Atunci, din când în când, acest cronicar îşi încearcă puterile pe tărâmul abandonat cu ani în urmă în favoarea „teoriei” şi încropeşte o mică expoziţie precum cea deschisă marţi 4 februarie la Fundaţia Löwendal de Luminiţa Batali.
Autoarea lucrărilor se îndeletniceşte de mult timp cu scrisul; cam două sute de articole, emisiuni radio etc. în domeniul scenografiei, criticii de artă, realizând cronici de expoziţii (de la arhitectură la design), multe dintre acestea fiind prezentate în paginile „Ziarului de duminică”. De asemenea, a publicat până în prezent trei cărţi - „Introducere în istoria designului”, 2011, „Nina Batalli - una pittrice tra Italia e Romania”, „Scenografia în România în secolul XX”, 2012.
Expoziţia prezintă peste cincizeci de caricaturi, mai ales din ciclul „amintiri din Ministerul culturii” (unde autoarea a lucrat din 1990 în 2001), câteva naturi statice şi câteva lucrări de grafică.
Florile, care fac subiectul majorităţii lucrărilor în ulei, am putea spune că sunt abordate cu un duct sensibil şi reuşesc să transmită o anume bucurie a structurii lor gingaşe şi a culorii. Dar, vorbind de culoare, vom nota că uneori raporturile cromatice sunt cam crude, precum în imaginea florilor soarelui (altminteri reprezentate cu vigoare, cu vitalitate) sau a unor flori de grădină. Ca mulţi alţii care sunt mai înzestraţi de fapt pentru grafică – domeniu unde sunt în elementul lor şi unde linia şi culoarea respiră firesc – şi Luminiţa Batali doreşte să se manifeste în domeniul care-i e mult mai puţin la îndemână, şi unde expresia devine uneori chiar greoaie: cel al picturii în ulei. Abordările sale sunt cuminţi, iar în câteva rare ocazii sunt şi inspirate, depăşind graniţa banalităţii.
Parcă lucrurile stau mai bine la peretele de caricaturi configurând, cum se arată în materialul de prezentare, secretare, şefe de sindicat, diverşi alţi şefi din ministerul culturii, din perioada 1998, 1999 şi 2000. O întreagă lume de portrete de caractere – căci parcă asta ar putea fi o definiţie a caricaturii – care nu sunt văzute cu bonomie, care nu doresc să amuze ci să dezvăluie ceva despre alegerile morale ale unei anumite lumi. Chipurile devenite măşti sunt tratate în cheie grotescă, energic, acid – şi din punct de vedere cromatic, prin culorile de carioca predilect utilizate – mov, un roz electric, roşu. Fiecare dintre acestea pare să spună o istorioară, se cer explorate în amănunt, cu reveniri, pentru a se distinge din adevărata larmă vizuală a figurilor, pe care, cu sprijinul talentaţilor curatori ai Fundaţiei Löwendal, George Radu şi Sergiu Gavrilă, autoarea a reuşit să o pună în valoare ca atare, ca o mulţime creatoare de impact. Şi atunci, chipurile povestesc…
Expoziţia este deschisă la Fundaţia Löwendal, www.lowendal.ro, Piaţa Gh. Cantacuzino nr. 1, până la 14 februarie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
