De-acum vom fi fericiţi
Am un trup. Dumnezeu mi-a dat un trup. Am un trup care se descărnează. E prea târziu, mereu e prea târziu să mai pot face ceva. Dumnezeu mi-a dat un trup care se descărnează. Trupul meu s-a născut bătrân, ca şi Dumnezeu.
Toţi bărbaţii vor trupul meu, şi eu îmi spun, precum Fiul lui Dumnezeu, lăsaţi-i să vină la mine. Trupul meu mă urăşte. Şi eu îl urăsc. Frumuseţea lui e fragilă. Frumuseţea lui nu e a mea. Toţi bărbaţii vor trupul meu, şi eu le spun să lase lumina aprinsă, căci vreau să văd cum îl profanează. Şi după ce a fost profanat, îl port dezgolit prin încăpere, pentru ca umilinţa să fie totală. El vrea să îl port drept, pentru a-şi recâştiga demnitatea, dar îi cobor umerii, şi îi ascund faţa în mâini.
Trupul meu nu are nimic de-a face cu mine. Ne-am întâlnit întâmplător. Din voia Domnului. Trupul meu se descărnează.
De douăzeci de ani port cu mine un trup care nu e al meu. Înainte trebuie să fi fost altfel, dar e cu neputinţă să-mi amintesc. De douăzeci de ani purtăm acelaşi nume, respirăm acelaşi aer, dar trupul meu nu este al meu. Ne-am întâlnit întâmplător. Din voia Domnului.
Singurul bărbat cu care am vorbit despre asta mi-a spus: trupul tău e frumos, şi l-a posedat sălbatic, nemaisăturându-se. I-am privit în oglindă şi mi s-a făcut greaţă. Trupul meu se descărnează. Frumuseţea lui e trecătoare.
Doamne, tu n-ai avut niciodată un trup. Frumuseţea ta nu e trecătoare. Tu n-ai avut niciodată un trup, Doamne. Tu n-ai avut niciodată o fiică.
Tata e afară. Îl aud cum bate cuie. Le loveşte cu ciocanul. Nu îl aud. Le loveşte. Cu ciocanul. Nu bate cuie. Loveşte cu ciocanul. Îl aud. Afară. Tată, de ce-ţi place trupul meu? Tu n-ai avut niciodată o fiică. De ce-ţi place trupl meu? Te aud noaptea, tată. Nu dorm când tu deschizi uşa cu grijă, când tragi pătura într-o parte. Nu dorm când te mângâi, privindu-mă, când gâfâi ca un câine înainte de a ieşi. Te iubesc, tată. Tu niciodată n-ai avut trupul meu. De ce nu vii să îl iei? Trupul meu nu este al meu. De ce nu vii acum, plin de sudoare, cu ciocanul în mână, să-ţi dau un trup care se descărnează?
Mama intră în fiecare dimineaţă, când vine de la biserică. Fată, ai să te usuci de atâta întuneric. Trage draperiile alea într-o parte, şi le trage ea în timp ce vorbeşte, să intre soarele în casă. Tata e afară. Bate cuie cu ciocanul. Nu îl aude. Doar eu îl aud cum loveşte.
Se duce la el. Nu e nimic de mâncare. La ce bun repari masa aia nenorocită când oricum n'avem ce pune pe ea? O să fie, nevastă, o să fie. Ai răbdare, îl aud. O să fie. Îl aud. Lucrurile or să se schimbe. Îl aud, dar lucrurile nu se schimbă niciodată. Am un trup care se descărnează. Lucrurile nu se schimbă. Ai răbdare, nevastă, să pun lucrurile pe picioare, şi atunci o să fie. Dar atunci e acum. Şi acum lucrurile nu se schimbă. Atunci e doar pentru a putea spune ai răbdare, o să fie, dar atunci va fi tot acum, şi vei spune tot atunci, tată, de ce nu vii să-ţi dau un trup care se descărnează?
Mă ridic din pat. Goală. Mă opresc în faţa oglinzii şi zâmbesc. Îmi întoarce zâmbetul. Desfigurat. Trag înapoi draperiile şi se face iar întuneric. De la geam îl văd pe tata afară. Şi el mă vede. Îşi fereşte privirea şi loveşte cu putere un cui. Tata are un trup puternic. Mă înduioşează. În curând îl va purta în baston. În sicriu. Tata are un trup puternic. Îmi place să-l aud cum gâfâie ca un câine înainte de a mă acoperi înapoi cu pătura. De a închide uşa cu grijă.
