- Chiar dacă expoziţia ta de la Cărtureşti are plaje largi de vag şi zone care intrigă, un lucru e sigur: privitorii (cel puţin aceia din seara vernisajului) se plimbau printre simeze cu o seninătate jovială, cu un interes cordial, în care nu era loc nici de plictiseală, nici de atitudini convenţional reverenţioase. Ba chiar am observat că parcurgerea expoziţiei se făcea în doi timpi: unul al nerăbdării - pe FFW, al grabei de a vedea ce ai mai născocit în pânza următoare, şi altul al tihnei, în care privitorii - cei mai mulţi - zăboveau amuzaţi, destinşi, încercând să surprindă nuanţe funny în "textele" tale plastice. Încerci să fii simpatic? Ai "naturelul" orientat pozitiv? Sau, pur şi simplu, nu ai priză la anxietate şi la marasme? Adică temele majore ale contemporaneităţii? Ori, în sfârşit, e ceva ce-mi scapă?
- Sunt exuberant şi anxios deopotrivă, dar pe alte teme decât cele ale "contemporaneităţii". Tablourile mele nu sunt exerciţiu de ipocrizie şi nici nu ascund sub un fals pozitivism mesajul vizual sau cel de fond al unui artist înclinat către pesimism. Dimpotrivă, lucrările mele, fie ele ilustraţii, tablouri sau sculpturi, transmit un mesaj puternic pozitiv, axat pe o atitudine vie, punctat din când în când de fine şi amuzante ironii la adresa înţepenirii în mentalităţi ruginite.
Frământarea nu a fost şi nu este în cazul meu o stare definitorie, dar devine instrument al creativităţii şi o formă de căutare continuă a fantasticului în cotidian, ca temelie pentru ceea ce va fi. Este mai degrabă starea de nelinişte dinaintea concretizării unei idei.
- Dincolo de faptul că e inteligent, plin de arguţie, textul din catalogul expoziţional al Monei-Silvia Timofte, vorbeşte foarte puţin despre expresia plastică a lucrărilor tale şi păcătuieşte, cred eu, prin faptul că reduce toate viziunile tale la o poveste. Care mai e şi tehnicizată: "Extrăgându-şi inspiraţia din lumea fizicii cuantice, a particulelor elementare şi a teoriilor asupra super-simetriei, Dan ne provoacă să pătrundem în interiorul Marelui Accelerator de hadroni şi să facem un exerciţiu unic de creativitate şi inspiraţie: să ne închipuim cum arată lumea accelerată la energii maxime a coliziunilor dintre protoni etc. etc." Serios? Nu e prea serios?
- Serios! :) Exact aşa!
Cred că priveşti dintr-o perspectivă greşită acest text. Sau poate "păcătuieşti" comparându-l cu fragmente/ bucăţi de scriitură din alte cataloage, aşteptându-te să fie altceva decât însuşi textul s-a vrut a fi. Voit, ceea ce Mona-Silvia Timofte a scris nu este o analiză din punct de vedere curatorial a "Coliziunilor particulare" şi nici un prilej de explicare a ceea ce eu cred că ar trebui să fie evident pentru privitor, "expresia plastică a lucrărilor". Nu am căutat un critic şi nici nu mi-am dorit o "recenzie".
În schimb am avut nevoie de un interpret, de cineva care să traducă, în doar o pagină şi într-o manieră coerentă şi obiectivă, ceea ce eu am făcut în imagini. Viziunea mea chiar este o poveste, cea a unui micro-cosmos oglindă, care abundă de ironii, mai mult sau mai putin subtile, la adresa contemporaneităţii pe care o imită la scară redusă. De aceea "personajele" se repetă, iar dacă ai răbdare şi cauţi, găseşti o intrigă şi un punct culminat. Expoziţia asta este un exerciţiu de imaginaţie vizual-narativ, nu o sursă de angoase post-comuniste, consumeriste şi alte -isme. Iar punctul de pornire chiar într-atât de tehnicizat. Sunt un artist pasionat de ştiinţe. Pentru această expoziţie există un dosar de documentare complet cu mecanismele de funcţionare ale LHC-ului, formule matematice folosite pentru a defini coliziunile dintre protoni şi articole de specialitate.
Te-ai gândit că, fără textul "tehnicizat", privitorii ar fi văzut nişte simpli astronauţi în loc de personajele-particulă? Iar în loc de găuri negre, nişte simple gropi "pictate drăgălaş" în tablourile mele? Şi în loc de coliziuni şi accelerări ale particulelor, nişte "vârtejuri colorate"?
- Şi tot Mona-Silvia Timofte: "Fără a se încadra clar în vreuna dintre mişcările artei contemporane sau a se identifica cu o anumită generaţie de artişti, Dan încearcă să desfacă mai degrabă regulile fine-art-ului decât să le facă..." Ceea ce, luând seamă de arborescenta - şi, e drept, puţin cunoscuta, la noi, lume a pictopiilor contemporane, e uşor inexact. Vreau să spun că, răsfoind "Nothing to Nobody" sau "Juxtapoz", reviste "fierbinţi" de artă contemporană, care vorbesc despre retro-tehnologii, mitologii moderne cu LED-uri, cu clară inspiraţie venind din zona BD, Dan nu mai pare chiar atât de singur şi de neindentificabil. Ce părere ai?
