Caută doar în titlu
Ziarul de Duminică

Cum să scrii online/ de Ziarul de duminică

Horea Mihai Bădău

Manual de jurnalism online

Cum să produci şi să distribui conţinut de succes în online

Editura Tritonic

„Web 2.0 îţi oferă posibilitatea de a deveni jurnalist, de a scrie şi de a posta propriul tău conţinut online, pentru o audienţă ex­trem de numeroasă şi eterogenă. Trecerea de la Web 1.0, care era un web unidirecţional, în care numai cei care aveau cunoştinţe tehni­ce puteau deschide un site, la Web 2.0, democratizează informaţia: acum oricine îşi poate deschide un cont pe o platformă online, fără cunoştinţe tehnice, oricine poate produce şi publica informaţie. Persoane necunoscute devin personalităţi ale spaţiului public, într-un timp foarte scurt, prin expunere online. Primul rezultat al aces­tei schimbări sunt blogurile, care funcţionează ca nişte platforme individuale de exprimare a opiniilor şi i-au transformat pe pro­prietarii lor, bloggerii, în persoane publice, cu venituri consisten­te. Al doilea rezultat este că oricine poate să practice jurnalismul: să producă şi să publice informaţii credibile, pentru o audienţă însemnată calitativ şi cantitativ. În perioada când eram student, acesta era un deziderat, din păcate imposibil, pentru majoritatea dintre noi: toţi doream să ne facem un trust de presă, cu televizi­une, radio şi ziar, dar acest vis era irealizabil, din cauza costurilor ridicate. Acum, acest lucru a devenit posibil pentru oricine: poţi să-ţi faci un site foarte uşor, care să găzduiască înregistrări audio-video, adică să devină un trust de presă. Exemple sunt foarte multe: hotnews.ro şi-a făcut televiziune proprie, unde Elena Udrea a dat celebrul interviu, înainte să fie încarcerată, gandul.info este un ziar exclusiv online, cu televiziune, iar lista este extrem de lungă şi cuprinde multe site-uri care au pornit de la zero fără niciun fel de resurse şi si-au îmbogăţit proprietarii: vvall-street.ro a fost deschis de Mihai Seceleanu, la 19 ani etc. Mulţi jurnalişti au părăsit presa clasică şi şi-au deschis propriile site-uri de ştiri, ceea ce le-a adus succese financiare şi profesionale: Petrişor Obac a părăsit postul de şef de secţie la Evenimentul Zilei, pentru a deschide site-ul www. paginademedia.ro, loan Mărgărit a părăsit postul de şef de secţie la Libertatea, pentru a face www.revistapresei.ro, care s-a transformat în www.hotnews.ro. Iar exemplele pot continua... Această carte îţi va oferi absolut toate informaţiile de care ai nevoie pentru a-ţi deschide propriul site de ştiri, ceea ce-ţi va permite să practici jur­nalismul fără constrângeri de natură economică, politică sau etică: fără un şef care să-ţi ceară să încaci principiile deontologice, fără presiunile unui partid politic despre care trebuie să scrii favorabil în mod obligatoriu etc.

Din păcate, în România acestui moment, nu mai există instituţii de presă echidistante. Toate sunt partizane politic, fie că acest partizanat este asumat sau nu. De aceea online-ul îţi oferă o şansă unică: posibilitatea de a practica jurnalismul echidistant, echilibrat, pus în slujba interesului public, nu a interesului publicului.

Încă un argument: dacă vrei să scrii şi să publici informaţie, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge tot în online. O mare par­te a presei scrise a trecut sau va trece cu totul în online, tirajele ziarelor scad într-un ritm accelerat, iar televiziunea se va rezuma la rolul de divertisment (emisiunile de tip talent show înregistrează audienţe mari, în schimb jurnalele de ştiri înregistrează căderi de audienţă), iar oamenii vor folosi din ce în ce mai mult şi, în curând, exclusiv, online-ul ca mijloc de informare. (Fragment din Introducerea cărţii)

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.