director general al Orchestrei Filarmonice si repeta Rapsodia spaniola de Ravel. Asistam la repetitii de langa grupul de corni. Intr-una dintre parti, care debuteaza cu o miscare fluenta, dar destul de rapida, germanii, in bunul lor spirit de ordine, dadeau un mic accent la fiecare inceput de masura, pentru a ordona discursul muzical. Acest mic accent era exact lucrul care nu trebuia sa se intample in cazul acelei parti din Rapsodie. Celibidache se dadea de ceasul mortii sa-i convinga sa cante fluent, fara acel accent. Se inrosea, explicandu-le; iar uneori mai scapa o vorba-doua in romaneste, replici nereproductibile. La care cornistul ma intreba in germana: Ce zice? Ce zice?. E in regula, i-am raspuns, va lauda...
Celibidache nu a facut turnee in America cu orchestre americane deoarece pretindea zece repetitii la doua concerte. "Pai, mai bine facem doua repetitii si zece concerte", i-ar fi spus oamenii practici de peste Ocean, pentru care repetitiile inseamnau cheltuieli, iar concertele - incasari. E o chestiune de mentalitate mai pragmatica de abordare a actului artistic. Eu mi-am permis sa-i spun ca am incercat acolo unde lucrez, la Cluj, sa aplic dupa puterea intelegerii si a talentului meu unele principii pe care le-am invatat de la el. Cert este ca, atata vreme cat Filarmonica a functionat la Casa Universitarilor, orchestra avea o virtuozitate a rostirii muzicale care o facea cautata de personalitatile muzicale ale Europei. Fiind la Bucuresti, l-am invitat si pe el si mi-a zis: "Dragul meu, este atata munca pentru a armoniza acel grup de mari talente care canta fiecare in felul sau...". Se referea la realizarea unei conceptii unitare a colectivului. Nu a mai ajuns niciodata la Cluj...
Au ajuns insa alti oaspeti de seama, care au facut ca orasul nostru sa nu ramana un simplu punct geografic pe harta Europei, ci sa fie un adevarat centru de cultura. Pe scena vechiului sediu au concertat, printre altii, Carlo Zecchi in dubla ipostaza, de acompaniator al marelui violoncelist Enrico Mainardi si de dirijor. Apoi dirijorul Maurice Handford, Carlo Felice Cilario, Monique de la Brouchelerie, una dintre cele mai mari pianiste ale lumii, de la care ne-au ramas cuvinte de pretuire extrem de emotionante si care, din nefericire, a sustinut la Cluj ultimul concert al vietii sale, suferind un nefericit accident in drumul spre Iugoslavia. Impreuna cu orchestra noastra au cantat Igor Oistrah, Sviatoslav Richter, Monique Haas, care a interpretat multa muzica contemporana, inclusiv compozitii ale sotului ei, Marcel Mihalovici. Odata cu aparitia Festivalului Toamna Muzicala Clujeana, initiat de Sigismund Toduta in 1964, pe podiumul Casei Universitarilor s-au perindat alti mari solisti si dirijori. L-as aminti pe Yehudi Menuhin, care, venit in fruntea unei orchestre din Budapesta, a ramas impresionat de viata muzicala a Clujului. Ne-am despartit cu promisiunea de a reveni la pupitrul Filarmonicii noastre. Din pacate, destinul a facut sa plece dintre noi inainte de a-si putea indeplini promisiunea...
Am intors si noi vizitele oaspetilor nostri si am participat la manifestari internationale. Cu cativa ani in urma, Mihai Brediceanu si orchestra noastra au interpretat la Festivalul de la Lucerna opera Oedipe de George Enescu in versiune concertanta. As mai aminti Festivalul Toamna Varsoviana, unde Filarmonica din Cluj a participat sub conducerea unui mare muzician contemporan, Witold Lutoslawski. El a venit la Cluj si a dirijat orchestra Filarmonicii Transilvania intr-un concert cu lucrarile sale: Muzica funebra, Concertul de violoncel si Concertul pentru orchestra. La o saptamana dupa aceea, orchestra a plecat la Festivalul Toamna Varsoviana, al carui presedinte muzical era Lutoslawski, si a prezentat un concert de succes sub bagheta sa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