De la etaj se aude gânguritul Mariei. Maria nu e Maria. E doar un ghem de carne care orăcăie de te scoate din minţi. E ca şi cum ai da nume scaunelor din bucătărie, pe care mama ţine morţiş să ne aşezăm laolaltă, ritualic, în faţa câte unui colţ de pâine muiat în ceai ori în dulceaţă. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, şi îşi blesteamă viaţa pe care o duce. Tata tace. Mă priveşte complice, dar nu ştie că eu văd mult mai mult în acea privire. Soră-mea stă cu ghemul ei de carne la etaj. Nu coboară în niciodată. Îl aşteaptă pe Marius. De trei luni îl aşteaptă. Îi place să-şi plângă de milă. Nu pot să o sufăr.
Trebuie să munceşti, fato, cu trupul meu descărnat? altfel or să ne mănânce câinii, zice mama. Nu vezi că n-avem nici ce pune pe masă? Tata mă priveşte iar complice, las-o să vorbească, pare că vrea să-mi spună, aşa-s femeile de la o vârstă. Tu n-ai să fii aşa. Dar nu i-o lua în nume de rău. Ghemul de carne scânceşte dezaprobator. Tu n-ai să fii aşa.
Mă pândeşte la fiecare colţ. Mă pândeşte şi strigă. Numai eu o aud. Câteodată îi văd chipul rânjind, şi încremenesc. Doamne, tu n-ai fost aici, să o vezi. Tu n-ai fost niciodată în casa asta, numai ea. De ce acoperi oglinda, fată? Eşti tânără, numai eu o aud. Şi rânjeşte.
Mama se ceartă cu toată lumea. Mută obiectele dintr-un loc într-altul, vorbeşte cu Dumnezeu. Vorbeşte singură. Ghemul de carne îi răspunde. Tu o să prinzi vremuri mai bune, zice ea, privind spre tavan. Iese şi îi văd chipul. Încremenesc.
- Femeie, fata asta trebuie internată. Nu-i în toate minţile.
- De-unde bani pentru doctor? Mai bine s-ar duce la muncă să câştige o pâine. Cred şi eu că o ia razna dacă toată ziua stă în casă şi nu mişcă un deget.
- Noaptea o aud cum scânceşte şi suspină. Mă duc în camera ei să văd dacă e bine, şi ea sporovăie tot felul de sminteli.
- Visează, mai omule. Citeşte prea mult, de-aia.
- Nu visează. Uneori se preface că doarme, dar noaptea trecută plângea. Îmi spunea că e urâtă, că trupul ei se descărnează, şi că de-aia n-o iubesc. Că de-aia
- Mai taci, măi omule. Aşa-s toate fetele la douăj de ani.
- Dar nu să mă
- M-am săturat de casa asta de nebuni. De trândavi. De muritori de foame. Doamne, cu ce ţi-am greşit?!
Doamne, Dumnezeule, îmi vine să urlu! Să mă masturbez şi să urlu de plăcere, de durere, să urlu. Să mă urc pe casă, şi să-mi bag ciocanul, până intră cu totul, păstrând încă urmele de sudoare de pe mâinile tatii. În văzul tuturor. Mirosul lui mă învăluie şi mă excită. Îl simt toată casa. Mă apără de chipul care rânjeşte. Pe semne că tata e mai puternic decât moartea. E singura mea scăpare. Să mă masturbez până uit de mine. Pe acoperiş. Deasupra tuturor. Tată, de ce nu mă vrei? Numai tu m-ai putea salva!
Mama vorbeşte cu ghemul de carne. O aud. Rânjeşte. Vrea să mă omoare. Îi place să-i schimbe scutecele. Să-i atingă pielea plină de bube. S-o mângâie îndelung între picioare. Mă masturbez. Trebuie să te mişti repede dacă vrei să ai vreo şansă. Dedesubt. În aşternuturi. O să mă urc pe casă. Deasupra tuturor. Mama vrea să mă omoare. Îmi descoperă oglinda. I-am văzut chipul. Trebuie, dacă vrei să ai vreo şansă.
Noaptea, zgomotul paşilor prin încăperile încremenite, umbrele care topesc lumina, uşi care scârţâie - toate astea mă fac mai puternică. Ştiu exact ce am de făcut.
- Tată, acum suntem doar noi. Nu-ţi fie teamă. De-acum nu vor mai putea să ne despartă. Nu trebuie să mai umbli cu grijă, atent să nu te audă careva când închizi ori deschizi uşa. Ele sunt la etaj, toate trei, dar nu vor mai coborî niciodată. Suntem doar noi, tată. Spune-mi că-ţi place trupul meu. Suntem doar noi, tată. Doar noi. De-acum vom fi fericiţi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
