Ziarul de Duminică

Divorţ, furturi şi acuze/ de Stelian Ţurlea

Divorţ, furturi şi acuze/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

25.07.2013, 23:59 68

John Grisham este un prolific foarte cunsoscut scriitor american care scrie cel puţin un roman pe an, a fost tradus pe toate meridianele şi se bucură pretutindeni de un succes enorm. Multe dintre romanele sale au fost adaptate pentru cinematograf. În româneşte i-au fost traduse la Editura RAO cel puţin 19 thrilleruri juridice excelente, două romane umoristice, o carte de povestiri, o carte de nonficţiune şi trei romane pentru tienri. De acestea din urmă ne vom ocupa în acest număr. E vorba de romane mistery de calitate, recomandate tuturor adolescenţilor şi tinerilor, care ar putea fi, după lectura acestor cărţi, atraşi de literatură, măcar pentru acest gen de scriere. Un fel de thrillere pentru adolescenţi.

Sunt trei romane care îl au drept erou pe Theodore Boone, un puşti de 12,13 ani -

„Puştiul avocat”, „Răpirea” şi „Acuzatul”.  Băiatul este fiul unor avocaţi foarte ocupaţi fie cu procesele imobiliare, tatăl, fie cu divorţurile, mama, nepotul altui avocat dat afară din barou după ce a făcut o boacănă, dar care îl ajută cât poate acum pe nepot, în calitate de bunic. Oraşul acţiunii – Strattenberg, o aglomerare mică în care oamenii se cam cunosc între ei, dar cu taote acestea tot se mai întâmplă fărădeligi, încât şi avocaţii şi tribunalul au mult de lucru. Mai există şi un tribunal al animalelor, unde băiatul îşi exersează cu succes calităţile de avocat.

În acest al treilea roman cu Theodore Boone, are loc un jaf la un magazin de electronice, de unde se fură multe telefoane mobile şi tablete, iar Theo este acuzatul principal, din moment ce în vestiarul său de la şcoală se găsesc o parte din bunurile furate. Cumva cheia i-a fost sustrasă şi spărgătorii au avut acces şi la vestiarul lui. Puştiul avocat va face tot ce-i stă în putinţă, cu ajutorul prietenilor şi al bunicului, să-şi demonstreze nevinovăţia, să-i afle pe făptaşi şi, mai ales, motivul acestora care îl pune pe Boone pe gânduri. Mama sa a fost avocatul mamei celor doi spărgători, cam de o vîrstă cu Theo, în procesul de divorţ în care a obţinut, firesc, custodia băieţilor, care voiau cu tot dinadinsul să rămână cu tatăl. Nimeni nu a ţinut cont sau nu şi-a dat seama de asta, iar băieţii au vrut să se răzbune.

O poveste nu doar plină de mister, ci şi de morală.

 

John Grisham - Al treilea caz al lui Theodore Boone. Acuzatul. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Bogdan Olteanu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO