Colecţia îngrijită la Editura ART de Laura Albulescu continuă săne surprindă cu cărţi incitante, din cel mai diverse domenii,semnate de cercetători sau scriitori de prestigiu.
Pascal Picq, Laurent Sagart, Ghislaine Dehaene, Cecile Lestienne- Cea mai frumoasă istorie a limbajului. Traduceredin limba franceză de Luminiţa Brăileanu. O carte necesară pentruînţelegerea limbajului, fără de care civilizaţia nu ar fi fostposibilă. Un volum complex, dar prietenos, în care antropologia,lingvistica, filosofia şi neurobiologia încearcă să pună cap la capunul dintre cele mai complicate puzzle-uri.
Nu ne putem lipsi de el ca să ne organizăm gândurile, să neîmpărtăşim ideile, să comunicăm, să iubim, să visăm. Limbajul estecu siguranţă un atribut unic al omului, o aptitudine atât denaturală încât uităm cât este de excepţională, de fapt. Fiecarefiinţă umană se naşte aptă pentru vorbire, însă mai întâi trebuiesă înveţe să o facă. Ce bricolaj al evoluţiei a dus, la unmoment dat, în negura vremurilor, la apariţia limbajului? Cum seexprimau strămoşii noştri? Exista odinioară o singură limbă, unauniversală? De ce s-au diversificat apoi limbile pe pământ? Cumreuşeşte puiul de om, această veşnică minune, să re-înveţe săvorbească, cum recunoaşte cuvintele, ce se întâmplă în creierullui? Descoperirile uluitoare făcute de antropologi, lingvişti şineurobiologi ne permit acum să o luăm pe urmele limbajului începândcu primele fosile. Trei mari cercetători îşi trec unul altuiaştafeta în acest volum, pentru a depăna, într-un dialog peînţelesul tuturor, una dintre cele mai frumoase poveşti alenoastre, şi cu siguranţă cea mai aparte.
Pascal Picq este paleoantropolog, profesor la Collège de France,autor a numeroase lucrări despre preistorie şi evoluţiahominizilor, strămoşii omului.
Laurent Sagart este lingvist, director de studii la Şcoala destudii superioare în ştiinţe sociale din cadrul CNRS. Specialistrecunoscut internaţional în evoluţia limbilor, pledează pentruplurilingvism, fiind un mare apărător al diversităţii limbilor.
Ghislaine Dehaene este pediatră, directoare de studii la secţiade neuro imagistică cognitivă din cadrul CNRS. Specialistă înstudiul limbajului la sugari, imaginează şi pune în practicăexperienţe menite să "arate" creierul pruncilor în acţiune, sondândcapacităţile de înţelegere şi comunicare la vârste foartefragede.
Cécile Lestienne este ziaristă.
J
ean Amery - Despre îmbătrânire. Traduceredin limba germană şi note de Alexandru Al. Şahighian. Un eseuesenţial despre complexitatea unui fenomen a cărui descifrare aconstituit dintotdeauna un Graal al umanităţii: îmbătrânirea.
Ne vom întâlni deseori aici cu omul care îmbătrâneşte - cufemeia sau cu bărbatul care îmbătrâneşte -, şi el ni se va arăta înfelurite ipostaze, în deghizări multiple. Aici îl vom recunoaşte pecel ce îmbătrâneşte ca pe o figură familiară dintr-o operăliterară, colo va fi o pură abstracţie izvorâtă din putereaimaginaţiei, pe când în alte locuri în el se va contura figuraautorului scrierii de faţă. Vom vedea cum omul care îmbătrâneşteabia a împlinit patruzeci de ani, căci, în anumite împrejurări,procesul pe care căutăm să-l descriem aici se anunţă încă detimpuriu.
În alte cazuri, va apărea ca un om aflat în cel de-al şaseleadeceniu de viaţă, care, prin urmare, conform unei obiectivităţi vagstatistice, e într-adevăr pe cale să devină un bătrân. Aici, undene interesează existenţa şi scurgerea timpului, el va apărea dreptun om care abia a împlinit cincizeci de ani, dar care, fireşte,prin moartea-i timpurie, va justifica astfel faptul că la vârstaasta el deja se simţea ca un om care îmbătrâneşte, şi din aceastăpricină va trebui considerat ca atare.
Dăm peste el tocmai când a ajuns la o recepţie matinală, pentruprima oară iar după mulţi ani, căci a părăsit demult bâlciuldeşertăciunilor la care cândva participa ca actor. Poartăredingotă, merge foarte drept, are o ţinută încă bună, chiar dacăpieptul şi burta i se bombează destul de nefiresc, dubios chiar.Părul negru şi des care-i ajunge până pe ceafă şi mustaţa încă nuşi le-a cănit, dar faţa palidă ce se iţeşte deasupra guleruluiînalt e încremenită ca o mască de ceară, iar ochii de o nostalgieorientală n-au pic de strălucire, sunt afundaţi în umbra unorcearcăne adânci albăstrii.
JeanAméry (1912-1978), născut Hans Mayer, a fost unimporant eseist de origine austriacă, mare parte din opera sa fiinddedicată experienţelor trăite în timpul celui de-al Doilea RăzboiMondial şi explorării conceptelor de evreu şivictimă. A studiat literatura şi filosofia la Viena, Amérya fost, de asemenea, implicat în mişcările de rezistenţăanti-naziste din Belgia, acţiuni care l-au trimis în lagărele deconcentrare, suferind îndelungate torturi din partea Gestapoului.După Auschwitz şi Buchenwald, a fost eliberat în 1945, laBergen-Belsen. Una dintre cele mai importante cărţi ale sale esteLa limitele minţii: Reflecţiile unui supravieţuitorasupra Auschwitzului şi realităţilor sale. Alte volumeimportante sunt Despre îmbătrânireşiDespre sinucidere: discurs despre moartea liberaleasă, ambele în curs de apariţie la Editura ART.
În 1978, Améry s-a sinucis printr-o supradoză de somnifere.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
