Ziarul de Duminică

Despre traume/ de Tudor Călin Zarojanu

Despre traume/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

25.04.2014, 00:23 190

Am pomenit la un moment dat, public, traumele pe care poporul român le-a suferit în cei 45 de ani de ideologie comunistă. Nu le-am nominalizat, era o menţiune în treacăt. Ulterior, un prieten m-a întrebat la ce traume mă gândeam. Cunoscându-l, ştiam că întrebarea era uşor provocatoare, adică, măi, nene, ce aşa mari traume ne-au lovit!?

M-am gândit însă cu seriozitate la subiect şi îi răspund acum aplicat:

 

1. Distrugerea simţului de proprietate; ce-i al tuturor, nu e al nimănui  şi va fi tratat ca atare: vezi cum arată strada sau scara unui bloc – spre deosebire de interiorul majorităţii apartamentelor şi al caselor;

 

2. Distrugerea spiritului de concurenţă; cantonarea în inerţie; ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim; nu contează ce faci, tot banii ăia îi primeşti; iniţiativa, inovaţia etc. nu au valoare sau chiar îţi aduc necazuri; absenţa concurenţei este unul dintre motoarele cele mai puternice ale nostalgiilor, de pildă în lumea spectacolului: cântăreţi care nu aveau a se confrunta decât între ei s-au trezit după 1989 în concurenţă directă cu toate marile vedete ale lumii, multe dintre ele ajunse în România; una e să-mparţi scenele şi banii cu de-ai tăi şi cu totul alta să te lupţi cu Bon Jovi;

 

3. Deformarea morală,impunerea filozofiei „fiecare pentru sine”: nu contează dacă se găseşte sau nu unt, câtă vreme EU fac rost de unt;

 

4. Distrugerea spiritului social, al acţiunilor de grup – urmare a interdicţiilor (exprese sau implicite) de organizare; din acest motiv nu avem încă şi nu vom avea multă vreme o adevărată societate civilă;

 

5. Atrofierea responsabilităţii; într-un sistem dictatorial eşti silit să ceri multe aprobări pentru orice; această obligaţie este enervantă, birocratică etc., dar te scuteşte în mare parte de răspundere;

 

6. Inculcarea sentimentului vinovăţiei generale: toţi am trăit în sistem, toţi am închis ochii, deci toţi suntem vinovaţi; s-au făcut mari eforturi (după 1989) pentru a şterge nuanţele: una e vina de-a nu fi fost erou, alta – de-a fi fost politruc; una e vina strungarului – alta a directorului etc.

 

7. Inculcarea sentimentului colaboraţionismului general:  în anii din urmă s-a spus cu subiect şi predicat „toţi am turnat”. Este o minciună grosolană; cu toată dezvoltarea faraonică a sistemului de supraveghere, doar un mic procent dintre români au colaborat cu acesta.

 

8.Deprofesionalizarea: având un foarte slab acces la documentare şi prea puţine contacte cu colegii de breaslă străini (un prieten spunea, în anii 80, pe bună dreptate: „Noi nu că nu facem ce fac ei, dar nici nu ştim ce fac ei!”), românii din multe domenii (depun mărturie pentru informatică şi metalurgie) au rămas înapoiaţi profesional – este unul dintre lucrurile cel mai greu mărturisibile, dar s-a dovedit cu vârf şi îndesat în competiţia liberă cu produsele şi serviciile din alte ţări;

 

9. Crearea „omului de tip nou”, prin două măsuri principale: a. dislocarea şi schimbarea profilului antropologic, etnografic şi profesional al unor mari mase de locuitori ai mediului rural, aduşi la oraş de dragul industrializării forţate şi deveniţi o clasă de oameni care nu mai sunt ţărani, dar nici n-au devenit cu adevărat orăşeni – sunt un hibrid şi de aceea iubesc, între altele, un tip de muzică, manelele, care şi ea e un hibrid; b. afectarea profilului psihologic al majorităţii românilor, cu efect pe termen lung, prin cuibărirea fricii (şi azi mulţi români maturi în decembrie 1989 se tem atavic de autorităţi) şi a tuturor celorlalte sentimente care au dominat perioada comunistă, unele pomenite mai sus.

Mă tem că lista e mai lungă...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO