Ziarul de Duminică

Departamentul prostituţiei (V)/ de VT Morogan

Departamentul prostituţiei (V)/ de VT Morogan

ÎN IMAGINE: Autorii: Viorica şi Teodor Morogan

Autor: V.T. Morogan

16.11.2012, 00:04 107

Un ciocănit discret a destrămat liniştea profundă care domnea în biroul profesorului Reinhart Hesse, directorul ştiinţific al proiectului Blue Bird. Bărbatul cu păr şaten, ondulat, aşezat în singurul fotoliu din încăpere, a ridicat ochii de culoarea oţelului din carte şi a privit ceasul de pe perete. Era ora 23,15. Şi-a întors privirea mirată spre uşă şi, cu toate că nu aştepta pe nimeni la ora aceea târzie, a spus cu ton decis:

- Intră.

Un bărbat scund, vânjos, cu capul în formă de ou a închis fără zgomot uşa în urma lui, a făcut câţiva paşi şi s-a oprit brusc în conul de lumină proiectat de lampadarul din spatele fotoliului în care stătea profesorul Hesse.

- A! Tu erai, Mountjoy! a exclamat Reinhart Hesse şi, nu fără o oarecare neplăcere, a pus cartea deschisă pe măsuţa din dreapta lui.

Chipul celui care tocmai intrase în cameră era ciudat. Deşi colaborau de mulţi ani, Hesse nu reuşea să învingă repulsia pe care i-o stârnea. Un chip de un alb nefiresc, pielea foarte întinsă, ca le rechini, pe osatura craniului, ochii, lipsiţi de sprâncene şi gene, privind fără expresie, ca două bile de porţelan albastru. Gura mare, cu buze subţiri, fără contur, părând mai curând o fantă, amplifica senzaţia neplăcută de animal de pradă. Robert Mountjoy era eminenţa cenuşie a bazei de la Bou-Azzer şi iniţiatorul proiectului Blue Bird. Nimeni nu cunoştea cu exactitate care era poziţia ocupată de acesta în cadrul serviciului de informaţii. Circulau zvonuri bizare despre el, reuşind să-i tulbure chiar şi pe agenţii experimentaţi care lucrau la bază. Profesorul Hesse nu era însă interesat de zvonuri, pe el îl interesa activitatea de cercetare, iar Mountjoy nu era de loc zgârcit, din contră. Singurul lucru care-l deranja pe Reinhart Hesse era urâţenia acestuia. Reinhart Hesse admira frumuseţea, armonia, poezia, muzica. Urâţenia îl deprima. El însuşi era un bărbat înalt, bine făcut, cu trăsături regulate şi mişcări elegante. Era şi puţin poet.

- Ia loc, a ordonat profesorul Hesse şi a făcut un gest cu mâna spre un scaun aflat în afara conului de lumină, scăpând astfel de priveliştea neplăcută pe care i-o oferea vizitatorul nocturn. Vrei să bei ceva? a întrebat nu tocmai convins.

- Un whisky, te rog.

Reinhart Hesse s-a ridicat agil din fotoliu şi s-a îndreptat cu mişcări elegante spre dulăpiorul situat într-unul din colţurile încăperii. A turnat whisky într-un pahar şi vin alb într-altul, apoi, după ce a depus paharul în mâinile albe şi reci ale oaspetelui, s-a reaşezat în fotoliu şi a început să guste din vinul german, demi-sec, pe care şi-l procurase de la o podgorie din Bavaria.

- Pot să-ţi fiu de folos cu ceva? a întrebat profesorul după un timp.

- Aş dori să ştiu ce crezi despre dispariţia lui McGeen şi a lui McRory şi dacă, eventual, s-au luat măsuri pentru a fi găsiţi, a răspuns Robert Mountjoy pe un ton sec. Ambii sunt colaboratorii tăi şi eşti responsabil pentru acţiunile lor, nu-i aşa?

Tonul vizitatorului l-a iritat pe Reinhart Hesse. Cum îşi permitea să i se adreseze în felul acela nepoliticos? La o oră atât de înaintată, deranjându-l în propriul birou, în timpul lui liber. S-a abţinut totuşi şi a răspuns destul de rece:

- Dragă Mountjoy, nu este cazul să intri în panică. McGeen şi McRory sunt liberi până mâine dimineaţă. Ce te face să crezi că au dispărut?

- Am motivele mele ...

- Ce motive? l-a întrerupt Hesse şi l-a privit sfidător.

"Imbecilul ascunde ceva!" a exclamat în gând, simţindu-se din ce în ce mai iritat. Bineînţeles că ştia şi el că cei doi colaboratori ai săi dispăruseră. Ştia şi unde se aflau, măsurile le luase deja, dar nu avea de gând să le discute cu Mountjoy. Soarta celor doi îl privea doar pe el. Erau subalternii lui. Patrick McGeen îl dezamăgise teribil. Avusese simpatie pentru el. Era un bărbat frumos, nu ca pocitania din faţa lui. Foarte competent ca psiholog şi cultivat ...

- Nu pot să-ţi spun. Strict secret, i-a întrerupt gândurile vocea metalică a lui Mountjoy. Trebuie să-i găsim, să-i aducem înapoi la bază şi să-i interogăm. Nu pot să-ţi spun mai mult. Trebuie luate măsuri.

"Imbecilul!" a exclamat din nou în gând Hesse. "Secretul lui Polichinelle!" Ca şi cum el nu ştia cu ce se ocupau cei doi în ultimul timp. În fine, nu ştia exact cu ce, dar oricum era ceva împotriva planurilor lor. Agentul care-l urmărise pe Jaques Brunell, după întâlnirea de Vineri cu americanul Kevin, continuase supravegherea şi descoperise cuibul conspiratorilor din Agadir, cuib în care se aflau şi McGeen şi McRory. Îi telefonase în cursul după-amiezii şi îl informase despre grupul celor aflaţi acolo, iar el îl contactase pe Nabil. Miercuri noapte, totul va fi rezolvat. Încă un atentat al fundamentaliştilor, atentat în care şapte europeni îşi pierd viaţa.

- Cred că te pripeşti, a spus profesorul Hesse. Probabil, cei doi se află încă la Casablanca. În vreun bordel. În ultima lună nu au avut nici un weekend liber, aşa încât poţi să-i înţelegi, nu?

- Iar eu cred că eşti prea nonşalant, a mormăit Robert Mountjoy. Cei doi au fugit. Ştiu sigur asta. Trebuie să iei măsuri, a încheiat sec acesta.

Reinhart Hesse s-a înroşit la faţă şi a spus cu voce tăioasă:

- Ştii ceva, Mountjoy! Dacă eşti atât de sigur, atunci trebuia să iei tu măsurile necesare, nu să mă deranjezi pe mine la miezul nopţii. Eu nu sunt sigur aşa încât, pentru moment, nu voi face nimic. Te rog să mă laşi singur. Sunt obosit. Vreau să mă culc.

Bărbatul scund, cu aspect de rechin, s-a ridicat brusc în picioare şi, fără a-şi lua rămas bun, a părăsit încăperea, trântind uşa cu zgomot în urma lui.

"Imbecilul!" a exclamat a treia oară în decurs de jumătate de oră profesorul Hesse şi, oftând, s-a ridicat din fotoliu. S-a dus la dulăpior şi a umplut din nou paharul cu vin. A început apoi să măsoare încăperea cu paşi mari în timp ce sorbea din pahar. Robert Mountjoy îl iritase peste măsură. Nu era de ajuns că arăta dezgustător, dar era şi neloial, lucra pe la spatele lui, deţinea secrete şi începuse să-l trateze ca pe un subordonat pe el, Reinhart Hesse, o somitate în lumea psihiatrilor. Îl ura şi pe Patrick McGeen. Îl considerase prieten, aproape egalul lui, îi admirase frumuseţea şi inteligenţa, iar acesta îl trădase pentru nu se ştie ce cauza pierdută dinainte. Şi el, care crezuse că Patrick era interesat de ştiinţa pură, de frumuseţea "jocului cu mărgelele de sticlă". "Da. Trebuie să accept singurătatea. Spiritele superioare sunt singure. Nu au nevoie de nimeni. Îşi ajung lor însuşi. Nu au nevoie nici măcar de Dumnezeu! Adevărul, doar adevărul ştiinţific contează! Iar eu mă număr printre aceste spirite. Voi trăi singur", a decis Reinhart Hesse în gând şi s-a reaşezat în fotoliu.

Din volumul în pregătire la Crime Scene Publishing

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO