Ziarul de Duminică

Cum se mărită o aristocrată?/ de Elisabeta Lăsconi

Cum se mărită o aristocrată?/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

24.10.2014, 00:19 139

... ne povesteşte, într-un mod agreabil, Christine Gräfin von Brühl, într-un roman apărut în condiţii adecvate (adică tot aristocratice!, bucurând întâi degetele care ating coperta, după ce ea a captat deja privirea prin şocul unei imagini cu un puternic contrast cromatic – albastru electric şi cărămiziu cu variate nuanţe apropiate) la Baroque Books and Arts.

Adio, nobili ! sau Noblesse oblige ne convinge de lucruri care pentru majoritatea ţin de tărâmul poveştii: da, aristocraţii încă există şi rezistă, n-au dispărut cu totul, asemenea unor specii rare, care se adaptează tot mai greu schimbărilor climei şi geografiei (a se citi cataclismele istoriei şi răsturnările geopolitice).

De altfel, partea interesantă a cărţii o formează fundalul ei, dincolo de povestea de dragoste, care, fireşte, nu are cum să nu semene cu un basm adaptat epocii noastre, ale cărui detalii nu intră aici în discuţie, pentru a nu fura cititorului savoarea lecturii. Fundalul îl formează modul de viaţă al aristocraţiei, educaţia dată copiilor, regulile impuse celor tineri şi acceptate fără vreo discuţie, îndoială sau protest, aşa cum au reuşit să se perpetueze până în zilele noastre.

Impresionează mai întâi spiritul conservator. Aristocraţii îşi respectă cu sfinţenie trecutul şi tradiţia. Şi totul începe cu Almanahul Gotha, care consemnează marile familii, dezvăluind şi ramificaţiile arborilor genealogici, legăturile de rudenie, încrengăturile uneori complicate şi dificile. Almanahul Gotha formează pentru casta nobiliară a doua Biblie, o consultă ori de câte ori au nevoie de clarificări şi lămuuriri.

Aristocraţii îşi iubesc proprietăţile, chiar dacă să locuieşti într-un castel înseamnă griji imense, cheltuieli uriaşe, probleme ale vieţii cotidiene mult mai greu de rezolvat decât traiul într-o casă modernă. Dar castelul familiei trebuie îngrijit şi păstrat, transmis mai departe urmaşilor, fiindcă este o chestiune de onoare, dar mai ales pentru că este locul privilegiat în care se reunesc nu doar membrii familiei, ci şi rudele, apropiate sau depărtate.

Cheia supravieţuirii unei caste şi a păstrării unor castele ce înfruntă nebuniile istoriei vechi şi noi o dă educaţia. Cred că aici se află miezul cărţii scrise de Christine Gräfin von Brühl. Nobilii ştiu să-şi crească şi să-şi educe încă din leagăn copiii, le induc regulile unui mod de viaţă într-o manieră ce-l face de neuitat, dar care le strecoară în sânge o clară, deşi discretă conştiinţă de sine.

Pot fi uitate vacanţele petrecute într-un castel uriaş, cu labirintul podului sau al parcului, cu lacul şi grădina lui, bune de explorat, fără ca vreodată să fie epuizate, cu ritualul meselor în familie şi al rutinei cotidiene, cu modul în care stăpâna casei asigură tot mecanismul vieţii de zi cu zi, de la alegerea menu-ului până la pregătirile de sărbătoare?

Educaţia presupune ştiinţe şi arte ce defineau aristocraţia de secole: de la dans la vânătoare, de la conversaţie la curte făcută sau acceptată. Educaţia mai înseamnă însă şi discreţie: nu etalezi nici numele pe care îl porţi, nici strămoşii, nu explici altora un mod de viaţă atât de diferit de al lor încât pare bizar, şi oricum n-ar fi de înţeles. Educaţia nu se încheie la ieşirea din copilărie ori din adolescenţă, ea are o finalitate înţeleasă mult mai târziu.

Scopul întregii educaţii pare o pregătire invizibilă, atentă şi discretă, pentru căsătorie. Vacanţele şi balurile, reuniunile de familie sunt scenarii libere prin care generaţia matură se asigură că tinerii ajung să cunoască pe cei asemenea lor, ajung să se apropie şi să se căsătorească. Doar astfel aristocraţia se poate perpetua, căci şirul de mezalianţe ar distruge în cele din urmă casta.

Autoarea îşi povesteşte propria experienţă, prin care încalcă regulile. Dacă poate fi condiserată o rebelă, este oricum una discretă, dar tenace. Toate peripeţiile căsătoriei dovedesc altă faţă prea puţin bănuită a aristocraţiei, cea de înţelepciune. Poate că înţelepciunea i-a ajutat supravieţuirea, în afară de conştiinţa de sine şi de spiritul de castă!

   

Christine Gräfin von Brühl, Adio, nobili ! sau noblesse oblige, traducere din limba germană de Ondine Dăscăliţa, Baroque Books and Arts, 2014, 224 pag.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO