Filmele lui Cristian Mungiu, acest ieşean cu figură blândă şi vorbă domoală, nu sunt deloc confortabile pentru spectatorul român. Fie acesta un politician (care prin natura meseriei sale ar trebui să fie foarte receptiv la astfel de mesaje) sau un român obişnuit (dar totuşi şcolarizat măcar puţin peste medie), nici unul nu poate rămâne indiferent la ceea ce povesteşte Cristian Mungiu în filmele sale despre societatea românească de ieri („4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „Amintiri din Epoca de aur”) sau cea de astăzi („Occident”, „După dealuri”, „Bacalaureat”). Este greu de suportat şi acceptat ceea ce vedem despre noi în filmele lui Mungiu, tocmai pentru că este vorba despre lucruri perfect adevărate, dureros de reale şi pe care le trăim, le gândim, le frâmântăm zi de zi, pentru ca adesea să le consumăm, din păcate, drept un fapt normal, intrat în firescul vieţii noastre.
Mungiu nu se sfieşte să refuze optimismul populist şi patriotard, practicat pe scară largă atât pe micul ecran, cât şi la tribune sau în bodegă şi recunoaşte că „plutim într-o ciorbă generală de ură, invidie şi răutate”. În filmele sale, Mungiu nu face nici un compromis în a picta natura umană aşa cum este ea şi nu cum ne-ar plăcea să fie. Apoi, Mungiu este în primul rând onest cu sine însuşi, vorbeşte doar despre lucrurile pe care crede că le poate înţelege şi cuprinde şi nu se jenează în a-şi asuma propriile evoluţii în gândire: dacă în „Occident” (2002) el pleda pentru a rămâne acasă şi a nu emigra, în „Bacalaureat” (2016) a fost obligat de realitate să recunoască dezamăgirea şi lehamitea ce i-au cuprins pe români. „Suntem o ţară de oameni de treabă care ocolesc legea”, recunoaşte fără ocolişuri despre concetăţenii săi Cristian Mungiu în ultimul său film.
Cenuşiul murdar şi aberaţia criminală a României ceauşiste din „4, 3, 2” sunt foarte greu de asumat de către cei ce au trăit în acele vremuri cumplite, pentru că ar însemna implicit să recunoască şi prăbuşirea oricăror iluzii sau vise ale lor dintr-o tinereţe demult apusă. Chiar şi umorul, satira, detaliul anecdotic cu valoare simbolică, înşirate cu o aparentă detaşare în şiragul de miniaturi cinematografice din „Amintiri din Epoca de Aur” nu sunt deloc uşor de digerat de spectatorul îmbuibat ani de-a rândul cu comediile cretinoide ale lui Geo Saizescu sau cu „Nea Mărin Miliardar”. Obscurantismul, mizeria, bigotismul născute şi întreţinute de incultură, prostie, non-educaţie care domină în zone întregi din România şi caracterizează o largă pătură socială, de care se foloseşte una dintre instituţiile considerate de bază ale societăţii româneşti, aşa cum au fost ele descrise în „După dealuri” sunt pe cât de reale, pe atât de ocolite în a fi spuse şi analizate în dezbaterile publice, deoarece ar fi imediat stigmatizate drept odioase incorectitudini politice şi sancţionate ca atare. În fine, disperarea şi exasperarea lui Mungiu referitoare la cotidianul nostru imediat şi cel de mâine, abia disimulate sub vorbele rostite cu amar de doctorul Romeo Aldea în discuţia cu soţia sa Magda din „Bacalaureat”, cad ca un plumb topit peste călduţul nostru confort, tot cotidian, clădit cu preţul atâtor compromisuri mici şi mari, călcând peste minunatele principii pe care ne place atât de mult să le declamăm.
Tocmai de aceea avem nevoie de Cristian Mungiu, artistul creator fără fiţe elitiste şi egolatrie cineastă, care, prin filmele sale făcute, nu pentru mângâierea orgoliului său profesional şi nici pentru divertisment, ci pentru conştiinţa publică, ne dă de gândit, în mod cinstit şi sincer, asupra condiţiei noastre de români-cetăţeni, români-oameni-pur-şi-simplu sau români-purtători-de-trecut-ticălos-şi-prezent-dezamăgitor, astfel încât să putem găsi, poate, resursele necesare nu pentru a ne descurca în continuare, ci pentru a ne reclădi. Cristian Mungiu este una dintre conştiinţele de care avem nevoie pentru a ne redefini şi a ne salva.
Nota Bene: Acest text a fost scris cu câteva zile înainte de acordarea premiilor ediţiei din acest an a Festivalului de la Cannes.
Fotografiile aparţin autorului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
