Sunteţi un bun credincios, dar aveţi o impresie... amestecată, să zicem, despre măcar o parte a clerului, nu-i aşa?
Nimic nou sub soare. Zicala „Să faci ce zice popa, nu ce face popa” n-a fost inventată alaltăieri.
Ce-aţi zice dacă un reprezentat de frunte al Bisericii nu doar că ar avea aceleaşi opinii, dar le-ar şi face publice? E drept, nu e român, ci grec, dar ne este frate întru ortodoxie.
Părintele arhimandrit Filoteu Faros, 83 de ani, este călugăr şi… psihoterapeut! A umblat în întreaga lume, inclusiv în România de mai multe ori. Nu umblă ca să umble, ci ca să fie de folos. În perioada revoluţiei hippy, de pildă, a fost în SUA ca să-i ajute pe cei dependenţi de droguri. Şi a scris o mulţime de cărţi, printre care „Administrarea iubirii”, pe care am citit-o ca pe un roman pasionant.
În primul rând pentru că Filoteu Faros vorbeşte, adică scrie, normal. Într-un limbaj nescolastic, nedogmatic, nepretenţios şi, ceea ce poate cel mai cuceritor, nedojenitor. Nu ne spune „Vai, ce păcătoşi sunteţi!”, ci ne oferă o radiografie a lumii, pe care fiecare este liber s-o folosească aşa cum crede că e bine.
În al doilea rând, pentru că nu vorbeşte despre o lume atemporală şi aspaţială, ci despre aici şi acum. Mileniul trei. Cu bune şi cu rele. Iată un exemplu: „Adevărata catastrofă care loveşte astăzi societatea neoelenă nu sunt dificultăţile economice. Aceasta este una dintre dificultăţi şi nu cea mai serioasă consecinţă a catastrofei care constă în îngroparea unor nepreţuite haruri ale unor întregi generaţii o dată cu promisiunea unei vieţi uşoare, cu care ne-am înşelat, crezând că e cea mai mare dintre victorii” (s.m.)
În al treilea rând, Părintele Faros dovedeşte un curaj şi un nonconformism cu totul neobişnuite atunci când vorbeşte despre prejudiciile aduse credinţei chiar de către Biserică! O Biserică – vorbim despre cea ortodoxă, în general, căci cu greu am putea să credem că este valabil doar pentru cea elenă… – în cadrul căreia, ne spune Părintele, se manifestă mai multe curente nefericite:
- clericalismul, pentru care Biserica se reduce la cler, laicii fiind doar, aşa, un fel de musafiri ocazionali; această tendinţă, spune Filoteu Faros, a ajuns să creeze idoli în sânul clerului, nu foarte diferiţi de cei din politică sau showbiz, „astfel încât diferenţa dintre noi şi Biserica Romei nu este aceea că ea are papă, ci aceea că are un singur papă”! Wow! – am exclamat citind asta, o observaţie ironic-sarcastică, aşa cum nu prea găseşti prin scrierile feţelor bisericeşti…;
- ecleziasticismul, care încurajează ruperea Bisericii de restul lumii: ce se-ntâmplă în afara lăcaşurilor de cult, chiar dacă e făcut în numele lui Dumnezeu şi a unei credinţe autentice, „nu se pune”;
- moralismul, pentru care religia este (aproape) exclusiv o chestiune de morală, de reguli, un cod etic;
- intelectualismul, care supralicitează nevoia (reală, dar insuficientă) de a cunoaşte raţional istoria şi învăţăturile creştinismului, neglijând revelaţia, sentimentul, trăirea personală;
- umanismul, care consideră că omul va ajunge la mântuire prin simpla sa evoluţie ca specie şi ca individ; e doar o chestiune de timp şi de perfecţionare.
Dar – aşa cum se înţelege din titlul cărţii – toate acestea nu sunt decât părţi ale preambulului, subiectul principal fiind iubirea. Şi să nu credeţi că doar iubirea de Dumnezeu! Nu, Filoteu Faros – care, vă amintesc, este şi psihoterapeut – se apleacă deschis şi competent şi asupra iubirii dintre oameni, cea pe care, de altfel, a propovăduit-o Iisus Hristos, făcând observaţii extrem de interesante, precum aceasta: „Iubirea umană este adesea echivocă şi amăgitoare, nu suntem întotdeauna convinşi ca de un fapt sigur că putem da şi primi iubirea altcuiva. Este riscant atât să primim, cât şi să oferim iubire şi fiecăruia dintre noi, într-un anume grad, ne e teamă să riscăm. (…) Suntem dispuşi să iubim până în momentul în care aceasta începe să ne creeze dificultăţi”.
Spuneţi că nu este aşa!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
