Ziarul de Duminică

De la Knockout la Palme d’Or şi înapoi/ de Lucian Vasilescu

De la Knockout la Palme d’Or şi înapoi/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu

01.06.2012, 10:38 186

Recent, în doar vreo 24 de ore, s-au petrecut două evenimente importante cu protagonişti români. Primul s-a derulat în Anglia, la Nottingham, unde Lucian Bute a intrat în ringul de box costumat în fireturi, sclipiciuri şi paiete (echipament purtat, de altfel, de toată echipa sa, de ziceai c-a venit circul) şi a luat o bătaie soră cu moartea de la un tip pe care-l cheamă Froch. Carl Froch. Lupta se dădea pentru o centură mondială pe care o deţinea Bute şi era programată să se desfăşoare pe durata a 12 runde. De durat, n-a durat decât vreo două, dacă nu punem la socoteală rundele trei, patru şi cinci când românul a evoluat în postura de sac de box, până l-a adunat antrenorul din ring cu prosopul şi l-a dus la spital.

La puţină vreme, în Franţa de data aceasta, la Cannes, o echipă de români lua trei premii uriaşe, la un uriaş festival de film. Lui Cristian Mungiu (recidivist de notorietate) i-a fost acordat premiul pentru cel mai bun scenariu, iar actriţele Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au obţinut distincţiile pentru interpretare feminină în filmul (regizat de acelaşi Mungiu) "După dealuri". Nu sunt un expert în istoria cinematografiei, nici măcar în istoria cinematografiei româneşti, dar n-am nici o îndoială că ceea ce s-a petrecut anul acesta la Cannes este o premieră absolută pentru cinematogarfia noastră: trei mari premianţi (dintre care unul mai are acasă un trofeu Palme d'Or) pentru acelaşi film.

Prima întâmplare relatată face parte din regula jocului: un mare sportiv, cum a fost şi este Lucian Bute, mai şi pierde câteodată. Aşa se întâmplă, nu-i nici o tragedie. Tot în regula jocului este ca acelaşi mare sportiv să se adune, să se concentreze şi să revină în vârf.

A doua întâmplare, însă, nu respectă nici "regulile" cu care eram noi obişnuiţi, nici măcar "regulile", în general. A doua întâmplare ţine de sublim, iese din normă şi creează o nouă noimă.

După ce evenimentele amintite s-au consumat, m-am repezit la presa de toate felurile pentru că îmi plac şi filmul şi boxul. Şi, după ce am consumat mai tot ce s-a scris/ difuzat despre meciul lui Bute şi Festivalul de la Cannes, am băgat de seamă că volumul de comentarii, cronici, articole, dezbateri dedicate luptei de la Nottingham este mult mai mare decât acela dedicat performanţei de la Cannes. Asta nu prea pricep eu: de ce naiba preferăm să comentăm la nesfârşit un eşec (penibil, pe deasupra) în loc să facem vocalize după partitura unui succes istoric?

Altfel, sper în revenirea lui Bute şi de-abia aştept să văd cum se vede lumea de "După dealuri". Ambele, la toamnă.

FOTO: Cannes 2012: Cristina Flutur, Cristian Mungiu şi Cosmina Stratan (foto MEDIAFAX/ AFP)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO