Ziarul de Duminică

Departamentul prostituţiei (I)/ de V.T. Morogan

Construcţia înaltă din sticlă şi aluminiu strălucea în lumina puternică a amiezii, profilându-se ca o săgeată argintie pe cerul albastru, fără urmă de nor. În această clădire cu o arhitectură străină locului, situată pe strada Avenue Tadla, stradă care despărţea Cartierul Agdal de pădurea Hilton, la etajul 17, se afla Biroul Antiterorism din Rabat al Interpolului.

Doi bărbaţi priveau concentrat o hartă electronică, proiectată pe un ecran care acoperea un perete întreg.

- S-au despărţit, a spus unul dintre bărbaţi cu glas precipitat. A părăsit Piaţa Zayan. A ieşit din Medină şi traversează acum strada Istiglal, a continuat acesta să-şi informeze colegul.

- Se duce în zona comercială Bin Al Aswar, a comentat celălalt bărbat. Ar fi un loc potrivit, dar din păcate nu i-am trimis încă fotografia omului nostru. Am calculat greşit. Am crezut că se va duce în port să-şi recupereze maşina din parcare. Merde!

- Nu te enerva. Va trebui să se întoarcă la maşină. Cel puţin aşa sper ...

- Îi trimit chiar acum fotografia lui Nabil.

Cei doi bărbaţi au continuat să urmărească concentraţi punctul luminos, de culoare oranj, care se deplasa lent, fără grabă pe harta de pe perete. După un timp, destul de îndelungat, primul bărbat a exclamat:

- Idiotul se plimbă!

- Mă întreb cum de nu-i este cald, a spus celălalt. La Essaouira, au fost anunţate 37 de grade astăzi. Uite! S-a plictisit. Vezi? Trece pe lângă palatul Desdemona. Sunt sigur că se duce în port. A ajuns în Piaţa Moulay Hassan. Iar a încetinit. Poate că vrea să mănânce ... Nu este un loc bun pentru noi. Prea puţină lume. Să-l ia dracul de american! Tânjeşte precis după un hamburger! Se simte dezrădăcinat ...

Cei doi au continuat să supravegheze harta cu un aer iritat întipărit pe faţă. Punctul luminos nu se grăbea. Trena. Se mişca puţin, apoi se oprea şi încă puţin şi se oprea. Brusc, s-a deplasat înafara Medinei şi a continuat să se mişte, ceva mai rapid acum, de-a lungul străzii care ducea în port. A ajuns în apropierea locului denumit pe hartă La Grilladerie Poissons şi a inceput din nou să se deplaseze cu încetinitorul. Cei doi au oftat uşuraţi când, pe neaşteptate, punctul luminos s-a oprit. Au aşteptat câteva minute, apoi cel de al doilea bărbat a exclamat:

- Dobitocul! I s-a făcut poftă de peşte. Acum, e al nostru! Nu se putea un loc mai bun, a adăugat şi şi-a frecat mâinile încântat.

*

Era cald chiar şi aici, pe malul oceanului. Tânărul blond, cu părul tuns ca peria şi aspect american, se alătură gloatei de turişti supraalimentaţi care se înghesuiau în faţa restaurantelor cu peşte proaspăt la grătar. Hărmălaia era de nedescris şi totuşi se auzea vuietul surd al oceanului, iar izbitura puternică a valului care lovea ritmic ţărmul făcea ca vacarmul de pe chei să pară derizoriu. "Ce să mănânc?" s-a întrebat tânărul blond, prins între câţiva nemţi corpolenţi şi trăgând cu coada ochiului la ceea ce se afla în farfuriile celor aşezaţi la mese. Înainta cu greu. Transpira abundent. Mirosul de peşte prăjit îl aţâţa.

- You are american ... American?

- Yes, but ...

- Please, come with me! Facem un preţ special pentru domnul. Poftiţi! Am o masă specială pentru dumneavoastră, cu vedere la ocean. Please, come with me, turui chelnerul marocan şi îl apucă cu putere de mână. Avem bere Heineken, dar poate doriţi un Budweiser american, foarte rece, poftiţi, continuă vioi, dar politicos, marocanul, trăgându-l după el printre mese. Îl aşeză la o masă de o persoană.

- Este o masă specială, a repetat el şi a râs scurt. Vă fac un preţ special, a adăugat. Avem ... totul proaspăt şi o bere rece, desigur. Imediat. Cotletele de rechin sunt excelente!

Chelnerul mic, slab, negricios, cu ochi pătrunzători aşteptă respectos comanda.

- Hamsii la grătar şi o porţie de creveţi cu multă lămâie. Şi o bere rece.

- Un Heineken ca gheaţa, a decis marocanul şi a dispărut.

Berea era într-adevăr rece. A băut cu plăcere. Dinspre moschee se auzea rugăciunea de prânz. "La dracul!" şi-a spus tânărul. Îi era foame şi farfuria cu peşte întârzia. "La dracul!" a repetat el în gând, privind indiferent faţada elegantă a hotelului Sofitel. Clădirea foarte mare, construită în cea mai bună tradiţie a stilului arab, părea nelocuită. Nici o mişcare. Promenada din faţa hotelului era de asemenea pustie. La fel şi plaja cu nisip gălbui-roşcat. "Ce dracu fac acolo marocanii ăia? Chinuiesc degeaba cămila aia uriaşă şi caii. Nu este nici un turist pe plajă" şi-a spus tânărul, înfulecând cu poftă hamsiile crocante, presărate cu sare grunjoasă, care tocmai sosiseră.