- Filiaţii sau surse de inspiraţie se pot găsi oricând, mai ales dacă privitorul sau criticul le "vânează". Mona Timofte a scris că nu mă identific cu o anumită generaţie de artişti pentru că eu personal nu mă identific, nu simt că mă înscriu într-o anumită generaţie. În comparaţie cu mulţi dintre congenerii mei (din punct de vedere al vârstei şi nu al demersului artistic) sau cei care par a avea o expresie plastică asemănatoare celei folosite de mine, eu nu îmi trag inspiraţia nici din benzile desenate, nici din cultura pop (popular culture) sau urbană în mod special.
Mai degrabă îmi dă ghes tot ce are legătură cu "noul" bine făcut, înclinat evident spre excepţional. Lucruri greu de găsit în zilele noastre. Cu alte cuvinte, puterea de a accepta noul atunci când încă este nou şi capacitatea de a atinge excelenţa.
- Şi pentru că am ajuns în acest punct, ce contacte cultural-biografice ai avut cu zona benzii desenate? Ce a însemnat BD-ul în evoluţia ta stilistică?
- Ce a însemnat BD-ul în evoluţia mea stilistică? Nimic. Dacă vrei să îţi mărturisesc o sursă de inspiraţie vagă şi sporadică, îţi voi spune că trebuie să priveşti mai degrabă către anime.
- Dar zona Video-Art Game?
- Iar în ceea ce priveşte Video-Art Game-ul, nici nu se poate pune în discuţie. Nu consum.
- Să vorbim oleacă despre tehnicile pe care le foloseşti. Îţi creezi modele digitale pentru "Coliziunile" tale? Sau te aşezi la bătrânul şi bunul şevalet, cu uneltele tradiţionale la îndemână şi cu muza deasupra capului? Detaliază!
- Sunt cât se poate de "tradiţionalist". Şi când pictez, şi când fac gravuri. Atât în ilustraţii, cât şi pentru scenografii sau decorări. Prefer tehnicile clasice. Iar la metodele digitale apelez doar dacă mi se cere sau impune de către client. Într-adevăr, uneori lucrările prind formă mult mai repede prin intermediul computerului. Dar excepţionalul despre care vorbeam mai înainte este legat nu numai de concept, dar şi de o realizare calitativă ridicată într-o formă "hand-made", pentru că, oricât de avansat ar fi un computer... tot mâna apasă butonul.
Totul începe pe hârtie în cazul meu. Creion, tuş, markere, rollere, peniţe. Dacă vrei şi mai detaliat, îţi pot spune că, in materie de creioane, trebuie musai să am câteva H-uri şi întotdeauna un F, tuşul să fie negru, markerele în laviuri cât mai light, rollerele cât mai subţiri, sepia sau gri.
Desenele sunt monocrome, asemănătoare unor calcografii în alb şi negru. Culoarea este mereu rezervată pentru tablourile sau ilustraţiile finale. O ilustraţie reuşită, fie ea şi digitală, are întotdeauna la bază un desen a cărui compoziţie are deja toate elementele principale. În cazul tablourilor, traspun apoi acest desen pe pânză. Apoi trec la pensule şi culori, acrilice sau uleiuri, uneori tuşuri colorate sau acuarele, în funcţie de subiect şi finalitatea dorită. Tema lucrărilor dictează de obicei tehnica.
Şevalet nu prea folosesc. Mă limitează. Dar e util pentru a lăsa tablourile la uscat. Pentru mine, pânza e un obiect viu, mobil, fie stă direct pe perete şi pictez ca şi cum ar fi deja pe peretele celui care urmează să o cumpere, fie stă pe masă; o rotesc, o înclin, o sprijin de diferite obiecte, pe diferite suprafeţe, orice numai pe şevalet nu.
- Mondrian sau Francis Bacon? Roman Opalka sau Roy Lichtenstein?
- Dintre Mondrian şi Bacon, îl aleg oricând pe Murakami. Roy Lichtenstein e de la sine înţeles.
Cei doi se consumă doar în combinaţie cu Jeff Koons, Anish Kapoor, Olafur Eliasson, Maurizio Cattelan. Plus Zaha Hadid, chiar dacă este arhitectă. Şi Phil Hale pentru cunoscători. Iar pentru o digestie mai bună se adaugăTrentemoller, Thievery Corporation şi Moderat.
- O întrebare nostimă din Juxtapoz, şi care mi se pare că ţi se potriveşte minunat: dacă ar fi să-ţi iei drept animăluţ de casă (pet) un dinozaur, ce dinozaur ar fi acesta?
- Nu am fost unul dintre acei copii care ştiau zeci de nume de dinozauri pe dinafară, preferinţele lor culinare sau câte oase aveau în schelet. De fapt, nu prea m-au pasionat dinozaurii şi nici lumile primordiale dispărute. Cu civilizaţiile e cu totul altceva. Am fost realmente fascinat de realizările acestora în contextul posibilităţilor lor tehnologice aparent limitate. Şi încă mai sunt fascinat. Discovery. BBC 4. Nat Geo.
Şi, cu toate acestea, trecutul nu a fost niciodată obiect sau subiect al imaginaţiei mele. În universul meu, el există în virtutea faptului că s-a consumat. Dacă ar fi să îmi aleg un animal de companie imaginar, l-aş construi eu de la zero. Întâi pe hârtie, apoi în realitate.
- Şi, pentru că ne aflăm într-un supliment cultural al unei reviste financiare: reuşeşti să vinzi? La ce preţuri?
- Da, vând. Nici puţin, nici exagerat de mult. Destul cât să mă bucur de ceea ce fac şi să îmi permit să pictez în continuare. Cât despre preţuri, nu ar fi nici elegant şi nici manierat din partea mea să mă laud. Mai ales că e vorba de un supliment cultural al unei reviste financiare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
