„Cum pot fi remediate inegalităţile? Cartea lui Thomas Piketty vine să clarifice problema.” (Le Monde). Economia inegalităţilor semnată de Thomas Piketty a apărut în colecţia „Eseuri & confesiuni” a Editurii Polirom, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu.
Economia inegalităţilor reprezintă o expunere condensată a ideilor dezvoltate de economistul francez în bestsellerul internaţional Capitalul în secolul XXI. (”Capitalul în secolul 21”, cartea scrisă de economistul francez Thomas Piketty, a fost un bestseller, a stârnit controverse în lumea academică a ştiinţelor economice cu ideea că problema inegalităţii tot mai mari dintre venituri poate fi rezolvată prin taxe puternic progresive pe venitul investit şi pe avere. Piketty argumentează că în economiile de piaţă moderne randamentele capitalului privat investit sunt în general mai mari decât ritmurile de creştere ale veniturilor şi producţiei, iar diferenţa explică creşterea inegalităţii. Piketty consideră că singura modalitate eficientă de a corecta dezechilibrul sunt taxe puternic progresive pe venitul investit şi pe avere, de până la 80% şi de preferat la nivel global pentru a preveni fuga capitalului în regiunile cu taxe reduse.)
Inegalităţile economice sunt consecinţa concentrării capitalului în mâinile câtorva persoane? Creşterea cheltuielilor pentru educaţie poate diminua decisiv inegalitatea de şanse? Sistemele moderne de transfer de capital garantează o bună redistribuire sau trebuie regândite?
În căutarea soluţiei, celebrul economist se concentrează mai întâi asupra inegalităţii capital/muncă, aspect fundamental al analizei sociale începând cu secolul al XIX-lea, pentru a ajunge la problema centrală în prezent: inegalitatea veniturilor provenite din muncă.
Thomas Piketty recurge în eseul său la exemple din diferite ţări pentru a analiza mecanismele aflate la baza inegalităţilor şi a găsi o cale de diminuare a acestora.
„Problema inegalităţii şi a redistribuirii – subliniază Thomas Picketty – se află la baza conflictului politic. În termeni foarte simpli, putem spune că, în mod tradiţional, conflictul central pune faţă în faţă următoarele două poziţii.
Pe de o parte, poziţia liberală de dreapta ne spune că doar forţele pieţei, libera iniţiativă şi creşterea productivităţii permit cu adevărat îmbunătăţirea pe termen lung a veniturilor şi a condiţiilor de trai, în special ale celor mai defavorizaţi, şi că, prin urmare, acţiunea publică de redistribuire, în afara faptului că trebuie să aibă o dimensiune moderată, trebuie să se limiteze, în orice caz, la instrumentele care interferează cât mai puţin posibil cu acest mecanism virtuos, cum ar fi, de exemplu, sistemul integral de prelevări şi transferuri (impozitul negativ) al lui Milion Friedman.
Pe de altă parte, poziţia tradiţională de stânga, moştenită de la teoreticienii socialişti din secolul al XlX-lea şi din practica sindicală, ne spune că doar luptele sociale şi politice pot permite ameliorarea suferinţei celor mai nevoiaşi produse de sistemul capitalist şi că acţiunea publică de redistribuire trebuie, dimpotrivă, să pătrundă in inima procesului de producţie pentru a pune sub semnul întrebării modul în care forţele pieţei determină profiturile însuşite de proprietarii de capital, precum şi inegalităţile dintre salariaţi, de exemplu, prin naţionalizarea mijloacelor de producţie şi fixarea de grile salariale constrângătoare, şi nu prin limitarea la plata impozitelor pentru finanţarea transferurilor fiscale.
Acest conflict dreapta/stânga demonstrează, mai întâi, că dezacordurile privind forma concretă şi oportunitatea unei acţiuni publice de redistribuire nu au la baza, în mod necesar, principii contradictorii de justiţie socială, ci mai curând analize contradictorii ale mecanismelor economice şi sociale care produc inegalităţile. Există în realitate un anumit consens asupra mai multor principii fundamentale de dreptate socială: dacă inegalitatea este cauzată, cel puţin în parte, de factori pe care indivizii nu îi pot controla, cum ar fi inegalitatea bunurilor iniţiale transmise de familie sau ca urmare a norocului, pentru care indivizii respectivi nu pot fi învinovăţiţi, atunci este drept ca statul să încerce să amelioreze, într-un mod cât mai eficient, soarta persoanelor celor mai defavorizate, adică a celor care au fost obligate să se confrunte cu factorii noncontrolabili cel mai defavorabili. (...)
Doar o analiză minuţioasă a mecanismelor socioeconomice care produc inegalitatea ne‑ar putea permite să dăm partea lor de dreptate acestor două viziuni extreme şdreapta liberală şi stânga tradiţionalăţ ale redistribuirii şi, poate, să contribuim astfel la implementarea unei redistribuiri mai corecte şi mai eficiente. Obiectivul acestei cărţi este de a prezenta stadiul actual al cunoştinţelor care ne permit să progresăm în această direcţie”, subliniază autorul în introducerea volumului.
Thomas Piketty este director de studii la École des hautes études en sciences sociales şi profesor la École d’économie de Paris, specializat în studiul inegalităţilor economice, mai ales din perspectivă istorică şi comparativă. Dintre lucrările publicate, menţionăm: Les hauts revenus en France au XXe siècle. Inégalités et redistributions 1901-1998 (2001), Peut-on sauver l’Europe? Chroniques 2004-2012 (2012), Le Capital au XXIe siècle (2013). În 2013 a primit premiul Yrjö Jahnsson, acordat de European Economic Association.
Thomas Picketty – Economia inegalităţilor. O expunere condensată a ideilor dezvoltate în bestsellerul internaţional „Capitalul în secolul XXI”. Editura Polirom, colecţia eseuri. Traducere de Cătălin Drăcşineanu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