A mai cerut o bere. Şi-a întors privirea spre portul de pescuit. Bărcile de diferite dimensiuni, vopsite în albastru, roşu, ocru, savant decolorate de apa mării şi de soare, păreau din alte vremuri. Marocani iuţi, tăcuţi, pregăteau năvoadele. Agoniseala muncii lor era expusă pe mese lungi, de lemn, în faţa dughenelor pieţei de peşte. Peşti de toate mărimile şi culorile, ţipari uriaşi, ca nişte şerpi fantastici cu cap de ştiucă, caracatiţe mişcându-şi spasmodic tentaculele, lăzi cu scoici de culoare albăstruie. Din când în când, vânzătorii aruncau câte un peşte mărunt pe caldarâm, spre bucuria pescăruşilor care se roteau încontinuu în aer, scoţând ţipete stridente. Pisici, de diverse culori şi mărimi, aşteptau răbdătoare sub mese câte o bucăţică bună. Tânărul blond a mai comandat o bere. Transpira, dar se simţea mulţumit. "Desigur că nu este lume pe plajă. Mai toţi sunt doar în trecere pe aici, pentru câteva ore. Vin de la Marrakech sau de la Agadir şi se întorc seara înapoi," a comentat el în gând.

A plătit consumaţia şi s-a ridicat de la masă. Se simţea ameţit. Transpira abundent. Lumea continua să se înghesuie în faţa restaurantelor, în spaţiul îngust delimitat de balustrada de fier. Moleşit, s-a amestecat în mulţime. Înainta cu greu, încercând să-şi croiască drum spre ieşire. Privirea i-a fost atrasă de chipul ars de soare al unui bărbat tânăr care contrasta izbitor cu feţele spălăcite, roşcate, cu ochi decoloraţi, ale turiştilor germanici. Nu semăna nici cu chelnerii marocani. Era totuşi un arab cu părul negru, cu sprâncenele frumos arcuite deasupra ochilor întunecaţi, cu gene lungi şi privire intensă. Avea pielea de culoarea aramei şi era înalt, mlădios.

Bărbatul înainta spre el zâmbind, fără a-şi mişca prea mult buzele frumos desenate. Îl privea insistent. Tânărul blond s-a smucit ca hipnotizat înspre acesta, încercând să scape din menghinea umană în care era prins. Arabul continua să se apropie. Continua să-i zâmbească. A întredeschis buzele şi l-a privit parcă şi mai intens. Era acum aproape lipit de tânărul cel blond. A strecurat mâna în buzunarul pantalonului şi a scos din tocul de piele cuţitul cu lamă scurtă. Şi-a umezit buzele, privirea i s-a întunecat. Tânărul cu aspect american a simţit o durere cumplită, fulgerătoare în mijlocul pieptului. Nu a scos nici un sunet. Ceva fierbinte i s-a prelins pe corpul transpirat. "Sânge" şi-a spus în gând şi ochii i s-au închis. A rămas în picioare, imobilizat între trei turişti care discutau aprins cu un chelner. Apoi, masa umană s-a mişcat, iar el s-a prăbuşit pe trotuar. O baltă de sânge se forma treptat sub trupul de pe asfalt. Cineva a călcat pe mâna celui căzut.

- Meine Herren, omul acesta are nevoie de ajutor! a strigat o femeie blondă, atletică, fără a-şi pierde cumpătul. Este nevoie de o ambulanţă!

Lumea se îmbulzea în jurul corpului inert.

- Poliţia! Este mort! Poliţia!

Tânărul arab se îndepărtă zâmbind. Nici măcar nu întoarse capul înapoi. A traversat piaţa şi a intrat în Medină, dispărând în liniştea hotelului Al-Madina. În curtea interioară, s-a oprit lângă fântâna arteziană. Susurul liniştitor al apei îi provoca plăcere. A zâmbit mulţumit.

*

La ora 13,11 punctul portocaliu a început să se mişte pe harta electronică proiectată pe perete. În aceeaşi clipă, punctul roşu, staţionat în apropiere, a început să se mişte în direcţie opusă. Acum se deplasau încet, unul în întâmpinarea celuilalt. Cei doi bărbaţi priveau încordaţi harta pe care punctele luminoase se apropiau ca într-un film derulat cu încetinitorul. La 13 şi 14 minute, cele două puncte s-au contopit. Unul din bărbaţi a scos un ţipăt înăbuşit. Punctul portocaliu a rămas pe loc, în timp ce punctul roşu se deplasa acum, ceva mai repede, într-o direcţie aproape perpendiculară.

- Asta a fost! a exclamat bărbatul, ştergându-şi sudoarea rece care-i acoperise fruntea. Ce înseamnă viaţa? a întrebat cu glas şoptit. Nimic, a dat tot el răspunsul.

Celălalt bărbat nu a scos nici un cuvânt. A continuat să privească cu ochii larg deschişi punctul portocaliu care continua să nu se mişte şi pe cel roşu care se deplasa din ce în ce mai repede. După câteva minute, poate că cinci, şi-a dezlipit privirea de pe ecran şi a spus:

- A ajuns la Al-Madina. Cred că totul s-a terminat.

Cei doi au continuat să privească harta un timp. Ambele puncte se aflau în repaos acum.

- În câteva minute putem să raportăm la Bou-Azzer îndeplinirea cu succes a misiunii, a spus bărbatul şi s-a întors cu spatele la perete.

- Oare de ce au vrut să-l lichideze? a întrebat celălalt cu voce moale, parcă abia trezit dintr-un somn adânc.

- Nu ştiu şi nici nu-mi place să speculez. Ordinele trebuiesc executate. Atât şi nimic mai mult. Nabil e rutinat. Sunt sigur că americanul a murit fără ca măcar să priceapă ce i se întâmplă. Te simţi mai bine dacă ştii asta?

Din volumul în pregătire la Crime Scene Publishing

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.