Ziarul de Duminică

Dubla cetăţenie artistică: tăietura celor şapte decenii/ de Aurelia Mocanu

Psihologia refugiului şi dezrădăcinarea culturală, problemele de inserţie, asimilare şi recunoaştere profesională au fost severe pentru generaţiile de artişti născuţi în prima jumătate a secolului XX. Experienţa exilului a avut pentru ei un dramatism şi o complexitate culturală generate de funcţionarea rece a Cortinei de Fier. Anul '89 provoacă dezgheţul graniţelor, iar prototipul pentru reasimilarea valorilor româneşti din exil devine Paul Neagu, sculptorul englez de origine română, intrat şi el în panteonul european în 2004.

Decisivă în carieră sculptorului sticlar franco-român Matei Constantin Negreanu (n. 1941) a fost fuga-exil în Occident, declanşatoare de supramotivaţie profesională. Aşa a ţâşnit diversitatea inovatoare ‒ formală şi tehnologică ‒ în domeniul artei sticlei şi, în final, consacrarea deplin internaţională. Anul 2011 este un reper memorialistic pentru acest artist complex al scenei franceze. Se împlinesc 30 de ani de la răsturnarea cupei: în 1981, Matei Negreanu s-a exilat la Paris din marasmul ceauşismului. Şi-a dirijat experienţa a 40 de ani de viaţă şi de scenă artistică bucureşteană spre o decizie profesională dârză. După nici patru ani în diaspora, din experienţa şi falimentul fabricii de sticlă de la Portieux s-a ivit, din pure constrângeri, originalitatea feliilor de geam lipite şi sablate în creşteri de val ‒ întâia marcă "Negreanu". Artistul şi-a construit cu tenacitate un nume profesional în domeniul sticlei de artă (verrerie, glass art), încât, în 1993, conservatorul Centrului Sticlei de la Muzeul Artelor Decorative din Paris i-a girat o monografie. Dar Negreanu nu-i uită pe mentorii români şi pe cei care l-au sprijinit profesional: sculptoriţa Zoe Băicoianu, pictoriţa-pedagog Lucia Ioan, ceramistul George Tiutin şi colega de exil şi de expresivitate a sticlei, Monica Damian.

Siliciului vitrifiat deţine splendorile sale genuine din estetica astrelor şi meteoriţilor: puritate, luminozitate, transparenţă-opalescenţă, culoare-lumină, maleabilitate totală dar şi expresivităţi de tăietură şi ciobire. De aceea devine obligatoriu să translezi-transfigurezi pasta sticloasă dinspre natură spre regnul artei. În anii '90, lui Negreanu i-a venit pofta de a ciopli cristale de sticlă optică. Atacul blocului de sticlă de tip Corning cu dalta sau fierăstrăul electric livrează cel mai insolit portet surprins foto într-un atelier de sticlar: Matei purtând căştile de antifonare ale halelor cu ciocane pneumatice. Cariera artistică i-a devenit o tăietură transparentă prin destinul generaţiei sale. Este vorba despre o coacere târzie, dar cu bune arpegii pe mai multe expresii artistice. Vecinătăţi i-au fost, la începuturi, scenografia şi moda. Desenul analitic i-a tapetat continuu atelierul, iar acum, tot mai des, pictura de abstracţie liberă îi acompaniază voiajele australe.

Sticlarii, în genere, sunt tăcuţi, pricepuţi, inspiraţi şi misterioşi. Lucrează la incandescenţă, la propriu şi la figurat. Căci la gura cuptorului magmatic trebuie să intuieşti tocmai clipa privilegiată când îngheţi forma. Trebuie să ai o altfel de incandescenţă în decizie. Supui frumuseţea intrinsecă a sticlei, cea care are seducţia materică fulgerătoare. Dar Negreanu a fost identificat drept casseur-ul vehement al gustului burghez pentru tehnologia sticlei graţioase. A substituit bucolicul cu hybris-ul în acest material străvechi al artei. A radicalizat gesturile sticlarului, deloc confortabile în sine, întru violenţa cioplirii. De două decenii i-a fost atribuită trecerea la alt nivel de expresivitate, dramatic sculpturală, în creaţia de sticlă. Dar Matei Negreanu nu-şi declamă, de fapt, un nou regn coroziv prin sticla cioplită. Refuză pragul urât-grotescului sarcastic ca panaş al interesantului. Chiar dacă sablează şi muşcă transparenţa, artistul iubeşte lumina, puritatea şi frumuseţea sticlei. Pulsiunea lui este să rănească cristalul pentru a provoca o tăietură vie, o dezordine luminoasă de refracţie. Atunci debridează şi despleteşte duritatea pură. Caută carnalul sticlei prin ciobire. Drept argument, familia de forme metabolic organice, pe care artistul nu a abandonat-o niciodată, de la Valuri şi Aripi lamelare la Indefinibile şi Figuri libere. Pe lângă tectonica, mai recentă, a Caselor şi cea, din anii ᾽80, a mobilierului din lamèle stratificate, Negreanu concepe calupuri armonioase de sticlă pe o gamă senzualistă. Realizate prin suflare, turnare, coacere de pastă, formele turgescente pot primi ferecături de benzi de plumb, plasticităţi de intruziuni şi, neapărat, blicuri colorate. Sunt piese carnale şi fluide cu adâncuri colorate, pigmentate parcă plasmatic. Ele dialoghează cu clisura, ciobirea, frângerea, răzuirea. Cum poate oare sticla lui Negreanu să conseve vuietul falezei cu Spuma valurilor peste Carcasele unui cimitir marin transparent? Din Fricile orbitoare ale luminii conţinute de sticlă s-a născut relaţia lui personală cu rana îmblânzită a ciobului pe carne. Un bulgăre de sticlă brută rămas în cuptorul răcit poate deveni lesne obiect de contemplaţie. Materiile prime şi chiar deşeurile meşteşugului sticlei sunt fascinante în sine. De aceea trebuie escaladate artistic, cu un efort şi o pricepere care au parcurs milenii în această practică a decorativului. Iar în modernitatea târzie calităţile estetice ale pastei oprite din incandescenţă pot fi interogate prin retorsiune. Pot fi contrariate, dejucate şi conjugate cu toate mixturile alcătuirilor plastice din vizualul contemporan.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.